Trimitere la Brancusi



(Acum o suta de ani- 1903- Brancusi cunostea Parisul si isi incepea singura sa viata, aceea a unui artist, neamestecata cu nimic din afara. Ramanea singur prin adoptarea artei ca mod al vietii, intr-o escaladare permanenta si capricioasa. Erau anii unei cautari de nou si inedit in cultura occidentala. Se importau statuete ciudate din lemn african, negre, stilizate, chiar grotesti, neintelese decat ca datatoare de fior si uimire. Se facea multa teorie despre arta primitiva si binefacerile ideilor asupra formelor armonice antice si renascentiste, devenite prea simple. Si acolo fiind, a scos la lumina in vazul artei universale, simtul necunoscut atunci, al artei romanilor. Apoi a dus cautarea spre o esenta greu definibila, pana la capatul posibil al artei.)

,, A vedea in departare este ceva, insa a ajunge acolo, este cu totul altceva.,,

Ce e lumina? Poate e doar o orbire ce nu lasa omului privirea spre univers. Poate doar noaptea e momentul potrivit pentru a privi. Dar privirea e prea putina pentru a patrunde in locurile indepartate ale posibilului perfect. Forma pietrei sculptate se datoreaza luminii sau umbrele de pe piatra nasc acea lumina care inconjoara sculpturile.

,, Sculpturile mele sunt chiar si pentru cei orbi. ,,

Ce forma poate fi atinsa de mainile orbilor, de ochii si de simtul intreg al omului, incluzand relitatea sa indiferenta sau trista, sau voiosia copiilor, care sa spuna tuturor : aceasta e calea care urca din lume spre nori si nu se va opri niciodata. Poate in rai, sa se opreasca daca vrea Dumnezeu. Forma aceasta l-a procupat pe Brancusi.

,, O sculptura desavarsita trebuie sa aiba darul de a il vindeca pe acela care o priveste.,,

Despre vindecare vorbeste intreaga arta. Dar a renunta la ura si invidie este primul pas al oricarei vindecari. Leacul este cel al bucuriei. Brancusi impune conceptul de bucurie in gandirea despre arta. Abandonul in bucurie pentru viata unui artist implica o catime de sfiintenie, o curatire rituala pentru fiecare lovitura a daltii.

,, In sufletul meu nu a fost niciodata loc pentru invidie – nici pentru ura, ci numai pentru aceea bucurie, pe care o poti culege de oriunde si oricand. Consider ca ceea ce ne face sa traim cu adevarat este sentimentul permanent al copilariei noastre.,,

,, Placerea cu care lucreaza artistul este insasi inima artei sale. Fara inima - nu exista Arta ! Si cea dintai conditie este sa iti placa tie, sa indragesti si sa iubesti fierbinte ceea ce faci. Sa fie (intai) bucuria ta. Iar prin bucuria ta sa oferi bucurie si celorlalti.,,

Nici pasiune, nici drama sau sacrificiu ci totul. Adica totul : somnul cu trezirea si somnul cu adormirea si fiecare secunda a timpului. Si in toate doar indragire si iubire.

,,Arta nu este nici moderna si nici veche- este Arta… Numai ca timpul perfectioneaza spiritul omenesc, iar spiritul cere el insusi aceasta… Arta ramane o taina si o credinta. … Trebuie sa degajam din noi insine toata impertinenta omeneasca – numai astfel izbutim sa redescoperim frumosul… arta nu s-a dezvoltat decat in marile epoci religioase… Si tot ceea ce se creaza prin filozofie devine bucurie, pace , lumina si libertate.,,

Hainele sunt pentru trup ?, sau pentru cei ce privesc din afara. Toate cusaturile, captuselile, adaugirile sunt ascunse si suportate de piele pentru a adauga frumusete exteriorului. Frumusetea pe jumatate nu este posibila in arta.

,, Decadenta helenilor a inceput in momentul in care s-a incercat sa se exprime in sculptura suferinta umana…,,

Adorarea suferintei , o practica crestina preluata de artistii renumiti ai renasterii dar mai putin valabila in traditia din care se trage dalta lui Brancusi. Sculptura tristetii e cea a carnii, a muschilor si a fruntii.

Reprezentarea sarutului, o linie sau o tendinta a unei linii ce se opreste cu incapatinare la limita tristetii.

,, Sarutul (acea capodopera din tinerete) a reprezentat pentru mine drumul Damascului.,,

Sarutul este semnul omului si al spiritului sau. Inca, la sarutare, glandele omului produc saliva crezand ca el se pregateste sa manance. Ele au ramas in urma spiritului sau. Prin sarut perechea omeneasca ramane in vecii- vecilor, dupa ce nu mai este.

,, Am urmarit sa aduc aminte nu numai de aceasta unica pereche de indragostiti, ci si de toate acele perechi anonime, ce s-au iubit vreodata pe aceasta lume, inainte de a o parasi. ,,


,, Spre imensitatea vazduhului – aceasta este Pasarea mea. Copil fiind, am visat totdeauna ca as fi vroit sa zbor printre arbori, spre ceruri. De 45 de ani port nostalgia visului acestuia si continui sa creez Pasari maiestre. Eu nu doresc sa reprezint o pasare, ci sa exprim insusirea in sine, spiritul ei : zborul, elanul… Nu cred ca voi izbuti vreodata… Dumnezeirea este pretutindeni, si cand uiti cu desavarsire de tine insuti si cand te simti umil si cand te daruiesti. Divinitatea ramane in opera ta, ea este magica…
Iubesc tot ceea ce se inalta. ,,

Ovalul, pasarea devenita ou si oul devenit pasare. Cat zbor si cate vise despre zbor, despre acea pasare cu gusa, piept si pantec unite in curba perfecta a cerului. Curbura trimisa spre ceruri, curbura si linie aruncate departe. Undeva ajung acele forme, mai sus decat zborul pasarilor . Numai visul copilului va ramane. Toate implinirile umanitatii sunt la origine vise de copii.

,, Pasarea maiastra este un simbol al zborului ce il elibereaza pe om din limitele materiei inerte. Aici am avut de luptat cu doua mari probleme. Trebuia sa arat in forma plastica sensul spiritului, care este legat de materie. Concomitent, trebuia sa fuzionez toate formele – intr-o unitate perfecta. Chiar formele contradictorii trebuiau sa se unifice intr-o comuniune noua, finala. In filozofia mea asupra vietii, separarea materiei de spirit si orice soi de dualitate ramane o iluzie. Sufletul si lutul formeaza o unitate. Prin acest oval al trupului Pasarii maiestre eu am separat si am combinat doua miscari imperioase – una deasupra ovalului si alta dedesupt. Ma intrebam singur : cum trebuie sa balansez toate formele pentru a da Pasarii un sens al zborului – fara efort ?…,,
…

,, O sculptura nu se sfarseste niciodata in postamentul sau, ci continua in cer , in piedestal si in pamant.,,
,, Elementele Coloanelor mele infinite nu sunt altceva dacat insasi respiratia omului, propriul sau ritm…,,
,, Du-te !… Imbratiseaza Coloana infinirii cu palmele mainilor deschise. Apoi. Inaltandu-ti ochii, priveste-o – si vei cunoaste, astfel, intru adevar, sinele cerului…,,

Stalpul pridvorului, stalpul portii, romburi consecutive, cusaturile femeilor, toate sunt o sugestie de trecuturi spre viitor. Descriu doar un puls ce impinge lumea. Unite in stalpul lumii, toate liniile devin una singura, indreptata spre soare.

,, Eu nu sunt surrealist, nici baroc, nici cubist ; si nici altceva de soiul acesta ; eu, cu noul meu , vin din ceva care este foarte vechi…,,





( extrase, si idei alaturate acestora , din cartea - Aforismele si textele lui Brancusi - culegere de Constantin Zarnescu)