agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2186 .



Mâine a început războiul
eseu [ ]
1 Septembrie 1939

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Eugen ]

2004-09-01  |     | 



„Mâine ne vom gândi la război...”
Am în față o colecție de ziare franțuzești și englezești din ziua aceea, din ziua de 31 August. ICI Paris anunță noul turneu al lui Titto Gobi la Paris începând din 2 Septembrie. Este lăudată Elvira Popesco în vodevilul de la teatrul Mogador. „Nu va fi război” promite Paul Bonncour în Senat. „Armata franceză va face față cu succes oricăror provocări, de oriunde ar veni acestea „ spune aghiotantul generalului Gamelin. „Există probleme serioase în lagărele de refugiați spanioli din Pirinei” atrage atenția agenția Havas. Un exercițiu de alarmare pentru un posibil atac cu gaze este programat în al 5- lea arondisment la Parisului. L’Humanite comentează favorabil pe marginea mitingului din Possy la care a luat cuvântul și Maurice Thorez.”La vie parisiene” publică pozele destul de dezbrăcate a unor tinere starlete împreună cu o proză de amor torid și de spionaj grotesc. De asemenea o groază de cancanuri apropo de vedete binecunoscute cum ar fi Mistinguet și Jean Gabin.
La Londra Bonnar Law declară și el, în mod solemn, în fața Camerei Lorzilor că „spectrul războiului este îndepărtat pentru cel puțin două generații”. Pe de altă parte, Times în articolul său de editor pune problema necesității unei reînarmări accelerate, cel puțin în ceea ce privește arma aerului. Sunt date câteva păreri a unor experți din ministerele implicate. Comandorul Sondringham îi îndeamnă pe englezi să nu-și facă probleme „domnul Hitler nu va putea atinge Anglia nici măcar cu un ac”.Calul „Peace” câștiga derbiul Epsom.
Oare ce sperau ? Ce sperau tinerii parizieni care mergeau să vadă „Marea iluzie” la cinema Trocadero sau „Quai des Brumes” la Elsevier ? Ce ar fi putut ei face, în acea dupăamiază ploioasă de August ? La Moulin Rouge în spectacolul „Fantisticorama” apărea inegalabila și dulcea Lolita Jimenes, regina tangoului argentinian. „Je vous aime adieu” era unul din cele mai fredonate șlagăre ale lui Raimu.Maurice Chevalier acordase autografe cu o zi înainte „în cursul unei scurte plimbări prin Paris”. Poza cântărețului zâmbitor, cu o canotieră pe cap însoțește articolul. „Le fou chanteur”, Charles Trenet făcea furori cu „La mer”.
În Londra muzicalul „Pirates of Penzance” făcea casă închisă pentru a treia săptămână consecutiv. Vera Lyn cânta „The white cliffs of Dover”.
„Pe granița poloneză este liniște” își începea comentariul radiofonic Alec Hass. „Nu există nici o amenințare imediată. Armata poloneză, cea de-a doua armată a Europei după cea franceză ar putea să facă față unui atac susținut de-a lungul întregii sale granițe. Colonelul Beck, ministrul de externe polonez a confirmat că nu există motive de îngrijorare”
Existau însă și alți tineri. Erau deja în uniformă, erau deja în stare de alertă. „Diviziile cavaleriei poloneze reprezintă ceea ce are Europa mai bun în materie de armată”.
„Eram pregătiți.Cred că dacă mai dura două zile ne-am fi împușcat unii pe alții. Eram pregătiți, ardeam de nerăbdare. Ardeam de dorința de a răzbuna umilirea Germaniei, de a arăta cine e stăpânul adevărat al Europei...”
Oare cât de departe s-ar fi putut merge ? De ce Polonia ? Ce reprezenta Polonia pentru francezi și englezi în afară de creația primului război mondial ? „Nici un soldat englez nu va muri pentru Cehoslovacia” subliniase apăsat Chamberlain în 1938 .Dar pentru Polonia ? De ce n-au mai cedat ? Ce i-a făcut să intre în război ? De ce nu intraseră în război în 1936 atunci când Hitler ocupase zona demilitarizată din Renania ? De ce nu i-au ajutat pe republicanii spanioli ? De ce n-au oprit Anschluss-ul ? Ce avea în mod special Polonia, de ce ar fi trebuit să moară cineva pentru Polonia ? Și oare vroia Hitler Polonia sau vroia doar Danzig-ul pe care polonezii refuzaseră cu o îndărătnicie demnă de o cauză mai bună să-l dea ?
A doua zi avea să dispară ceea ce avea mai bun Europa.Strivit sub tancuri, mitraliat din văzduh, ars cu aruncătoarele de flăcări, gazat în lagăre.Tineretul Europei, viitorul Europei, tot ce era mai bun. Se pregăteau de moarte cu o inconștiență imposibilă. Se pregăteau ca mieii de tăiere, încă în libertate, încă neînrolați sau deja la granița Poloniei, pe linia Maginot, în fortul Eben Emmael, pe cuirasatul Wales.Se pregăteau să dispară într-un vârtej de foc și de sânge absolut fără rost.
Din păcate nu a câștigat nimeni. Dacă Hitler n-ar fi început războiul, Germania ar fi stăpânit Europa în mai puțin de un deceniu. Dacă Germania ar fi respectat pactul cu URSS-ul ar fi stăpânit lumea în mai puțin de un secol. Dacă.războiul n-ar fi izbucnit mitul invincibilității armatei franceze nu s-ar fi destrămat.Dacă războiul n-ar fi zibucnit britanicii s-ar fi amăgit încă cu iluzia unui imperiu unde soarele nu apune niciodată.
Din păcate nu câștigă nimeni.
A doua zi începea războiul.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!