agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-08-16 | |
Una dintre marile anomalii ale acestui site este, după părerea mea, reținerea membrilor de a comenta textele clasicilor. Practic nu există aproape nici un comentariu la sutele de texte clasice înscrise pe acest site, unele dintre ele de cea mai bună calitate și care nu mai pot fi găsite pe alte siteuri. În plus majoritatea textelor sunt foarte scurte, fiind vorba mai mult de fragmente de cărți decât de cărți întregi, fiindcă fiecare a introdus cât a putut și ce i-a plăcut mai mult. Ele sunt foarte ușor de citit și uneori surprinzatoare.
Să spunem de exemplu că vrem să cunoaștem legenda lui Buda. Primul gând va fi "Aoleo, Buda. Asta e o poveste foarte lungă care cu siguranță mă va plictisi". Dar, surpriză: dai în biblioteca virtuală peste Borges (!) și descoperi acolo un text de câteva pagini în care îți explică în detaliu toată viața lui Buda, cele mai importante idei ale budismului, întâmplări din viața lui Buda (care a fost și el om ca și noi - în treacăt fie spus) plus niște comentarii delicioase în stil Borges. Și toate astea în câteva pagini. Așadar nu îmi explic reținerea față de citirea și comentarea clasicilor, decât poate prin prejudecata care ne-a fost inoculată indirect în școli, potrivit căreia un comentariu este un fel de temă pentru acasă, o corvoadă nesuferită de care nu știm cum să scăpăm mai repede. Sau poate că mulți dintre noi gândim că textele clasice sunt un fel de tabu, de relicve antice care nu suferă atingere. Vreau să reamintesc că toți marii scriitori ai lumii, cei care și-au pus sufletul în opera lor, au făcut-o pentru a trezi în noi sentimente, pentru a ne aminti că suntem oameni liberi, care trebuie să-și trăiască viața cu mintea și sufletul libere. Acești oameni au fost și sunt la fel de vii ca oricare dintre noi și și-au gândit opera ca pe o moștenire care trebuie dusă mai departe și nu pentru ca unii profesori prăfuiți să aibă ce "preda" sau ce "corecta" ca să se simtă mai "intelectuali" decât sunt în realitate. Și pentru că veni vorba, iată ce scrie Mircea Cărtărescu într-un editorial recent (Jurnalul Național din 10 august): "... dati-mi voie sa va dezvalui un mic secret al unei mari bresle: vreo trei sferturi dintre profesorii de romana nu sunt cu nimic mai buni decat elevii lor, dimpotriva, multi le sunt inferiori si-ar trebui sa ramana repetenti an de an. (...) Am corectat de curand “eseurile“ profesorilor care solicitau titularizari pe post. Sa ma ierte Dumnezeu, dar foarte, foarte multe au fost mai rele decat ale unor scolari codasi. Am gasit in ele greseli de ortografie pentru care profesorul de romana ar trebui dat afara automat, incredibile si caraghioase “perle“, dezorientare istorica totala. Ce spuneti de profesori de romana care cred ca “Bubico“ si “Domnul Goe“ sunt piese de teatru? Mai mult, care cred ca Domnul Goe insusi l-a aruncat pe Bubico din tren? Care incurca intr-atat personajele lui Caragiale incat ajung sa afirme ca nimeni altul decat conul Leonida si-a pierdut palaria cu scrisorica, si ca a gasit-o Agamita Dandanache! E adevarat, nu aceste aberatii totale au caracterizat cele mai multe lucrari, ci o monotona, morocanoasa mediocritate. Un stil scolaresc, cu stangacii de topica specifice unor oameni care n-au obisnuinta scrisului. O scleroza intelectuala adanca. Desi il trec in “galeria marilor clasici“ alaturi de “Luceafarul poeziei romanesti“ si de “genialul povestitor din Humulesti“, profesorii ce doresc eternizarea pe post nu cunosc, de fapt, opera lui Caragiale. Si-atunci, ce le predau ei elevilor? E simplu: ii fac sa treaca pe langa frumusetea literaturii, ca niste orbi ce calauzesc alti orbi, si le transmit doar o colectie inutila, uscata, deformatoare de prejudecati si clisee". (îmi pare rău că nu știu să fac linkul direct, dar editorialul integral, intitulat "Sarea care nu mai săreză" poate fi găsit la www.jurnalul.ro, la secțiunea "editoriale" - Mircea Cărtărescu) Suntem, majoritatea membrilor acestui site, la vârsta la care tot ce e "nou", "deosebit", "cool", "marfă" are prioritate absolută pentru că înseamnă viață, mișcare, puls, evoluție, viteză, însă nu pot să nu observ că această prioritate absolută ne atrage într-o capcană periculoasă: majoritatea timpului pe care îl dedicăm activității pe acest site se consumă cu comentariile pe care membrii și le fac între ei. Să-ți vezi textele citite și comentate și mai ales apreciate - aproape instantaneu după publicare - este o satisfacție într-adevăr extraordinară, pe care publicarea într-o revistă tipărită nu ți-o poate oferi. Din acest punct de vedere site-ul are viață și puls și este - așa cum am mai spus-o în repetate rânduri - o idee genială. Însă, așa cum știm cu toții, multe din aceste comentarii - adesea fără absolut nici o valoare - degenerează în conflicte personale, uneori deosebit de agresive și, ceea ce este mult mai grav - ne îndepărtează de la scopul inițial: poezia. (Eu însumi am intrat dintr-o prostie într-o asemenea încăierare și recunosc că am făcut într-adevăr o mare prostie) Este foarte adevărat că și în reuniunile Uniunii Scriitorilor și în alte organizații ale scriitorilor consacrați ai momentului există din plin această tendință - bălăcăreala reciprocă, în buna tradiție a acestui popor - dar pun și eu o întrebare: cine ne obligă să ne comparăm cu ei? Și mai mult: cine spune că trebuie să ne comparăm între noi? Cine spune că trebuie să ne comparăm cu scriitorii momentului și nu cu scriitorii mari ai țării și ai lumii, care ne stau la îndemână, nu numai în bibliotecile de acasă - care probabil au devenit cu vremea plictisitoare - dar chiar aici pe site? Sunt scriitorii mari inaccesibili sau așa ne-au fost prezentați în școli? În opinia mea aici este o problemă de repere: ne luăm ca reper ce ne cade la îndemână: un coleg pe care îl considerăm mai bun, sau un scriitor pe care l-am văzut la televizor - o.k., tot respectul pentru ei - dar sunt aceștia vârfurile literaturii universale? Am convingerea, așa cum am avut-o încă din momentul în care am înțeles potențialul imens al acestui site, că putem deveni o forță redutabilă - și asta fără să ne căciulim la "mai-marii" zilei (care fie vorba între noi, în imensa majoritate vor fi uitați imediat după moarte) - cu o singură condiție, la urma urmei simplă: să nu ne dăm singuri cu stângu'-n-dreptu', sau, dacă doriți o formulare mai academică, să nu ratăm această șansă formidabilă irosindu-ne în dezbateri fără rost și conflicte fără obiect. Vă invit călduros să vă lăsați gândurile în subsolul textelor clasice și să le vorbiți autorilor ca și cum ar fi vii, pentru că, până în prezent, nu s-a dovedit că ei nu ne pot auzi. O să observați o chestie foarte interesantă: Când veți înregistra un comentariu la un text consacrat, al lui Omar Khayam de exemplu, o să vă apară un mesaj simpatic: "trimit e-mail la Omar Khayam". Și chiar Homer ar putea primi e-mailuri. Și va primi. Dar asta e altă poveste. See you around! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate