Se împlinește aproape un an de când m-am întâlnit cu Cristina într-un mod cu totul inedit-tocmai pregăteam clătite cu flori de salcâm. Eram, îmi aduc aminte, într-un apus de soare când chat-ul deja își trăsese cortina nopții... iar noi ne povesteam amintiri despre... despre multe altele... A venit apoi un sfârșit de octombrie când privirea ei albastră m-a descoperit într-o lungă îmbrățișare.

Aievea mai picură din ramuri perlate / în ciorchine, flori albe transparente pentru plăcerile noastre în Clătite cu flori de slacâm. Transfigurarea realității în acest poem exprimă intensitatea sentimentului care a generat versurile. Imaginile vizuale sunt expresive: Cu ochii oglindă spre stele / și pene accesorii la sprâncene, iar dacă sorbești seva până la capăt, te trezești într-un ...vis superficial / de dimineață cu Poemul unei iubiri surogat. În acest poem, Cristina rătăcește telepatic după un răspuns. Caracteristica poemului este de experiment, cuvinetele sunt adresate unei persoane care nu există: decât într-un vis superficial. O structură abstractă, ideile par ușor tremurate: Cum tu nu exiști / decât în acest poem monosilabic, inefabilul devine o vibrare a esenței care trebuie căutată în expresie.

Patrudimensiune – o poezie simbolistă, cu structură abstractă: Poliedru cu patru fețe....mereu va fi un ochi deasupra. Asociația picurală se face lent: o cruce în mijloc ne/răsturnată / un sfânt răstignit cu capul în jos, obiectele sunt ușor descifrabile, spațialitatea este restrânsă doar în patru fețe iar viziunea este pură intuiție poetică ca în: Poem cu rămas bun, unde toate frecvențele...și îngerele pălesc când aprind lumina. Procedeul imagist este complet părăsit și înlocuit parcă cu un ton ironic: Adio vreau cu tine...adio twist cu tine. Flacăra interioară este doar simulată: rămâne doar ultimul OK de mimat / apropos, al cui e rândul?

Regina e mama unui neam de pitici creduli ca într-un Poem mut, unde totul e la voia întâmplării, cuvintele aleargă dintr-o parte în alta: prefer să tac-acrobație în doi timpi - / șah...nebunului alb cu tichie. Cristina se mișcă într-un absolut creat din sine, își creează un univers în care e greu să mai pătrundă un neinițiat: sessamos en francais / e sarcina ce ne-am lăsat-o / în post scriptum; de aici Obsesii cu și fără leac. Versul liber este utilizat până la discursivitate prozaică: ...noi, sufletele rătăcitoare, înmănuncheate în perechi / ne căutăm cu disperare / suflînbdu-ne plictisite din leacurile de sub nas...

Autoarea scoate parcă efectele poetice din însăși esența experienței sale intime: ... tu...eu vreau să te uit / gândindu-mă numai la tine. Sufletul ei este capabil de noi revelații. Fiecare imagine, adâugată imaginii anterioare, îți dă senzația de mister: despre Narcis uitându-se capricios în oglindă / neghiob cu sine, înțelept cu alții, luându-se de mână cu umbrele de pe pereți...

Cuvinte, scrijelite în grabă într-o Nematurizare forțată, unde haoticul redă o succesiune de stări lirice, evoluând într-un șirag de noutăți, imaginistica pare minusculă uneori naivă: așteaptă-mă lângă pânza de paianjă; alteori de un rafinat simț de inovație: vrem fetiș în epilogul prelungit.

Poți să te visez alunecând trufaș / pe o marigine imperfectă de claviculă, / pot să migrez pendantîntr-o: Mică fantezie cu atentat la pudoare. Impresia dominantă e aglomerarea de fragilități prinse într-un fir al sensibilității îmbinând grațiosul cu imagini originale: montagne-rousse alb-negru fără grimase / până în părul lui Dumnezei...joc..puțin descuamant / cu vicii și cuvine complicate.

Acum, învața-mă să te văd / inimaginabil ca în Miracolul iertării. Un poem de o simplitate parcă căutată cu o nuanță puțin șăgalnică, puțin grav, conturează o stare străbătută de esența sensibilității. Mai apare pe ici pe colo câte un Poem scris degeaba. Cristina este o căutătoare de noi sensuri, de noi expresii interioare, neexploatate încă - o experiență de tehnică inovată: ceea ce nu mi s- arată ochilor / de fapt nu există / oricum nu s-aude.../ nu mai exiști - tocmai am închis ochii.

Se lasă ușor deschisă geana spre Poem cu interludiu– o meditație asupra întregului Noi. O tentă ușor romantică îmbinată cu o neliniște personală: doar cuvinte între / noi, / două trepte, / infinite efemere cabrându-se.../ două piese de puzzle vecine / noi.

În urma decapitării / se consideră că păsările nu mai au umeri, / dar despre asta nu se scrie în tratate, ci doar într-un mic Poem un pic blazat. O contemplație în lumea întâmplărilor reale care implică o mare densitate de sugestie. Cristina se află într-o armonie perfectă cu ceea ce scrie.

Jocul de puzzle se oprește într-un Spațiu pentru timp, unde încearcă să construiască, caută, iscodește ceva nedeslușit și de neidentificat: nu-i nimic / rămân totuși cuvintele nespuse / în spațiul neîncăpător / pentru timpul pierdut, / destinat gândirii.

Cristina - o personalitate putenică, colorează realitatea, transformă lumea mohorâtă, privind viața de la înălțimea cuvântului.

Cristina se joacă cu gândurile, întoarce fiecare foaie a zile dezbrăcând-o de cuvinte și sensuri, apoi se înfășoară buimac în ele ca într-o joacă de copii. Cuvântul reprezintă o stare de fapt a autoarei din care își împletește în zori de zi povești necunoscute încă, crestate de sensuri și sentimente dându-le noi dimensiuni. Ea încearcă ieșirea din timpul concret și instalarea într-un spațiu senin al meditației, contemplației asupra unor întrebări care încă nu și-au găsit răspunsul.

Poezia Cristinei, după părerea mea, este o poezie a formelor cu învelișuri concentrate, dar cu modulații diverse. Este preocupată mai mult de farmecul abstract, e un izvor nesecat cu mari rezerve de vitalitate și încredere în prorpiile forțe. Poemele Cristinei sunt ca un dialog între poetă și un personaj imaginar (mereu altul), în care parcă auzim doar cuvântul primului, iar replica celuilalt pare risipită spre orizonturi.




Poetul este nu atât un mânuitor, cât un mânuitor al cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturală și le adduce în starea de grație. Cuvântul e magic; omul rostește fiecare vorbă cu altă inimă. Cînd nu găsești cuvântul, să fii sigur că gândul nu s-a limpezit încă.