Zeci de ani de studiu ma conduc tot la jungla si iata de ce stau cuminte cu animalele mele. Caut limbajul unic al universului si inca n-am descoperit piatra filozofala. Metalul meu topit mai multi ani trebuia sa-si elibereze toate insusirile sale individuale si in locul sau sa ramana o mica parte din Sufletul lumii. N-am descoperit inca acest suflet urias si ma inchid in tacere. Nu pot trece de paginile acestea ale istoriei mele. Partea solida e piatra, respectiv corpul omului, cea lichida e seva pietrei sau sangele omului. Ultima duce pe brate elixirul vietii lungi si rezulta prin purificare. Haide sa purificam grauntele de aur din noi!
Si in jungla, la curtea regelui (leului) bolnav, totul este in suferinta, chiar si natura... Trebuie sa fim mereu pregatiti pentru surprizele naturii. Sau ne-am nascut cumva inselati? Daca nu trebuie sa cunoastem, daca nu ne este dat sa cunoastem, atunci pentru ce dorinta aceasta de a cunoaste?... Accept sa imbatranesc alaturi de mine si totusi parca as incerca sa dezertez de la destinul meu in favoarea pietrei filozofale.
De ce in jungla mea nu sunt palmieri si pasari colorate? De ce padurea nu se pleaca-n fata mea? In coroana de nisip de la baza padurii, rarele raze de soare ce ma asalteaza imi indica numai sticla, caci diamantul sau perla neravnita reprezinta sticla slefuita. Materia junglei mele nu e decat ansamblul divers de animale, cuiburi, deseuri de sticla, si daca se rupe nodul ce le leaga, sunt oferit pradei. Si cred gresit ca neantu-i intuneric, pentru ca numai viii isi inchipuie ca moartea sau neantul sunt un soi de noapte. Sunt cu noaptea pe hotarele cautarii, fiind lipsit de simtul dimensiunilor si starilor filozofale. In astfel de momente, daca tacerea poate sa vorbeasca ce nevoie as mai avea de cuvinte!
Urasc jungla golita de substanta. Nu o citesc la suprafata, ci in al saptelea etaj al sufletului si cugetului. Si ma intreb smerit: unde-s fructele pline de savoare ale junglei? Ce sa mai meditez in fata mastilor de dansatoare? Unde sa mai caut piatra filozofala, unde sa imi gasesc comorile? Raspunsurile le gasim la Nichita: "visele nu trebuie crezute; ele trebuie, ca si vinurile bune, degustate...", sau "pe fiecare om il asteapta undeva o comoara; noi, inimile, vorbim putin despre comori, doar copiilor..."
Tes stofa cu fire toarse de sufletul meu ca lumea s-o poarte. Inspre adancimea si inspre inaltimea lumii, spatialul mi se misca circular. Cerul imi cere sa creasca in suflet, razele de luna-mi vorbesc cum m-ar lumina in oase si imi desfac aripile innodate la capete. Dar n-am cum sa descopăr splendoarea firii, atata timp cat, desculta pe pamant, o "ea" (piatra filozofala) nu s-a apucat de radacina copacului meu. Ma consolez ca drumu-i scris, si n-am cum sa ma impiedic. Si, intr-un timp nedefinit inca, mirajele, dorintele mele trebuie sa se materializeze pe fata nisipului de la poala junglei!...
***
Alti zeci de ani de studiu m-au condus la aceeasi jungla. Caut din nou limbajul unic al universului si inca n-am descoperit piatra filozofala, dar orice cautare se incheie cu proba celui care incearca... Poate ca visele sunt imposibile din cauza fricii de esec, dar daca nu crezi in visele ce se repeta totu-i in zadar!...