agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-08-16 | |
Mi-a fost întotdeauna un pic de jenă să discut despre legionari.Motivele sunt destul de curioase-ca orice cetățean de bine admir totdeauna , chiar dacă cu colțul ochiului, o dictatură reușită-Hitler a dat demnitatea necesară Germaniei înfrânte în primul război mondial, a construit autostrăzi, a dat supușilor săi „tunuri și unt”; Mussolini a secat niște mlaștini, a stârpit Mafia din Sicilia, a reușit să facă trenurile să ajungă la ora exactă- dar legionarii ? Să fim serioși! „Să facem o țară precum soarele de pe cer...”- sincer, e jenant. La fel cum extrem de jenantă a fost și prestația acestor Stan și Bran cu sânge pe mâini. Și totuși...o parte însemnată din intelectualitatea română interbelică (Cioran,Eliade,Noica, etc.) s-a lăsat fascinată de acest curent. În zilele bune legionarii făceau cartel cu PNÞ-ul, îl alungau pe Carol al II-lea (singurul rege mare din puzderia de regi mici ai României) de pe tron, aveau organizații muncitorești, țărănești...își permiteau alianța cu Antonescu, măcelăreau foștii demnitari...cum s-a ajuns oare la toate acestea ?
Să încercăm să analizăm în această parte câteva din „cauzele” efemerului succes al mișcării legionare. Ca un popor eminamente agrar, poporul român era un popor profund mistic-încremenit în anul 1000 la 1900. Progresul era un cuvânt necunoscut în satul românesc , acolo unde preotul și jandarmul făceau legea. Cifrele statistice ale mortalității rurale din 1886 și până în 1944 ar trebui să facă partidele „istorice” să se îngroape de rușine.Þăranul român murea de foame-așa cum astăzi mor populațiile tutsi sau hutu din Africa. Þăranul român nu era mai educat sau mai performant decât un boșiman sau un pigmeu. Þăranul român era furat adesea, mințit totdeauna, trimis totdeauna să scoată castanele din foc. Bărbații cu cai albi care trec prin sate și scoală oprimații la revoltă sunt un motiv frecvent întâlnit în cursul răscoalei din 1907. Mizeria era atât de mare, indiferența guvernanților atât de profundă încât țăranii nu-și mai făceau nici un fel de speranțe reale în această lume, așteptând un „Mântuitor”. Ideea „Mântuitorului” este o idee centrală atât în literatura cât și în publicistica începutului de secol XX și până după primul război mondial. Că acest „Mântuitor” era văzut uneori în persoana învățătorului sau preotului din sat- ca în romanele lui Slavici sau că „Mântuitorul” era generalul Averescu- care ar fi putut-cu un pic de voință-să-l detroneze pe regele Ferdinand și să devină primul dictator al României cu a sa „Ligă a poporului” e mai puțin semnificativ. Popor influențat puternic de spiritul slav, poporul român prefera să aștepte „Mântuitorul” care să-l scape de toate problemele. Era mult mai simplu. În plus, la aceste idei funambulești erau sprijinite de „intelectualitatea” începutului de secol XX, mai ales de acei intelectuali ridicați din zona țărănimii, „prima generație încălțată”. Un mare istoric și un politician infect și mizerabil, Nicolae Iorga împreună cu ciracii săi condamnau progresul industrial ridicând însă în slăvi „puritatea” țăranului nealterată de alogeni și ideile lor murdare .La fel, un mare poet și un politician de cea mai joasă speță, Octavian Goga sublinia victoria satului în luptă cu orașul corupt și murdar. Mecanismele psihologice ale unor astfel de concepte sunt destul de simple-fii de țărani simțindu-se în pericol în orașul care, cu dezvoltarea sa accelerată le depășea capacitățile intelectuale.Din păcate, pentru mase de oameni puțin mai dezvoltați decât în Comuna Primitivă astfel de oameni erau adevărați profeți iar ideile lor erau literă de lege. Tineretul educat, provenit în imensa lui majoritate din fii de țărani le ținea isonul. Sunt notorii găștile de studenți huligani care sub comanda lui Iorga au devastat Teatrul Național numai pentru că acolo se juca o piesă în limba franceză. Evident că pentru toate aceste probleme, pentru toată mizeria vieții lor zilnice, cineva trebuia să fie vinovat. Iarăși evident că nu putea fi vinovat țăranul prost și puturos-trebuia căutat un altfel de vinovat- acel vinovat era, în modfiresc, alogenul, străinul, cel pe care nu-l înțelegeau și care, pentru faptul că se spăla măcar o dată pe zi trebuia scos țap ispășitor pentru murdăria proprie.Acest țap ispășitor a fost farul călăuzitor al întregii politici românești de la începuturile statului român modern și până în zilele noastre. Cel mai bine i se potriveau acestui rol evreii- nu erau creștini.Merită subliniat într-un studiu mult mai exhaustiv decât acesta, rolul bisericii ortodoxe ca factor de frână a progresului societății românești. Dacă tatăl legionarismului poate fi socotit țăranul român și lăudătorii săi și a stilului său de viață, mama „neprihănită” a legionarismului este cu siguranță biserica ortodoxă română. Cu atât mai mult trebuie subliniată aici demnitatea acelor preoți ortodocși care nu s-au lăsat duși de curent ci au căutat să i se împotrivească- au fost și numai câteva, din păcate, cinstite fețe bisericești care au avut curaj să spună nu. Legionarismul s-a născut, într-un fel, ca și comunismul, din mizerie. Mizeria materială, în primul rând .Legionarii și-au făcut adepți la sate promițând „trei pogoane de pământ, o vacă și un porc în fiecare gospodărie...”. Mizeria morală a clasei politice în al doilea. Într-o țară guvernată de Alecu Constantinescu-Porcu’, unde lozinca „pleac’ai noștrii, vin ai noștrii, noi stăm și rânjim ca proștii” era ultracunoscută, o astfel de mișcare, care, cel puțin ab initio își propunea stârpirea corupției nu putea fi ignorată. Halul jalnic în care clasa politică din România se prezenta s-a făcut cel mai pregnant simțit în primul război mondial. România a intrat în război degeaba ( „am intrat ca niște proști...” avea să scrie P.P.Carp).O politică activă de neutralitate- politică solicitată insistent de Puterile Centrale și asupra căreia se pronunța într-o anumită măsură și Antanta ar fi oferit avantaje enorme fără nici un fel de pierderi.Așa, floarea poporului român a fost împinsă nepregătită într-un război absurd, pe care nu avea nici un fel de șanse să-l câștige. Spun floarea poporului fără nici un fel de intenții retorice- la război au plecat cei mai buni, cei mai sănătoși, tinerii-ați auzit de vre-un politician plecat/căzut pe front ?-clasa politică s-a grăbit să se ascundă la Iași sau să rămână în Bucureștiul ocupat sau chiar să plece și mai departe, în America, așa cum a făcut-o Goga după ce incitase continuu la război. „Să mergem la război și să ne luptăm până ce ultimul dintre voi moare...” așa sintetiza Al.Marghiloman promisiunile demagogice ale politicienilor. Pe lângă rușinea nepregătirii acestui război și rușinea înfrângerii s-a mai adăugat și tifosul exantematic. Practic, întregul viitor al României a fost afectat- numai pronia cerească ferind România de distrugere. Era și normal ca cei care au supraviețuit să nu mai aibă nici un fel de încredere în politicieni. Iată așadar „sfânta treime” care a stat la bazele legionarismului-țăranul român care spera să-și rezolve toate necazurile altfel decât prin muncă, biserica ortodoxă și clasa politică mizeră. Totul, pe fondul primului război mondial.Pușcă tunurile. Bat tobele. Apare...ei, cine apare, pe calul lui alb-fantoșa Corneliu Zelea Codreanu .Dar despre acesta în partea a doua. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate