DUSMANII

O radiografie amabila a urii si dusmaniei

Merita hartia, ecranul si literele pentru asta? Sa vorbesti despre dusmani. Merita cred, pentru niste idei ce pot sa conteze si sa ne faca sa intelegem invitabilul unor relatii cu oameni care prin firea lucrurior ne sunt dusmani.

Decat despretuit pentru incompetenta parca e mai bine sa fii urat pentru competenta. Daca o poti avea, daca nu, nu ramane decat amaraciunea de la urma. Apare fara discutie relativitatea de a te vedea sau nu competent la justa valoare. Doar sters, inodor si incolor, egal cu peretele, poti scapa de acestea doua, dar cu un minim de simt al realitatii apare si mai gaunoasa senzatia de inutilitate. Ulcerul e mai sigur dat de inutilitate decat de ura asunsa a colaboratorilor. A nu se confunda cu invidia, chestiune trecatoare, care se bazeaza pe apreciere.
Chiulul are farmecul lui si da placerea virmelui din mar, dar se termina cu dispretul pentru sine, sau cu o viata definitiva de vierme. Chiulangiul este un hot si deci are calitatile acestuia si defectele, intre care prima e lasitatea.
Competenta nu e doar cea profesionala, o competenta se regasesta in toate, de la sex, la a fi amabil sau tupeist sau bun, sau smecher.

Ura e totusi un sentiment apreciabil, a calauzit lumea pe toata durata istoriei. Si fara exceptie se leaga intre nonvaloare si valoare. Este aceea ura pasnica, acoperita cu zambete si laude si care mai transpira ici colea, la o bere sau intre cei ce se iubesc, atunci cand cearta devine insuportabila. Ce e mai greu, ca o data receptata se reintoarce prin noi insine spre aceea persoana, daca nu decidem ca, crestini fiind, nu vom incerca gustul amar al urii. Sau putem fi noi cei care ne trezim ca uram, pentru ca limitele noastre ne dau si noua o nota asupra a ceea ce suntem si putem face. Cei valorosi trebuie sa stie ca viata lor va fi inconjurata de ura.

Am vazut oamenii rapusi de ura. Ratarea unui valoros are si faza asta. De un dramatism indescriptibil.

Dispretul e si mai umilitor si mai rozator pe dinlauntru. Prostul dipretuieste pe toti, e cel mai sensibil si mai violent, o face tocmai din acest motiv, pentru ca oriunde ar fi pus el ramane un incompetent. Si ataca preventiv cu dispret pentru tot restul lumii. Luptatorii pentru dreptate, cei de cafenea, sunt ancorati aici si au gasit o forma frumoasa de mascare a dispretului lor. Ei nu vad pe nimeni valoros, se tem chiar de a vorbi despre valoare si prefera sa critice nulitatile. Pe cei pe care ii simt cu adevarat valorosi ii ignora.

Echipa. Este echipa, sau nu, o forta? Teaming up ! zic occidentalii. Este o forta daca cel valabil lasa de la el si da echipei, adica da celuilalt pe gratis sau platit mai gras ca sa suporte aceeasta mica jefuire. Sa o luam pe dos. Am vazut pana acum o mare fapta a culturii, o opera sau o poezie sau o sculptura ca avand o echipa de autori ? Ca si cum am accepta sa votam la conducerea statului mai multi presedinti. Pentru niste chestiuni pragmatice, masurabile, mai putem vorbi de echipa, in sensul pe care vrea sa-l aloce managementul modern. Nu poate fi o echipa, decat in planul ideal. Orice echipa se roade de barfa si nemultumire daca nu se accepta scara gradata bine si vizibila a valorii. Cei care se mandresc cu echipa nu sunt locomotivele ci sunt vagoanele, incantate ce frumos e sa alergi pe sine, fara a intreba de unde combustibil si alele. De aceea valorile fug de la o firma la alta, cu speranta sa primeasca ceea ce are de primit o locomotiva. Comparatia este cea a unui grup de canibali care se hranesc cu unul prins. Este echipa cu cel care o trage dupa el.
Urmeaza apoi creatia colectiva, o mica minciuna cu care ne-am obisniut. Anonima da, dar colectiva nu. Orice melodie sau vers sau poveste a avut o singura minte care a creat-o. Ea a fost apoi dusa de echipa mai departe, slefuita, rastalmacita dar autorul valoros a existat fara nici o indoiala. E chiar amuzant sa ne imaginam un grup de oameni adunati sa compuna o balada. Balada Mesterului Manole a fost compusa de un geniu , un Eminescu necunoscut. Valorea este in primul rand a individului. Ea trebuie sa fie recunoscuta asa. E chiar uimitor cat de comunista este aceasta idee si cat de daunatoare pentru om, sa se proslaveasca echipa. Un conducator are nevoie de echipa, este solutia pentru a ajunge, si concesioneaza celorlalti valoare. Ceea ce este sigur, echipa isi uraste creerul.
Geniile lumii s-au impotmolit aici, ca sa nu zic ca au murit lamentabil din aceasta cauza.


Dumnezeu a facut singur lumea. Si lumea ii va aduce laude pentru asta pana in vecii vecilor.

Prietenii. Sa demontam si aceasta frumoasa idee? Minunata idee. Doar daca este ceva aici care poate duce spre rau si dusmanie. Nu ne ajuta prea mult sa fim realisti dar nici sa fim ignoranti nu este prea rentabil. Nevoia de prieteni este naturala dar este si calea calului troian pentru fiecare dintre noi. Sa intram cu acel cal sau sa se intre cu el in zona interzisa a sufletului nostru, aceasta este plata prieteniei. Proverbele abunda in acest domeniu. Ce inseamna un dusman care innainte vreme a fost un bun prieten. Ce inseamna un prieten care a devenit un simplu cunoscut. De aici incepe intrebarea, cati prieteni pot fi adevarati ? Se spune ca doar un singur prieten poate fi cultivat cu adevarat pana la a fi mai mult decat un frate. Sau prietenii mai multi sunt mai de folos pentru ca se pazesc unii pe altii.

Dusmani pot fi peste tot ? Noi insine devenim mereu dusmanul nostru cel mai aprig. Cea mai trista idee, inacceptabila pana la urma : firescul dusmaniei si al urii, normalitatea acestora. Anormal e sa nu se vorbeasca despre asta. Declaratia iubirii e invatata de om si e fatisa sau invaluita in parfumuri. Uneori cei iubiti se intreaba cat din declaratie o fi iubire. Declaratia urii nu este, nu se poate face si ca atare lumea ramane cladita si pe aceasta minciuna.