– din seria: poeticilor psihodelicioase -


Baudelaire, Arghezi și mioara năzdrăvană
Cred că e vorba de niscaiva confuzii la mijoc. Estetica urâtului traduce prin definiție o abordare care nu exclude urâtul din spațiul literar, dar încearcă să-l transfigureze, să arate ce poate fi frumos în ceva urât, adică tocmai ceea ce sugeram prin comentariul anterior - de aceea i se spune "estetică a urâtului" și nu doar "urât" pur și simplu - confuzie cu atât mai penibilă, cu cât ni se dă de înțeles că autoarea comentariului cu pricina a făcut liceul la filologie. P.S. En plus, Baudelaire, a drug-addict după știința mea, a sfârșit-o destul de jalnic. Acum, ce putem spune, de gustibus non disputandum. Dacă domnișoara Popp vrea s-o ia pe urmele unor Baudelaire sau de Quincy, e o chestiune care o privește în definitiv numai "pi dânsa". Oricum, noi îi urăm succes.

Drăguțule bace,
Dă-ți oile-ncoace
[…]
Auzit-ai, frate, de un plai frumos
Care-n veci răsună de cântări iubite?
Unde se-mpreună cerul luminos
Cu albastrul mărei cei nemărginite?
Acolo mi-e dorul, acolo mă vreu[…]
(Vasile Alecsandri: Cânticul Margaritei – Poezii, Ed Minerva, Buc. 1974; p.205)
S-a spus despre Alecsandri că a săvârșit o impietate contrafăcând Miorița ș.a. – e primul caz de clonare, poetică, bănuim noi!; căci și dvs. vă vedeți mai mulți: “noi”.
Cartea asta este în “papier bible”, ți-o dăm s-o vezi de departe, ca să nu răsucești tutun din foile-i.
Discutabil: “cei” – n.n.!
În altă ordine de idei, “Dvs.NOI” epilați Estetica de ceea ce este gen, respectiv de GROTESC – în fine, după babanii esteticii s-a încetățenit că e cum spunem “noi”, iar acilea nu prea mai e loc de ‘ntors!

Bine că aflăm că o estetică a urâtului există. E grav că și alți “beletriști” află pe calea asta. Dacă nu, nu e treaba mea că o ignoră.
Invitația mea sună, însă, fără drept de apel: Mutați-vă semnele! Adorabililor, Estetica, în atotcuprinderea sa, “vede” și strada și buda. “Scuipați semințele minții frumos și peste tot”, este invitația mea!

Mai departe:

[…]
Le tertre a voulu la feuille,
Le tertre a mangé la feuille –
Ah! la lutte est inégale.
(Guillevic – Poeme, Ed. Univers, Buc. 1977, p.56)
Domnul acesta a fost premiat, aiurea, de Academia Franceză … prin care bântuia, la acea vreme, Dali;

[…]
Vârtejuri, bulboane, straturi peste straturi, -
toți sorii, lunile, stelele
sunt asemenea cu niște stropi de apă.
[…]
Și iată că stelele strălucesc!
(Rabindranath Tagore: Poeme – Ed. Univers, 1987, p.44)
Măi, ne-am înecat în banalitate … ‘tui mama ei de treabă!;

[…]
“Fii bună, te-aș ruga frumos,
Și pune-te acilea jos.
Nu-i lucru de rușine, nu-ți fie nicio teamă,
Că ai putea să-mi fii și mamă […]”
(Tudor Arghezi: Ritmuri, Ed. pt. Literatură, 1966, p.56)
Băi, coperta este făcută de Petre Vulcănescu pe mătase, iar ortografia lui “nicio” îi aparține poetului Arghezi. Nicio grijă!;

[…]
“ – Frumosul meu câine, bunul meu câine, scumpul meu cățeluș, apropie-te și vino să miroși un minunat parfum cumpărat de la cel mai bun negustor de parfumuri din oraș.”
(Charles Baudelaire: Câinele și flaconul – Mici poeme în proză, Ed. Univers, 1971, p.21)
Pui botul, amice?!;

[…]
Realitatea fiind prea spinoasă pentru marele meu caracter, mă aflam totuși la doamna mea, în chipul unei trupeșe păsări albastre cenușii ce se avântă spre ornamentele plafonului, târându-și aripa în umbrele serii.
Am fost, la picioarele baldachinului ce purta giuvarele sale preaslăvite și capodoperele sale fizice, un urs mare cu gingii vinete și cu părul încărunțit de mâhnire, cu ochii prinși în cristalele și argintăria măsuțelor.
Totul se prefăcu într-o umbră, într-un acvariu arzător. Spre dimineață – în zorii unui iunie bătăios – am alergat peste câmpuri; măgar, trâmbițând, vânturându-mi amarul, până când Sabinele suburbiei prinseră să se-arunce după grumazul meu.
(Arthur Rimbaud: Bottom – Scrieri alese, Ed. pt. Lit. Univ., Buc. 1968, p.189)
Căderea Bastiliei nenică! Chestie de caracter-istică. French girl, nu-i așa?;

[…]
Are să vină.
Da. Are să vină.
Mi-a scris.
[…]
Din miazănoapte vine cu tenul …
Aproape două mii de kilometri …
Da, de departe foarte … Și trenurile-s proaste.
(Rafael Alberti: Poezii, Ed. Univers, 1973, p.174)
La noi, ca la “niminea”? No comment!;

Altfel vorbim vorbe. Gongorime.

Y al moreno de cara, y de instrumento,
si rabiare, de lejos le saluda,
si ya no quieres que tus huesos Roa.

… și mai caută și tu singur prin Gongora, dragă Daniel Stuparu.

Povestea continuă în Pagina de Publicity cu orice preț...