agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-05-07 | |
Mi-e milă de trompetele anticomuniste. Mi-e milă de cei care declară că noi am fost o pavăză împotriva bolșevismului, că am luptat într-adevăr serios împotriva Rusiei Sovietice. Mi-e milă de cei care proslăvesc rezistența în munți- acolo unde se ascundeau cei pe care nu-i căuta nimeni.
Rezistență ? Hai să fim serioși. Am știut totdeauna să facem pe bătăușul clasei cu cei mai slabi decât noi. Atunci când am înâlnit pe cineva solid am dat totdeauna în mod jalnic înapoi. În perioada 1918-1944 în marea majoritate a clasei politice românești a precumpănit un anticomunism feroce. Tâmpenii de genul „comunizarea femeilor” erau luate drept literă de lege și băgate și în capetele unor țărani neștiutori. Siguranța națională dovedea că viitoarea securitate nu s-a născut din nimic. Până aici totul bine. Atâta doar că tezaurul României era la Moscova și, în ciuda unei superiorități militare evidente nici unul din marii comandanți de arme ai acelei epoci (Prezan, Averescu, Antonescu, etc.) nu au riscat o expediție după el. Erau probabil suficient de realiști să știe că n-ar fi avut nici un fel de sorți de izbândă. În 1940 tot acest eșafodaj politico- militar a căzut ca un castel de cărți de joc. Basarabia a fost cedată fără nici un foc tras. Nici forța militară a României și nici aparatul de represiune n-au servit la nimic. A urmat apoi Ardealul de Nord- acolo este însă altă poveste.Am reintrat în joc în 1941- sub protecția Germaniei."Cu asemenea aliați nu știu de ce ne mai luptăm" spunea mareșalul Model despre noi.Am fost triumfători alături de trupele germane. Atunci când Germania n-a avut grijă de noi am luat bătaie. La Stalingrad. „Am fost obligați să cedăm Basarabia” vor răspunde naivii. „Erau forțe prea mari în joc, riscam să pierdem tot.”.Aiurea. Am citit recent memoriile mareșalului Manerheim. Am rămas înlemnit. O țară cam de 6 ori mai mică decât România (circa 4 milioane de oameni în 1940) a rezistat- și cu succes- colosului sovietic. Fără ajutorul german. Fără ajutor occidental. Erau finlandezii niște superoameni ? Departe de noi acest gând. Au avut o altă concepție, mai apropiată de fascism ? Nici pe departe. Guvernele social-democrate s-au succedat la intervale scurte în Finlanda. Chiar și Partidul Comunist și- a desfășurat o lungă perioadă de timp activitatea. Finlandezii nu i-au urât pe ruși. Nicăieri nu apare în memoriile mareșalului ura aceasta atavică. Dimpotrivă. El vorbește cu respect de armata rusă. Cu singura diferență că s-au opus.Că au avut coloană vertebrală.Că au acționat și nu s-au stropit în declarații patriotarde. Poate că ar trebui să ne reconsiderăm un pic istoria. Și să vedem că ne amăgim singuri. Și că, atunci când există atâtea dovezi, trebuie să fii orb să nu le observi.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate