Da, mai există o șansă. Mai există scăpare. Mai există un refugiu, un liman.
Atunci când ești trist, atunci când ți s-au înecat toate corăbiile, atunci când ți se pare că te-au părăsit toți cei apropiați, poate că mai există o speranță. Poate că mai există un loc. Poate că, departe, acolo, mai există o țară. Da, există undeva, departe, o țară Descoperind-o de câte ori e nevoie poți să strigi, atunci când pui piciorul pe țărmurile ei, atunci când îți înfigi crucea, „E numai a mea! Numai și numai a mea!” Este o țară pentru cei puțini. Este o țară pentru cei mai buni dintre cei buni. Urăște mitocănia, urăște patriotismul. Este singura țară unde ești tu în centru. Tu, perfectule tu. Tu ființă perfectă cu amintiri de aripi. Nu este o țară făcută pentru oricine. Aici nu există VIP-uri, fiecare poate să fie cât de important vrea, dacă se străduiește puțin. Dacă vrea, într-adevăr, să fie fericit.Acolo, în mod ciudat, fiecare se gândește la tine. Fiecare se gândește să te facă să te simți bine, așa cum tu și numai tu te simți bine.
Este țara jazzului. Am întâlnit-o foarte demult, în studenție. Prima dată am fost acolo ,în sălița de la subsolul Mecanicii,pe butoaiele acelea, prima dată acolo am putut să-mi deschid sufletul și să zbor. Eram un nimeni, un biban în anul II. Eram totul, eram Eu Supremul. Noi,cei puțini, cei care am fost acolo, fie la Mecanică, fie în club A sau în Backstage sau în orice loc care ține și aparține Þării jazzului știm.
Este taina noastră și o păstrăm cu îndârjire. N-am mărturisi-o nici dacă am fi torturați. Și totuși ? Poate că sunt un mincinos, poate că sunt un înșelător. Poate că vreau să vă împing spre recifuri, poate că vreau să vă rătăcesc. Și totuși...
Doar aici poți să faci "jam" -uri.Doar aici poți să fi "blue"
Doar în țara jazzului te poți simți foarte bine atunci când ești foarte trist și auzi „Send in the clowns”.
Doar în țara jazzului poți dansa, într-o sală plină de lume, doar tu cu iubita, slow, foarte slow, legănați de acordurile lui „Begin the beguine” așa cum o cânta doar Deanna Durbin.
Doar în țara jazzului poți dormi ușor, fără să te gândești la ziua de mâine, legănat de Glenn Miller Band, băieții aceia dispăruți în ocean care, de-acolo, cântă doar pentru tine. Pentru ca tu să te simți bine.
În țara aceea Ella cântă doar pentru tine „Mack the knive” și acolo unde uită versurile , așa cum numai ea știe, adaugă acea „umplutură” care e poate, la fel de frumoasă ca și cântecul.
Þara jazului e condusă de mult de George Gershwin. Da, cred că are mai mult de trei legislaturi.Aici , partidul unic, partidul comunist al bucuriei cântă pe muzica lui "Leningrad Night Jazz Orchestra".
Doar în țara jazzului e ministru de bucurie Thelonius Monk și doar în țara jazzului Benny Goodman conduce armata plăcerii.
Da, e o mare vină să vrei să te simți fericit. Da, probabil că se vor găsi destul să ne condamne, să ne acuze de cosmopolitism, să ne scoată ochii cu folclorul nostru popular. Dar în această țară ne bucură și ne încântă și Aura Urziceanu, și Anca Parghel și mulți alții din compatrioții noștrii talentați. Aici și numai aici poți să fredonezi „ O what a wonderful morning,” , poți să fii serios cu „Old man river” și poți să te bucuri cât suporți.Dacă suporți bucuria. Numai dacă suporți bucuria poți să te afli aici.
Ce este fericirea ? De ce ai nevoie ca să fi fericit ? De cât ai nevoie ca să fi fericit ? Când poți, cu adevărat, să te consideri fericit ?
Poate ești fericit cu adevărat ascultând „As time goes by” cântat în localul lui Rick din Casablanca. Sau poate ești fericit ascultându-l pe Porgy cântând „A woman is a sometime thing” în Porgy și Bess. De ce ai nevoie să fii fericit ? Sau poate că nu poți fi fericit niciodată. Cine știe ?