Omul este impins de catre un anume magnetism al destinului adeseori in canionul amagirii. Amagirea verbelor fiintei insa, este cea mai puternica dintre otravuri, impiedicand izvorarea naturala a lui a exista. A iubi, a dori, a visa, a respira, a simti, a pulsa, a trai etc sunt amagitoarele verbe ale fiintei care incarcereaza omul intr-un fascinant dar letal joc al Ielelor. Ele te mint desi dulceata ti se pare miere. Se spune ca atunci cand un cadavru miroase a dulceata el a fost otravit cu arsenic. In acelasi mod, verbele fiintei poarta in conjugarile lor arsenicul.
Exista o singura persoana in lumea asta pe care te poti baza; se numeste Ego si exista in fiecare din noi. A exista cu varianta a fi este deci unicul aliat al meu. Verbe precum a visa, a iubi, a dori, a spera sunt doar niste liane care iti acopera trunchiul a exista si, de multe ori, ii ingreuneaza evolutia rectilinie. Ele sunt ca niste brize de primavara care dau florii acel avant de inflorire dar care dispar la primul norisor, efemere ca primavara. De fapt nici nu exista primavara si nici brize. Nici flori, si nici orice alte decoruri mirifice si pasagere care nu fac altceva decat sa-ti lase un gust amar atunci cand nu mai sunt. Si atunci de ce sa traiesti cu nostalgia umbrei dacat sa existi rectiliniu fara a cunoaste orice altceva decat a fi.
- As fi vrut sa fiu verbul a exista. Atunci, n-ar mai fi fost altceva decat aspectele mele modale. N-as mai fi intrat in tangenta cu nici o alta modulatie de sens, caci a exista nu are decat sensul unic de a fi.
Este bine ca omul sa fie constient ca in vastitatea si bogatia verbala a limbii in care se naste, nu poate purta incredere decat lui a exista intru cat este singurul verb neinselator caci nu te poti minti pe tine cu tine insuti. Silogismul este simplu, similar vorbelor lui Heraclit conform carora nu te poti cufunda de doua ori in acelasi rau si nici o apa nu-si intoarce cursurile. Nu te poti asemui decat cu a exista pentru ca numai in acest fel iei fiinta. Amagirile nu sunt decat umbre care la aparitia luminii solare te distrug caci nu poti trai la nesfarsit in pestera lui Platon. Cand spun amagiri ma refer la celelalte verbe ale fiintei de tipul a visa, a iubi, a respira, etc. Ce rost are sa-mi acopar trupul cu valuri rosii si verzi si galbene daca eu nu pot percepe culorile si daca oricum nuditatea mea e nevazuta pentru ceilalti. De ce sa ma acopar cu bijuterii daca a exista are destule sclipiri de diamant cat pentru saptesprezece veacuri?
Nu trebuie sa fii sceptic ca sa te recunosti in adevar, si nici stoic pentru a-ti accepta soarta. Trebuie doar sa-ti fii fidel tie insuti ; iar daca poti fi fidel si altora atunci a-ti fi fidel tie insuti este cel mai usor. Numai atunci vei incepe sa existi rectiliniu pentru ca nu conteaza altceva decat telul tau. Oricum nu esti singurul, ci unicul. Ai propriu tau drum si propria ta rectitlinitate. Numai tu poti fi centrul lumilor tale care oricum converg catre un singur a exista. Asa ca renunta la a mai cere ajutorul lui a spera, a dori, a iubi, care se adauga tulpinii a exista ca niste ramuri greoaie care nu fac decat sa-ti impiedice inaintarea ; ori rostul tau e evolutia spre a nu mai exista, adica parcurgerea tuturor aspectelor modale ale verbului a exista pana in faza de a inceta sa existi. Aici este finalul unui timp si numai acum esti pregatit pentru a incepe sa te derulezi intr-un alt timp, paralel, trecand din nou prin toate aspectele modale ale fiintei.
Asadar, singura fiinta in care te poti increde este Ego, caci este singura ce nu altereaza zborul rectiliniu al lui a exista. Singurul cult pe care trebuie sa-l cunosti este cel al lui ego si care se teoretizeaza in ceea ce se numeste Ego-ism. Teoria ego-ismului este teoria tutelara a fiintei pentru care ego imparateste panteonul ei. Daca in viata (acea carare, evolutie, zbor despre care am tot pomenit, mai mult sau mai putin rectiliniu) in panteonul fiintei apar succesiv o serie de zeitati ale varstei precum: Mama, Tata, Iubitul/a, Sotul/Sotia, Copiii, Cariera, etc ceea ce guverneaza suprem si al carui tron este adesea infasurat intr-un nimb de ceata care-I obtureaza vederea, este Ego. Asa deci omul este un Egoteist.