agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-10-05 | | Arta versului nu este nici mai mult nici mai puțin decât arta muzicii, emoția estetică este o putere suverană, tainică, deșteptătoare de imagini, de senzații, de cugetări cu ajutorul formei... Și iata-mă că în mijlocul fraze mă opresc și spun : stiți, am aflat că azi e ziua doctorului acela ... Radu Tudor Ciornei. El este poetul lui Caron. Este poetul poveștilor, cel care refuză moartea nu vrea să se maturizeze... Ziua unui prieten e întotdeauna un eveniment ce trebuie sărbătorit! Electrizată de sărbătorire încerc să desenez profilul după diverse poeme. Sub lumina acelorași versuri și aplecați pe aceeași foaie de hârtie, cu trăsături complementare, identificate sau neaparente, compunem figura poetului în care nu putem recunoaște pe unul singur să renunțăm la semnele particulare ale celuilalt, și mai ales, la figura întreagă a poetului Nexus. În unele discuții cu prietenul nostru Nexus simțeam nostalgia după locurile de acasă, acolo unde s-a născut, casa unde a locuit, copilăria în dealurile Bucovinei, locurile pe unde l-au purtat valurile vieții... prima iubire și cîte alte amintiri. Știe că nicaieri nu s-ar recunoaște oriunde s-ar afla, amintirea acelor vremuri sunt vii și oriunde ar fi le poartă cu el... Pornind de la aceste amintiri, uneori glasul lor îndepărtat, cu farmecul lor straniu, cu duioșia lor le poți regăsi în versuri... Pe fundalul unui puternic sentiment al despărțirii Nexus închină amintirile, ca multe altele, pământului de unde a plecat… Admirabilele interpretări pe care le descifrăm în paginile poetului pot fi considerate a fi tot atâtea invitații la apropierea de viața și poemele lui: Din gheme necuprinse mintea-mi izvodeste visuri / Si ochiul meu cel drept o cearta ca-i pacat / Sufletu-mi doarme beat in pacurii abisuri / Si inima peteste pentru mine o fata de imparat. *** Versurile sunt uneori calme cu efecte terapeutice pentru sufletul deschis spre poezie și visare și chiar un singur vers este în măsură să realizeze, prin sugestii concentrice, un amplu tablou cu lumini și umbre, inspirat din lumea înconjurătoare. Aceste lumi de curcubeie, ce proiectează simultan în univers atât parfum și poezie, sunt în relație directă cu poetul a cărui simțuri vibrează tulburător: În țara mea soarele nu mai răsare pe gratis / Introduceți moneda aici, silabisește fiică-mea / mama a devenit o instrucțiune scrisă pe spatele cutiilor de lapte instant / pentru iubire introduceți o monedă / pentru iubire sinceră introduceți două monede / dacă nu auziți ce ați visat reglați butonul balans / sau mutați-vă speranțele în centru între cele două difuzoare / pentru mântuire completați formularele gri. În dublu exemplar / Disperarea se dă numai cu aprobare de la primărie și certificat de predeces. / Azi am primit ultimul lot promoțional de antidepresive. *** Fantezismul lui Nexus nu e o călătorie în plină aventură ci tendința spre feeric. Metafora constiuie în sine un poem total, fiind o revelație neprevăzută care îmbogățește concepția despre lume. Poezia nu-i decât o pânză albă de proiecție, iar autorul pornește de la o temă, ce e la punctul de plecare o curată abstracție, și o comentează metaforic până la epuizarea tuturor relațiilor cu putință: Talpile mele au sarutat pamintul / De atitea ori incit a crezut si el ca ma iubeste / Intre timp crestetul meu saruta cerul / Fara sa stie ca talpile-mi iubeau / Si asa m-am pomenit iubit dublu. *** Organizeză poemul cu un instinct sigur, arhitectural al întregului, ca și al amănuntului, nu ne rămâne decât să descoperim universul lui interior, conținutul pe care se sprijină un edificiu în care aspectul mozaical al poemelor este evident: Poate ca am fost / La scoala patimilor / Ziduri goale / Fara clase / Cu un singur professor / Nebun / Cu un singur elev seralist / Cam prost / Urlind unul la altul / In limbi moarte / Invatate de pe pe cavouri / Am treizecisitrei de ani / Nu va deranjati / Dati-mi ciocanul si cuiele / Ma servesc singur. *** sau: Eram colectionarul unor lucruri inutile / stringeam in brate perna, compasul , laleaua din tatuaj / imi treceam degetele peste bratul meu drept / acolo unde intr-o zi vor / adormi niste litere necunoscute / sau un cap de tigru malayezian / Nu e teapa / e doar lumina asta difuza de afara / cred ca am sa ii bag soarelui doua degete in ochi / ajunge bai astrule / stiu ca e vara / stiu ca ai program pina aproape de ora zece / dar mai scuteste-ma / nu incerca sa ma convingi. *** Nexus este un orgolios, mândru, uneori distant, căruia îi place să se exprime aluziv, învăluindu-și confesia într-un simbol, transparent, sugestiv de senzații rare, migălos șlefuite. El își transpune sentimentele în peisaje de o încîntătoare magie, în imagini strălucitoare, dar si pline de furie: Vorbește-mi / Vorbește-mi ca și cum iubirea ar fi un pretext / să dezghețăm o calotă polară în virginitatea ei desuetă / Zi-mi despre numărul tău la cămașă, la pantofi, la sutien / poartă-mă doar pe jumătate treaz prin secretele tale de budoar / Voi da din cap din când în când ca un câine de mașină / așteptând cuminte să te dezbraci de rochie ca de un fel de prejudecată / ce mă oprește să te pătrund nerușinat între incertitudini / Vorbește-mi *** Prin modul indirect al autoportretizării, cu un soi de voluptate intelectuală, poezia eludează intenționat anumite stări, realizând emoția artistică pură. Poezia este importantă pentru că definește pe autor ca pe un homo duplex a cărui capacitate enormă de simțire se acoperă: Și ce dacă nu e azi ziua ta? / mi-am câștigat dreptul de a te dezamăgi / oricând vrea mușchiul meu hipertrofiat cu steroizi made in USA / M-am săturat de dansurile tale între virginitate și penitență / de prostituția ta în parcarea cu TIRuri / de părul tau pubian mirosind a kebab, tutun și mustăți de ienicer. / Cândva te iubeam, te recitam, te comentam la română / acum te scuip printre dinții din față, cam pe unde se întâlnesc podișurile / Acum te văd goală între Soso și Mumu. Ernest e undeva prin spate / Ești prietenă cu Iza, Iulica, Ungaria și Polonia *** În loc să te trimită la real, versul are misiunea de a corecta, de a estetiza viața, de a o înălța, arătându-i un ideal de frumusețe: Iar de Craciun imbracat in zapada / Si tivit cu beteala pe brazi / Ti-as trimite toti copii mei / Sa-ti cinte Florile Dalbe / Iar tu vei spune citeodata / Doamne, iubesc orasul asta ! *** Are un verb, de o flexibilitate uimitoare dând prospețime cuvintelor care se nasc spontan pentru a trăi etern. Are în el ceva din puritatea copilului, a celui ce spune un cuvânt cu sentimentul că acela e chiar unicul cuvânt, adevărat, demn de crezut: Paseam cu miinile pe piept pe marmura primariei / Pasii mei rasunau ciudat / Intr-un tirziu am recunoscut zgomotul / Pas de piatra / Pe piatra. *** Este zămislit dintr-un aliaj atât de sincer și pur, încât inocența lui și a poeziei are o putere extraordinară asupra cititorului: Piatra dinlauntrul meu a oboist / Concursul a fost cistigat de altul.. / Om si el. Ca fosta mea carne / Ratacind prin lume am ajuns sa sarut / Degetele lui Midas stiute moarte de mult / M-am prefacut in aur prost / L-am intrebat de ce isi bate joc de mine ? *** Efectele de sugestie țin aici de fluxul afectiv al memoriei, de temporalizarea peisajului care, devenit instrument de rezonanță, vorbeșre în limba lui. Suntem introduși discret într-o melodie suavă, lucrurile desfășurându-se într-o continuă orizontalitate: Pe deasupra palmelor mele / Sfarimate de rugaciuni / Furnicile au tesut cuptor / Din cenusa de nopti / Si lut din maluri de dorinte / Ard caramizi / Una cite una. *** Nexus este un poet cu o fantezie bogată și neastâmpărată, îndrăgostit de forme și de culori de sonorități și de imagini. El populează poezia cu umbrele închipuirii sale. Fie și lapidar exprimă cu preciziune uimitoare cele mai discrete nuanțe: Dincolo de un capat nerational de cer / se depana o singura poveste cu zine / cuvintele nepierdute de nici_un _mine_insumi / ma asteptau pe aceeasi margine a oglinzii / si mai spune-mi... / nu ma saturam niciodata / eram Setila, Pasarila Lati-Lungila / Ochila frate bun cu Nimerila / inghiteam vocale si consoane / precum brazdele din urma / plugului si iti sopteam / dimineata la ureche / mi-e foame. *** Disigur, imaginea este îmbogățită constant și i se pot asocial și alte domenii senzoriale, dar dominantă rămâne obsesia sunetului echivalent: ea trebuia sa zboare pe cerul meu fatidic / rotindu-se in cercuri din ce in ce mai joase / din ce in ce mai eliptice / sferele erau doar un soi de cuburi particulare / e cald si singe in inima mea / de aceea nu pot sa mai maninc / de aceea nu pot sa scriu / vorbesc de atita vreme in soapte / insusi somnul / mi-a adormit in palma. *** Versurile se contopesc cu toate nuanțele într-un tablou multicolor, plin de sugestii și surprize: Intr-o cana veche din casa / Am gasit ieri ascuns absurdul / Mi-a soptit ceva la ureche / Am tipat si te-am gasit / Ti-am soptit ceva la ureche / Ai plecat si nu m-ai mai gasit / Si de atunci intrebi oamenii la ureche. *** Imaginația poetică e ca o împletire specifică doar poetului Nexus și reprezintă o căutare permanentă la substanța sensului, de aceia gândirea sa imaginitivă s-a concretizat lingvistic, s-a concretizat pe esența lucrurilor: Auzi, auzi cum traiesc ? / cum ma palmuieste viata cind o pisc smechereste de fund / cind ii aduc flori de cimp una cite una si i le las pe prag / Vezi, vezi ca arunc deoparte toate ziarele / am sa le citesc doar atunci ne vor descoperi / a doua Atlandida intre coloanele noastre vertebrale / Asculta , asculta cu atentie , nu e zgomotul strazii / e prima strigare in Elysium. *** Experiența imaginară este o premiză a semnificațiilor metaforelor. Omul, poetul și medicul formează o singură entitate sentimentală, el are intuiția adevărurilor fundamentale cu simplități grăitoare, cuvintele îmbracă tâlcuri parcă nemaiauzite: murmurindu-mi / iarta-ma / ei bine / ea / durerea / nu mai avea nici o sansa / fricii i-am pus glontele in palma pentru ca ar fi hilar / sa imi inchipui ca ar putea avea inca odata curajul // Intr-o incapere neagra mirosind a pucioasa / linga doua victime fara de trup / ma condamnasem fara drept de recurs la viata / de atunci nimeni nu ma mai intreaba de ce / doar din cind in cind murmura "ei bine ? / ora s-a terminat / saptamina viitoare reluam de la / "si atunci ? " *** Construcția se desfășoară gradat, evitând monotonia și cu surprize pregătite fără ostentație, merge spre o încheiere sau către posibilitatea unei încheieri sugerate uneori cititorului, fiindcă acesta nu trebuie să isprăvească de citit cu sentimentul unor nemulțumiri și să plece flămând de la ospățul la care a fost poftit. Este momentul să exemplificăm că poezia lui Nexus poate fi văzută din mai multe puncte de vedere. Cu toată multilateralitatea ei formală, provenită din faptul că adesea în ea trăiesc nediferențiat felurite genuri de poezie, în definiție trebuie să ne călăuzim de formele cel mai pregnante. Pentru reușita comentatorului estetic, critic trebuie angajată totalitatea funcțiilor aliniind mai întâi faptele de cromatică, de stil, pentru a le fortifica apoi pe calea studiului structurii, formei... apoi punem în relief spațiul și timpul unor poeme, așa cum se configurează ele din relațiile intertextuale ale cuvintelor, dar și ale fonemelor proprii discursului poetic. Aici îl puteți descoperi așa cum este el: ea era diferita stia asta , nu, nu ma intrebati de unde sau cel putin nu ma intrebati pe mine ea isi chema supusii prin semne (da cititorule , sau prin noduri ) stia ca este asa cum nimeni nu poate sa fie vrind asa cum ne spune heraldica unele lucruri se pot schimba altele nu stia ca este intr-o poveste fara sfirsit si mai stia ca totul se termina cu bine era de ajuns sa inchida ochii si sa bata putin din palme uneori , in joaca , se intreba daca sa mai creada sau nu pentru ca e plictisitor sa crezi numai in tine pentru ca e trivial sa tii la usa povestea uneori imi spunea ca e numai o poveste ca e la fel ca oricare alta uita-te in jur , imi spunea, incep cu a fost odata ca niciodata iar eu numai eu indrazneam sa o corectez A fost odata ca intotdeauna spuneam rosind poate de aceea nu am primit nici un raspuns doar o pereche de aripi cu care ii spun doctorului Stiti eu sunt Peter Pan... Bineinteles ca esti Peter Pan imi spune mama mama mea nu e doctor ati primit vreo binecuvintare de la vreun psihiatru ? eu am primit retete bune de vindut la coltul strazii Hey, cine esti tu ? Sunt Domenico Modugno mai aveti intrebari ? si de ce ne scrii noua Domenico ? Inchide ochii privitorule odihneste-ti miinile ti-s buzele uscate ? umezeste-le cu limba opreste-te viata !!!!! da, ea era diferita precum timpurile verbelor mele de ce nu scriu niciodata despre viitor ? e simplu, nu pot sa imi prevad visele pot doar sa mi le amintesc de aceea iubesc in imperfect imi tai venele in perfectul simplu si mai aduc un pahar pentru perfectul acela compus si curge si curge sampanie ? intreaba un suflet nevinovat da bineinteles inima mea functioneaza cu bule de sampanie una cite una iar ceasul de pe noptiera e pantoful unei Cenusarese Tu esti Harry Potter ? ma intreaba o fata bruneta la conferinta de presa Eu nu raspund o privesc in ochi cu miinile sub barbie Tu ce crezi ? Aseara imi priveam existenta de foarte departe oare cit mai are baterie ceasul de deasupra patului ? ii punem una noua pe riu in jos Altul mai trainic ( ce adevarat ) Si mai frumos El era diferit *** O analiză literară nu e literă de lege, poezia și, în general, arta cuvântului fiind prin definiție subiectivă. Iar o analiză nu ar fi nici pe de departe completă și corectă dacă nu ar accepta sau chiar a invita o a doua opinie. Și cum de mult se știe că sunt doua rubrici de analiza pe agonia.ro, acum a venit timpul unui experiment în care Maria Prochipiuc și Bogdan Geană își unesc eforturile într-o colaborare care, sperăm, va fi pe placul cititorilor. Radu Tudor Ciornei: just download for shareware Radu Tudor Ciornei reprezinta dupa parerea mea, alaturi de Liviu Nanu, Adrian Firica si Costel Babos idealul scriitorului roman modern, pitoresc, ludic si dezechilibrat. Credeti-ma, m-am gandit bine cand am spus “dezechilibrat” iar aici nu am subinteles nici una dintre nuantele patologice. Dezechilibrat nu inseamna ca “subiectii” au voie sa se oxigeneze, sa injure pe stadioane, sa-si faca piercing si sa bea in ultimul hal, sa asculte muzici de la cele mai cretine pana la cele mai profunde, sau sa iubeasca de la abstract la concret. Privesc amuzat cum de ani buni se promoveaza pe cananelele media un anumit tip de intelectual roman, genul “echilibrat”. Chestia asta ma “dezechilibreaza” total. Ulterior ajungem sa ne miram de neglijabila lor popularitate in randul publicului, de la gura casca la cumparator. Sau mai rau, venim cu sloganuri elitiste de genul: nu ne intereseaza masele, noi ne adresam unui anumit public. Aici nu ma refer absolut deloc la fata comerciala a acestor “promotori” de cultura, ci la adevaratul lor eu, si de ce nu la aspectul extrovertit, uman prin intermediul caruia omul de rand, fara acces la materialul scris ajunge sa isi spuna: merita citit, mi-ar face placere sa beau o bere cu el sau sa agatam impreuna gagici. E drept ca nu cer acelasi lucru din partea unui poet eminamente introvertit, ba mai mult, in cazul acestuia mi-e suficient sa stiu ca e bine sa ma feresc sa incurc borcanele. Privesc insa cum merg treburile in lumea buna a literaturii. Cu mai multa vreme in urma l-am urmarit pe Salman Rushdie comunicand jovial, gesticuland, sarind chiar pe masa realizatorului sau cu alta ocazie l-am surprins jucand intr-un film. La fel, marele post-modern maghiar Peter Eszterhazi merge pe stadioane, da interviuri legate de fotbal si pomeneste ori de cate ori are ocazia numele echipei favorite de fotbal (Fradi) Ferencvaros Budapesta. Oamenii astia stiu sa isi vandal imaginea, incat atunci cand un cetatean de rand aude despre o noua aparitie a cartilor acestora nu isi spune din start: “elitista, de neinteles” ci: “interesant, cine stie ce ciudatenie abordeaza”. Exista un mare exemplu la noi, iar acesta este Tudor Octavian, despre care am tot scris. Tudor Octavian insa este unic. De cealalta parte a baricadei, Mircea Cartarescu cu al sau “eu de regula nu apar la televizor” si cu senzatia ca orice ai zice il calci pe bataturi pe marele om de cultura. Faptul ca numele pomenite la inceputul articolului meu apartin site-ului www.poezie.ro este un mare merit al acestui site sin u neaparat o intamplare. Despre Radu Tudor Ciornei pot spune cu mana pe inima ca este unul dintre acei oameni care mi-au acordat privilegiul de a ma accepta ca amic de la distanta, un poet cu o perceptie profunda, studiata si vesnic experimentala. Radu nu este un mare jongleur precum Serban Foarta sau Marin Sorescu, mosteneste insa de la primul jovialitate si lejeritatea cu care isi reda intriga iar de la cel de-al doilea profunzimea si sclipirea alegerii cuvantului potrivit la locul potrivit. Mare parte dintre textele sale sunt balade, epicul nealterand insa niciodata liricul, care nu se ofera ca o sabina ci se lasa disecat. Nu va speriati, nu exista riscul de a deveni peste noapte Dr.Ciomu in ale poeziei dlui. Ciornei, deoarece sarpele poemelor sale nu este decat o rama exacerbata. Cu cat sectionezi mai mult cu atat realizezi ca povestea nu are sfarsit. Baladele lui Radu Tudor Ciornei au ceva legendar, si de cele mai multe ori vizeaza animismul cel mai incert si nedefinit. Atunci cand insa nu scrie neaparat la persoana a treia (si nu o face cu o frecventa prea mare) Radu Tudor Ciornei isi scoate unul dintre ochi si si-i strecoara alaturi de cel pineal. Cu alte cuvinte: unul pentru increat si altul pentru mundan. “Taiko” este ultimul poet postat de Radu Tudor Ciornei pe www.poezie.ro si se inscrie in categoria poemelor intimiste si diagnostizante: ’ ma string peretii cherie imi controlez buzunarele am guma chei chitante si o speranta de viata inchid ochii deja inchisi am blani de leopard flori de cires inchipuite sfirsituri neinchipuite inceputuri taiko... oare unde sfirsesc vocile durerii oare au o lume a lor in care intra si ies din case zugravite in alb in care cuvintele se sparg inaintea oglinzilor precum ochii meniti sa se inchida si sa cada taiko... stiu unde esti stiu unde sunt stiu unde am fost as putea sa iti desenez pasii cu degete de creta as putea sa imi ridic ochii la luna si sa strig cu sau fara fara noima ( lumea o sa imi spuna lup ) ma plimb printre deliruri le numar ca in o-cea-nul A-tlan-tic dar nu iese nici un peste sa imi spuna ca e timpul sa ma duc la culcare poate ca nici nu e poate ca e timpul sa nu mai cochetez cu moartea taiko... Suflete e timpul sa te sarut ca atunci pe gura de noapte buna sau la revedere timpului ii curge singe din nas periodic ne asteptam sa ridice o mina sau sa isi puna vata el imi arata o singura inima eu ma opresc intr-un perete de aur acolo e semnul la care trebuie sa ne inchinam taiko... trebuie sa ucidem trebuie sa ucidem omul cu vioara oare unde ii incepe nebunia ? un pas mai incolo e femeia care ne intinde covrigi calzi nu te uita e doar o iluzie si cinta atit de frumos taiko... te astept zidit intr-un perete iar tu nici macar nu stii ce frumos pot sa imi arunc ochii...’ Poemul lui eu si tu, a cainilor cu covrigi in coada si a automatelor ascunse in cutii de vioara, toate in slujba mariei sale Marele Rege al Totului e Posibil, “Taiko” este un imn de cruciada aortica si senzoriala. In “Respiro” Radu Tudor Ciornei personalizeaza din perspectiva unei dimineti o mana de paradoxuri, alese aleatoriu dintr-o ampla pleiada, depozitata intr-unul dintre acele beciuri unde cu putina rabdare vei da la iveala papusi decabitate, galle-uri sparte sau nu si discuri cu angela similea, invelite in coperti de hartie igienica, calitate inferioara. Imn al ansurdului, “Respiro” are pe alocui aer de mica aventura cazuta la montajul final pentru Oblio. ’ Dimineata poarta pe degete locul in care timpul se povesteste lui insusi intotdeauna putin mai devreme asteptind rabdator desteptarea celor care traiesc cu putin mai tirziu ‘ “Poezie cu degetul pe buze” este un psalm si nu prea. Crestinismul lui Radu Tudor Ciornei trezeste de cele mai multe ori discutii interminabile, iar asta ca urmare a acelorasi paradoxuri in spatele carora se ascund adevaruri banale. ’ Nu te supara Doamne In seara asta Te voi tine la usa Intre zidurile Inimii mele Doarme Cineva. ‘ Tensiunea acestui psalm este rezumatul pentru ochiul public al unui “sight for sore eyes rendez-vous”. In rezumat, rezumatul suna cam asa: “celor care inca sunt de parere ca nu am nici un Dumnezeu”. “Loz in plic” este o simbioza intre un spatiu real si cyber-space-ul de sub tampla, peste care planeaza lait-motivul pshoticului RAZUITI! ’ undeva exista o cimpie care cinta sub zapada exista un desert care viseaza apele dedesubturilor de verde orbul cintind rastignit pe culorile curcubeului predica multimilor despre nemurire in fiecare zi alt orb in fiecare zi alta multime in fiecare zi in piept alta inima de sare sub fiecare piatra o inscriptie cistigatoare : Razuiti aici ! exista multimile pline de ABC-uri cu intersectia durerilor vida Razuiti ! striga copiii nenascuti stergindu-si amprentele Razuiti ! striga batrinii amenintindu-si retinele cu moneda Suntem o lume de cistigatori Nimeni nu pierde mai trageti odata mai aveti inca o retina mai aveti inca un deget mai aveti inca o sansa intre toate acestea eu intre Stand By Restart si Turn off fumez o tigara lasindu-mi sufletul descoperit sub patura Razuiti ? ‘ Litera de lege in poemele sale, cinismul deschide si de aceasta data rani adanci, intrebari ontologice clipindu-si clasicul led rosu pe hollywoodiana medulla oblongata. “Oniria I” este unul dintre poemele mai putin izbutite ale lui Radu Tudor Ciornei, salvat insa la prima vedere de usurinta cu care acesta reuseste sa regenereze noi dimensiuni ale mundanului. ’ Sari, am să te prind Îi jura strâmb dimineața Unui pui de vis Voi sări, spunea visul Dar să nu te bucuri prea tare Eu nu am de ales, însă Pe noi visele Asfaltul a și uitat Cum să ne doară’ Exista in toate poemele sale o profunda filiatie antropologica, iar din aceasta perspective Radu Tudor Ciornei devine cea mai productive de exploatat tata de pe taramul poeziei. Poetul stie tot, fiecare intalnire cu arta sa relevandu-ne noi legaturi de rudenie intre atributele consecrate ale cotidianului. Gazeta aceasta de perete care sunt poemele sale poate fi privita ca un mare “bonus” de care nu se pot bucura decat curiosii si iscoditori. Sarpele poemelor sale nu iti da pace, cititorule, odata muscand din mar vei reveni in pagina poetului Radu Tudor Ciornei chiar si cu intentia de a pune in aplicare sintagma: cui pe cui se scoate. “Camino” este un poem mai amplu, o “misa solemnis” cu un pretext Frank Sinatra – “Moon river”. ’ Hei Drumule mă mai cunoști? Sunt perechea aceea de pași căruia îi povesteai Despre creaturile ascunse între oglinzile bâlciului Îmi spuneai că există, să nu mă îndoiesc Doar să calc uneori mai apăsat sau mai încet Ca și cum aș săruta o icoană extravagantă Îmbracată numai pe jumătate și vizibilă în nopțile Cu sfinți și busuioc proaspăt sub glezne Drumule, îmi spuneai că degeaba cânt când îmi e sete că degeaba alerg când îmi e duminică acum uite, am început să las urme pe ape mă numesc corabie vorbesc câteva dialecte din țările de jos și mă uit peste umăr la prepoziții și conjuncții inutile Drumule la început a fost cuvântul și cuvântul eram eu la sfârșit vor rămâne numai ochii și liniștea și ea, sfârșitul, va capăta un nume de stradă neîncepută ca atunci, ca acum, refuz să mă închin pe jumătate aștept luna plină, trăiesc cu ceai de iarba fiarelor și îmi îmbrac pantofii roșii și rochia albă de dantelă nu, nu mă învârt eu, pământul nu e rotund Galileo s-a înșelat, la capătul lumii încă se cade la capătul meu de lume nu se cade să dansez aici mă ascund, te trec în buzunarul de la piept sting lumina, adun substantive neutre Drumule în țara mea până și moartea vine altfel dar măcar de la o vreme a început să ceară voie să posede cărți de credit și cont în bancă cred că în curând o să ia și șpagă în plic sau în lozuri spui că ajunge, iar despre moarte? e timpul în care drumurile au ajuns să calce pe mine dar cui aș putea să mă plâng că am urme de curcubeu pe umeri? ‘ De aceasta data avem de-a face cu un Radu Tudor Ciornei prometeic, ordinea universului a fost rediscutata, o veti trai pe pielea voastra, dar poate vreti totusi sa aflati cateva amanunte mai devreme de intamplarea acestora. Paradoxuri, idilism, un tragism al procustizarii bucoliscului pana la conturarea unui univers ro-co-co decadent, sortit unei combustii interne a amintirilor. “N de la totdeauna” este “Nevermind” in varianta romaneasca post-moderna, poem al damnatului Radu Tudor Ciornei, in care din nou se ridica problema Dumnezeului interior: ’ Eu sunt povestea fără a fost odată povestea cu niciodată sau cu nu este și de aceea nu se povestește Nu îmi plac puricii și nu știu cât cântăresc 999 de ocale înaltul cerului îl pot nota cu X sau cu Y ca pe orice altă necunoscută Mi s-a spus că băieții mari nu plâng iar fetele vor numai să se distreze sau cel puțin așa spuneau dimineața la curierul melodiilor cei doi prezentatori mi s-a mai spus că trebuie să port măcar cravată nu neapărat peste haină dar măcar să o țin acolo la gât chiar dacă nu flutură în vânt zălog de legământ este cuvântul meu iar la început era cuvântul primul meu cuvânt și cuvântul era Dumnezeu Dar dacă nu mai ai cuvinte? dacă după ce ți-ai dat cuvântul pur și simplu nu îl mai ai înseamnă că ai rămas fără Dumnezeu? înseamnă că nu mai poți să porți cravată sau mai rău, că o porți degeaba Deci: Eu sunt povestea fără Dumnezeu sau mai bine zis fără nici un Dumnezeu sunt povestea care s-a întrecut cu gluma și a câștigat încă o oră de vizită și un loc în cuprinsul unui volum de povești muritoare la ce literă mă găsiți? încercați la N dacă nu am să fiu acolo deschideți ca din întâmplare și la T.’ Finalul acestui poem este unul dintre exemplele de solutionare poetica a haosului, sau altfel spus o dubla negatie a fiintei. Sunt aruncate in aer precepte biblice, care pana in final raman gravide, gravitand intr-o cosmogonie de vechituri. “Poesie cu soapte” nu este decat scheletul Marelui Sarpe, carnea acestuia tocmai fiind consumata intr-un restaurant chinezesc. ’ Hei, tu Da, tu Mă visai? E timpul să mergem La cai Așteptai? E timpul Să hai Din mai până În mai La mine Să stai Și iar să Mai stai E timpul să Rai Poarta Deschisă Aproape Cuprinsă Era În zile De stea De mărgea De ochi În perdea Te rugai Amânai și Cântai Galaxii Făclii Stelele mii Îngeri Nuntași Nași Ciobănași Povești cu Luntrași În mânecă ași Nu trișa Ai câștigat Deja Anii Cerceii Banii? Îi dau sultanii Îi îngroapă motanii Ne pasă? Casă și Masă Ofer Carduri Oceane și Garduri Disper Trandafiri Amintiri Povești Povestiri La un ceai Hai Þi-am spus La apus Că nu-s Am mințit Cuminte Cum minte Copilul pe Părinte Mai stau un pic Afară Mai zic (de) Amara Precara Noooooaaaaaaapte Mă trezesc Pe la șapte Lapte Beau Și mai stau Mai? Hmmmm Mai erai? Uite Uite Suntem cai Afară e rai Și mai stai Și mai stai Și scrie-mă tu Joacă ași Sau atu Vrei la ruletă? La tablă cu cretă? Nu joc negru Nu joc, nu Nu joc zero Joc doar tu Te joc puțin Deloc Sau nu Mai țin Dama De atu Poate că da Poate că nu Oceane de zero O clipă de TU O oră din august O viață în Nu Alege Alege Învârte-le tu Sunt două Zaruri Eliptice daruri (Grecești) Lumești de Privești În față Sau spate Povestește Povestește Nepoate Termină Termină-mă tu Fă mâine un ceai Sau nu Sunt ce ai e-rai Erai Amintiri De cai Iubito Culcă-te Trezește-mă Și hai ‘ De aceasta data Radu Tudor Ciornei incearca sa exploreze putin semantismul cuvintelor, acest poem avand o valoare ideala intr-un volum, insa de sine statator imi permit sac red ca se pierde. Este ca si cum un anorexic si-ar presara prin sufragerie strachine cu resturi de mancare, pentru ca la o adica sa spuna: nu e evident ca iau o pauza? Pielea Marelui Sarpe este insa pastrata la loc de frunte si etalata ori de cate ori cineva trebuie ghidat prin desisul de tentatii si de aventuri. Poemul “Semne” este insusi pielea Marelui Sarpe. ’ De vei vrea să întrebi oamenii despre semne se va găsi întotdeauna careva binevoitor să îți explice desenându-ți pe alb și albastru sensul cuvântului obligatoriu apoi îți va arăta stânga dreapta și înainte asta înseamnă obligatoriu înainte domnișoară să nu cumva să încălcați regulile de circulație veți fi amendată în conformitate cu articolul 45 aliniatul b cod rutier mai 1999 amendă între.... e păcat să vă pierdeți permisul pentru o nimica toată Alți oameni îți vor desena alb pe roșu alte semne STOP CEDEAZÃ TRECEREA ACCESUL INTERZIS astea toate până când sătula de Atenție școală Cad pietre Animale sălbatice intersecție cu un drum fără prioritate ai să te întrebi eu unde merg? Atunci uită-te atentă la prima intersecție ai să mă vezi desenând semnul pe care unele cărți grele îl interzic cu desăvârșire săgeata verde cu vârful numai în sus.’ Poemele lui Radu Tudor Ciornei se completeaza unele pe altele, cu cat citesti mai multe, cu atat intelegi mai bine cat de inutile sunt dictionarele explicative in cazul marilor artisti si cat de fals si de subhuman devine invitatia unora dintre acestia “de a mai intra intr-o biblioteca”. Alaturi de poematica lui Radu Tudor Ciornei istoria se rescrie in subsolurile sale, atanorul prinde viata si gnomii, care vor refuza si pe mai departe sa se faca stiuti isi vor declina “operele”. Daca ar trebui sincadrez aceste poeme intre doua romane, acestea ar fi: “Maestrul si Margareta” - Bulgakov si “Pe drum” – Jack Kerouak. Unde e diavolul si unde femeia ieftina care habar n-are cat de scumpa devine imaginatiei creatoare asta ramane sa descopere fiecare cititor in parte. Acesta este pretul “artistului promotional” Radu Tudor Ciornei. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate