Femeia intr-o capodopera


--,,,M-am apucat si am cercetat toate lucrurile, cu gand sa inteleg, sa adancesc, si sa caut intelepciune si rostul lucrurilor, si sa pricep nebunia rautatii si ratacirea prostiei.
Si am gasit ca mai amara decat moartea este femeia, a carei inima este o cursa si un lat, si ale carei mani sunt niste latzuri; cel placut lui Dumnezeu scapa de ea, dar cel pacatos este prins de ea.
Iata ce-mi cauta si acum sufletul si n-am gasit. Din o mie am gasit un om: dar o femeie n-am gasit in toate acestea.,,,--


-,,,Du-te, dar de mananca-ti painea cu bucurie si bea-ti vinul; caci de mult a gasit Dumnezeu placere in ce faci tu acum.
Hainele sa-ti fie albe, in orice vreme, si untdelelemnul sa nu-ti lipseasca de pe cap.
Gusta viata cu nevasta , pe care o iubesti, in tot timpul vietii tale deserte, pe care ti-a dat-o Dumnezeu supt soare, in aceasta vreme trecatoare; caci aceasta iti este partea de viata, in mijlocul trudei cu care te ostenesti supt soare.,,,

Sunt mai sus doua texte extrase din Ecleziast care fac mentiune la femeie. Ecleziastul este o carte uimitoare, o carte de filozofie, pastrata in Biblie, dar care se abate riguros de la aceasta. Prin geniul ei, este una dintre capodoperele omenesti ale tuturor timpurilor.

Atrag atentia la citire cele doua referiri contradictorii pe care le face autorul la relatia barbatului cu femeia, in primul neaga categoric valoarea acesteia, gasind-o sursa extrema de rau, in timp ce in cel de-al doilea femeia devine punctul de ajungere si stabilitate in oceanul de desertaciune care este viata.

Diferenta pare a fi explicata de cele doua ipostaze ale femeii, cea de persoana sociala, egala barbatului, in care relatiile dintre un barbat si o femeie exista din toate punctele de vedere, dar sunt in afara casniciei si femeia-nevasta, devenita acum parte a intimitatii familiale. Ca persoana ea este aceeasi dar ca si statut postul ei se schimba.

Numirea femeii in cele doua moduri reiese si din text, in primul ea este –femeia- iar in al doilea este –nevasta-. Acest fel de a vedea pare sa explice sau cel putin traducatorii sa fi simtit nevoia de a diferentia cumva si de a impaciui intre autor si cititori acest paradox. Textul descumpaneste prin afirmatiile mai mult decat dure despre femeie, fiind aflat in Biblie si scos astfel de sub semnul indoielii.

Intr-o traducere recenta in romaneste a cartii Ecleziastului din limba greaca, scriere din secolele III- I i.Cr, in ambele pasaje se foloseste acelasi cuvant : femeia, ceea ce presupune ca nu este vorba despre o diferenta pe care o da autorul celor doua ipostaze sociale ale femeii, cea care se insoteste si se manifesta teribil in afara casatoriei si cea blanda, asigurand mediul de viata veritabil, devenita sotie.

Paradigma istorica a tinerii femeii la distanta fata de treburile publice parca ar avea tocmai aceasta intemeiere. Dificultatea unei colaborari egale intre barbat si femeie deriva din faptul ca femeia aplica in ultima instanta asupra barbatului dreptul sau natural de posesiune a finalitatii sexuale. In relatia politica sau administrativa denumirea acestei actiuni este santajul, diluat sau invaluit sau nu in iubire.

Vorba americana de a nu amesteca iubirea cu afacerile nu e deloc goala. Revenind la comentariu, daca femeia este eceeasi in cele doua stari, inseamna ca e preferata femeia vietii, ca mijloc de a trai intr-o pace relativa, pe care o da familia si relatia sot-sotie. Femeia : colega, partenera, sefa, vecina, prietena, concubina, amanta poate deveni oricand o sursa de dificil si necazuri.

Fara indoiala ca autorul textului a cunoscut femeile si placerile nenumarate pe care le pot da acestea dar a si platit cu suferinta pentru zadarnicia acestora si pentru lipsa lor de acoperire in consistenta. Oricum, in cele doua milenii de crestinism femeia a castigat teren in competitia sociala cu barbatul pana la a avea astazi drepturi egale.

Chiar daca drepturile sunt egale, diferentele fundamentale dintre ea si barbat raman aceleasi de pe vremea Ecleziastului. Ea poarta cuibul in care se tin ouale si se zamislesc puii. Ea e dorita sexual de catre barbati indiferent unde se afla in scara sociala. Ea are glasul subtire si vocea melodioasa, facuta pentru soapte. Ea are trupul frumos, trup si chemare pe care se bizuie natura umana sa nu dispara. Dar are si o incarcatura negativa facuta pentru aparare si supravietuire, si poate deveni rece, rea, necrutatoare, trufasa si multe altele. Aici ar putea incepe o dezbatere daca nu am fi subiectivi si incarcati cu paradigme de tot felul.

Acum femeia poate pretinde acelasi loc cu barbatul in indemnul ecleziastic de a trai alaturi de barbatul sau sotul sau, ca singur posibil de a se bucura de viata. Barbatul devenind in acest fel un mod, un personaj secundar al acestei stari sociale de tihna, liniste si multumire. Sau sa fie o reciprocitate in aplicarea acestui indemn din care sa se bucure ambii soti. Numai ca in general conflictele intelectuale sau de putere, din familiile in care ambii soti sunt sus, cocotati in ierarhie, nu mai lasa loc de asa ceva. In celelalte familii insa, indiferent de pozitia sociala, femeia aplica santajul sexual, constient sau nu, motivat sau nu, si determina astfel o atmosfera care nu lasa sa se aseze linistea si trairea reala a vietii. Echilibrul fiecarei familii se rupe de aici pentru inceput. Pe vremea Ecleziastului sotia era persoana care nu putea sa determine cursul relatiei sot – sotie, din cauza regulilor care dadeau barbatului castig de cauza. De aceea in urma tuturor dezamagirilor extraordinare pe care le sufera acesta in legatura cu multe alte femei isi gaseste intelegere si pace langa femeia angajata lui prin casnicie. El gasea intelegerea pe care femeia-sotie o dadea pentru ca ea depindea intru totul de sot, avea un orizont simplu care se oprea la hotarele familiei, era animata de sentimente care se pastrau mai usor nealterate de contactul cu restul barbatilor, prin organizarea societatii care stabilea reguli in acest sens. Era o modalitate prin care societatea aceea gasea o solutie. Acum solutia nu este cautata macar de societate pentru ca ambii soti se intorc in famile dezamagiti si ambii pretind ceva ce de mult nu mai exista. Aducerea ambilor membri ai familiei la statut de egalitate are dezavantajul unei nasteri cu doua moase, a unei echipe cu doi sefi care devine acum familia. Sunt solutii : buna intelegere, dialogul , sinceritatea dar mai e nevoie si de rabdare pentru acestea. Ambii doresc a fi asteptati dar ambii sunt pe drum. Ambii doresc sa povestesca dar nu mai are cine sa asculte. Ambii pretind rabdare dar rezervoarele de mult sunt golite. Drama familei moderne e devastatoare pentru ca nu mai exista in realitate refugiul pe care il recomanda fundamental Ecleziastul, femeia – sotie nu mai exista , exista doar femeia-femeie. Pentru femeie nici una dintre pozitii nu este avantajoasa, pentru barbat era cea din vechime. Acum in toiul unei evolutii pozitiviste se aplica schema: decat unul mai bine niciunul, adica nu mai e nici un loc frumos si linistit al vietii, pentru nimeni.

Omul e si el o specie de animal sau de vietuitoare ca sa fim mai putin directi, foarte evoluat dar tot animal. El e animat de instincte care il fac sa existe si sa persiste in istoria existentelor. Cand spunem instincte spunem ca are limite serioase in comparatie cu pretentiile sale de conducator al naturii. Castigul gandirii si al unei organizari libere a societatii in care traieste nu il rupe cu totul de sensul sau de origine. Si probabil ca la un moment dat singura , natura umana, va gasi o regula –rezolvare.


Final fericit : Oricum, femeia e fiinta cea mai cantata de pe lume chiar indaratnica, rea, razbunatoare si rece sau intelegatoare, buna, dulce si calda. Poetii miilor de ani ce au trecut si vor sa mai vina inca, nu au reusit sa spuna tot despre frumusetile ei. Si nici ca vor reusi vreodata.