Instinctul de libertate


Nimeni nu schimba o pozitie cu o alta mai putin comoda, decat prin constrangere. Si atunci, ramane un indemn subiectiv care va solicita revenirea.

Instinctul de libertate nu este despartit in conceptul uman de cel al conservarii, confundandu-se cu acesta in multe privinte, dar in realitate ii este opus.

Sursa acestui instinct este nevoia permanenta de echilibru. Orice se petrece in lume apartine unui mediu. Relatia cu acest mediu se masoara in dezechilibre. Starea naturala a omului, este cea a dezechilibrului iar modul lui de viata este o permanaenta actiune spre echilibru. Fara senzatia perpetua de incomod si a aceastei tendinte lumea s-ar opri.

Toate vietatile pamantului se supun neconditionat instinctului de libertate. Frunzele se intorc dupa soare, lupul nu adoarme pana nu-si gaseste cea mai destinsa pozitie iar omul pana nu se satura . Nu cu orice si de orice. Acestea sunt formele simple.
99 % din miscarile noastre se datoreaza acestui instinct, prin tot ce se leaga de confortul fizic, mental, intelectual si spiritual.

Am spune ca instinctul de conservare este o dorinta a permanentizarii celui de libertate.E posibil ca vietatile sa fi invatat instinctul de conservare prin exersarea instinctului de libertate.

Instinctul sexual e o suma maxima a cestor doua instincte, poate chiar mai mult o deghizare a primului in cel de-al doilea. Cea mai comoda pozitie a omului este cea a cuplarii sexuale, iar din punctul de vedere al echilibrelor, in acel moment se implinesc toate, atat cel fizic cat si cel psihic, iar daca este vorba de iubire si cel spiritual. Actul complet de iubire este ca si o rugaciune. Starea de echilibru ce urmeaza acestuia este mai adanca in realitate decat placerea contactului, pentru ca singuratatea este starea normala a trupului uman.

In natura, totul - viu sau neviu,este supus acelorasi stari de dezechilibru. Legea unui minim potential sau a unei entropii cat mai mici care fac posibile miscarile unor mase sau energii, se regasesc la om in actiunea sa pe o directie unica : de la incomod spre comod sau de la comod spre si mai comod. In informatie sensul este de la a nu sti la a sti.

Si popoarele au acest instinct al libertatii. Cele care au neglijat instinctul conservarii dorind libertatea au pierit. Cele mai multe popoare suporta orice privatiuni pentru a ramane in istorie. Pentru noi poporul dac este sensul pe care trebuie sa –l atribuim libertatii.


Discutia despre libertate are sens doar in fata unui cuceritor.
Popoarele puternice nu capata notiunea de libertate si nu o au dacat dupa ce isi pierd puterea.

Cuceritorii adora popoarele care renunta triumfal la libertate. Alexandru, ca si toti ceilalti cuceritori, a starpit o multime de semintii care nu au vrut sa se bucure de eliberarea lor de ele insele. Totdeauna marele cuceritor elibereaza, de aceea nu este nici o diferenta intre cucerire si eliberare.

Fiecare prezent istoric are un cuceritor si popoare care se supun si care se opun. Fiecare sistem uman are un conducator cu o anume contestare si oameni care se supun si care se opun. Noi admiram luptatorii pentru dreptate datorita sacrificiului lor. Numai ca din punctul de vedere al nevoii primare de conservare libertate inseamna izolare si disparitie.

Ca individ, a dori libertate inseamna a nu avea echilibru. A castiga libertate, pentru ca numai castigata exista , presupune a o ciunti celorlalti din jur. Libertatea e un loc mai larg pentru avant dar inaltimea sariturii e data de marimea dezechilibrului.

Echilibru nu se castiga cu lupte pentru libertate ci prin acord in relatia cu mediul. In mod paradoxal, tendinta de libertate a individului, inseamna pentru natura crearea noului dezechilibru, cu rolul volantului care readuce pistonul motorului in pozitia urmatoarei explozii.