Idee si poezie,


sau acuzatie de prea multa inteligenta,

Nu e o discutie despre sensul poeziei ci despre puntea dintre idee si poezie intr-o vreme ca cea de astazi in care poezia contesta nevoia ideii.

Prima intrebare se extrage din chiar acest scop: este poezia un intermediar al ideii sau ideea in poezie este doar un mijloc al comunicarii marimilor de stare. Sistemul uman de perceptie se bazeaza si se canalizeaza pe idee. Senzatia este un segment al unei idei si devine o stare afectiva, poate mai bine spus - de spirit, dupa ce sistemul perceptiv asimileaza in sine esenta acestei idei. A comunica poezie in afara ideii presupune a nega campul pe care se produce si se difuzeaza poezia , adica semiotica limbajului si ca atare cuvintele limbii.

Semnificatia nepoetica a cuvintelor , cea de toate zilele, accentueaza miracolul alcatuirii versului Versul uneste partile simple in structuri care ele insele provoaca o comunicare complexa a starilor. A nega participarea ideii in poezie inseamna a pretinde ca doar elementul ritmic, muzical si cel imaginativ sunt esentiale, precum si sensul inteligibil al cuvintelor.

Poezia nu e decat in parte muzica sau pictura , acestea nu pot lipsi fara indoiala, dar in final se asimileaza tot ideii. Genul de poezie practicat in utimul secol, este o prelungire a artei abstracte in care libertatea cuvintelor asociaza versurile cu o anume pictura sugerand imagini printr-o consecinta imediata a inteligentei. Poetul are o anume libertate aici si cu cat dexteritatea este mai mare in joaca sa cu versul si cuvintele , cu atat pare mai interesanta poezia. Poezile sunt interesante, inteligente, atragatoare, senzationale, placute, numai ca aceste epitete, pozitive de altfel, nu sunt proprii poeziei.

In versul de mai jos ;

,,Clipa distrusa de susurul absent al zilei,, luat ca exemplu,

sunt surprinse imagini paradoxale, intorsaturi mestesugite inteligent, care asezate pe un fir semi-melodic, tesand o parte mica dintr-o idee, dar folosind direct ideile cuvintelor, par frumoase, alinand imediat , dar momentan, niste denivelari ale gandului.
In ultimele decenii se produce multa astfel de poezie. Astazi acest mod a devenit normal. Este insa o poezie construita prea mult prin inteligenta si prea putin prin inspiratie, prin acea stare activa sufletului care decide din afara.

Poetii, ei insisi sunt mirati cat de repede si cat de usor se poate scrie doar aplicand inteligent combinarile matematice cuvintelor, atatea cate sunt in limba, luate cate o mana, cate trebuiesc intr-o poezie. Limba adaposteste multe miliarde de poezii, toate frumoase si incantatoare.
Ajungem asa la acea constatare a : ,,usorului a scrie versuri, cand nimic nu ai a spune,,
Privind la scara ultimelor secole de poezie si pe poetii nostri mari: Eminescu , Arghezi, Nichita, strabatand timpul prin axa directa a valorii, poezia stalp are fata de poezia descrisa mai sus un plus esential, cel al ideii.

Crampeiul de mici stari care provoaca scrierea unei poezii, manate singura din cuvant in cuvant, colaje de imagini articulate sau disparate, jocul liber al abstractului controlat sau confuz, fara indoiala ca determina pana la urma un stil de poezie, o modalitate poetica. Aceasta posibilitate uimitoare are avantaje, sufletele celor inclinati se elibereaza cate putin, iar ale celor ce citesc de asemenea. Se poate petrece si o anume distorsiune bazata pe snobism, nesinceritate, dar neesentiala in raport cu efectul practic al scrierii si receptarii poeziilor.

Pacatul cel mare insa ramane lipsa ideilor . ,,Eu sunt un poet al scrierii abstracte, ma simt bine scriind o poezie pe care acum 15 minute nici macar nu o banuiam, va spune cineva, am simtit sa scriu asa, gandurile mele s-au ascutit in cuvintele ecestea , nici eu nu pot spune mai mult decat va spune poezia, unora le spune mai multe sau altfel, dar tocmai aici este farmecul,, Asa se poate defini poezia inteligenta prin comentariul
unui autor de astfel de poezie. Problema e ca poetii doar inteligenti sunt ca si actorii doar frumosi, adica vor fi nevoiti sa dispara.

Daca vorbim de inspiratie ea poate fi marunta, atunci cand intindem mana dupa un cuvant si il gasim si mare atunci cand intindem mana dupa o idee si o gasim. Ideea in poezie nu obliga la o anume claritate, continuitate, cursivitate, linearitate, cum ar parea anancronic multor poeti. Se pot pastra artificiile de intrerupere, asimtota, scara, prapastie, acceleratie, colaj, inversiune si altele, in care ideile sa existe. Atunci cand dificultatea de a scrie va creste, chiar cu talent, imaginatie si inteligenta din abundenta, atunci va patrunde si ideea in poezia scrisa si se va naste o anume valoare.

Nichita uimeste prin farmecul impletirii dintre idei si cuvinte. Egalul dintre acestea a fost ceea ce a lasat in literatura romaneasca. Nu este aici o comparatie.

Scriind fara idee, insa, e ca si cum ori nu intelegem despre ce e vorba , ori ne jucam la marginea poeziei.