Mai zilele trecute, o colegă de la departamentul de relații internaționale mă invita să particip la un seminar despre rolul femeii în politică. Era un seminar la care era așteptată și o delegație suedeză. Am acceptat invitația fără să fiu o mare admiratoare a temei în cauză, și am găsit și un titlu potrivit seminarului. Am promis că particip fiindcă discuțiile urmau a se purta în engleză, fiindcă seminarul în sine mi se părea o provocare, și fiindcă eram dornică să particip la un schimb de idei pe o temă în suferință: implicarea femeilor într-o lume care pare să aparțină cu adevărat numai bărbaților.
Și dacă tot am spus că particip, mi-am luat misiunea în serios, am studiat fenomenul vreo două zile, mi-am pus ideile în ordine, mi-am pregătit intervențiile și am avut emoții. Și cu toate astea tot am avut parte de două dezamăgiri.
Prima a venit practic cu cîteva zile înainte de seminar, cînd am realizat că practic este imposibil să găsești două-trei femei politician capabile să poarte un astfel de dialog, măcar în românește, dacă nu în engleză. Am reușit să încropim o listă cu cîteva nume, dar în dreptul fiecărui nume apărea un semn de întrebare. Care nu știe engleză, care a anunțat că nu vine, care a făcut deja o impresie foarte proastă cînd a fost în Suedia…în cîteva clipe toată lista era harcea-parcea.
A doua dezamăgire a venit chiar în ziua seminarului. M-am grăbit să ajung cu cîteva minute mai înainte (trebuia să înceapă la ora 14.00), și am găsit o sală goală. Doar ceștile pentru cafea și sticlele de apă minerală anunțau că erau așteptați musafiri. Mi-am așezat conștiincioasă mapa cu foi în fața unui scaun, și am plecat cu gîndul de a reveni în numai cîteva clipe. Am regăsit sala aproape goală de data asta, doar două-trei doamne discutau, probabil în suedeză. La 14,30 în sală erau vreo șase femei, grupate în două bisericuțe, iar o alta mînca niște prăjiturele dintr-un pachețel.
În total cred că am făcut vreo 5-6 drumuri pîna la sala 203, pentru ca într-un final să ajung și eu la concluzia că eram probabil singura interesată ca acel seminar să aibă loc. Pentru restul doamnelor, care atenție, se considerau politicieni, seminarul era o simplă bifare a unei activități. Și atunci am realizat absurditatea poziției mele. Eram interesată eu de ceea ce trebuia să fie important pentru altele.
Și am plecat să-mi văd de treabă, încercarea de a provoca un dialog cu femeile politician pe un subiect care în fond le privea, a eșuat. Și am adunat: imposibilitatea de a identifica în plan local femei implicate în politică; incapacitatea lor de a emite niște păreri pertinente despre ceea ce făceau; dezinteresul pentru acțiunea propriu-zisă; lipsa punctualității, cafeaua, prăjiturelele și discuțiile pe bisericuțe.
Și am plecat de tot, fiindcă îmi depășisem norma la pierdut vremea pe ziua în curs.

23 Septembrie 2004