Buna (în toate sensurile) colegă Adina m-a întrebat de dimineață „O să-i votezi pe ăștia ?” Am încercat să-i explic „Ãștia sunt un partid-Adina- se numește PDSR. E pur și simplu un partid, ca PNÞCD,PNL sau PD. Ce ți-au făcut ție că sunt ăștia ?” „Eh, eu sunt contra „
Mi-am pus atunci întrebarea- de ce să fie contra ? Are o slujbă bună, câștigă cam 18 milioane în mână. Nu are probleme. Și atunci ?
A fi contra e un sport național românesc. Extrem de jenant. Trebuie să fim contra. Nu contează la ce. Nu contează cum. Contează doar părerea noastră- și noi suntem contra.
Dreptul la democrație e ceva normal. Și normal e și dreptul la opinie. Anormal e să nu ai nici o opinie –să fi doar contra. Să nu fi făcut nimic în viața ta- dar să fi contra.
Contrele contemporane au început după revoluție, în Piața Universității. O știți- locul acela care mirosea ca un WC și în care câteva sute de inși fără viitor, fără trecut, fără nimic- doar cu acel contra pe buze- s-au adunat să facă scandal. Am avut prilejul să trec atunci zilnic prin Piață- erau jalnici. Cu mici excepții, era gunoiul românesc în forma sa cea mai pură. Și nu făceau nimic. Erau doar contra. În nici o capitală din Europa civilizată n-ar fi putut bloca circulația mai mult de 5 minute. Ar fi fost goniți cu tunurile cu apă și bătuți crunt. La noi s-a putut, cu un guvern timorat. Au trebuit să vină alți contra, minierii să-i alunge de-acolo.
Așa a început democrația în România. Și a continuat exact în acel ton jalnic. Cu excepția a două personalități Corneliu Coposu și Victor Rebengiuc plus alți câțiva, marea majoritate a contra s-a dovedit a fi o rușine. Figurile hilare ale fraților țărăniști Þepelea ,Ionescu Galbeni s-au împletit cu „tehnocrații” Ciumara și Spineanu , cu liberalo-securistul Quintus și cu mișcătorii (nu păduchi) ci democrați Sasu, Duvăz, etc.Au dat compania chixo-comică denumită CDR. La care s-a adăugat, ca să fie tacâmul complet o bună poetă și un execrabil om politic-Ana Blandiana. Plus tancul T 34 al Convenției Zoe Petre. Care, pentru că era democrată, s-a grăbit să-și pună fiul imediat într-un post cald. Poveștile acestea de greață au umplut și mai umplu încă România.
Din păcate însă soluții ioc. Nu s-a venit cu absolut nici o alternativă viabilă.Ci doar cu contra.
Nu-mi plac o serie de figuri ale PDSR-ului. Însă, măcar, PDSR-ul a mișcat ceva. A construit. A făcut ceva. Cornul și laptele- în ciuda demersului un pic caraghios- au reprezentat ceva pentru familiile nevoiașe.Copiii au primit de mâncare- și nu doar vorbe goale.România, chiar cu baronii locali- se îndreaptă spre Europa. Și dacă nu vor exista scandaluri artificiale, provocate de opoziție, ca cel cu adopțiile, va și ajunge acolo. Am văzut înainte de a pleca din București două fântâni- una la Obor și una la Eminescu. Programele de cercetare au primit mai multă atenție.Sunt mai multe lucruri făcute. E un început.Dar, evident, e cazul să le dăm la picioare. Pentru că, nu-i așa, noi suntem contra.
E cazul să ne lăsăm de acest sport. Să fim contra doar atunci când putem oferi ceva la schimb. Sau, dacă nu putem oferi decât praf, să tăcem.
Și oricum, nu mă duc la vot.