Nimeni nu constestă în zilele noastre, fluxul genial și adîncimea gîndirii lui S. Freud.
După moartea acestuia, o varietate multicoloră de școli s-au deschis nu numai în Europa, ci chiar și în America.
Pe fundamentul teoriilor freudiene, s-au construit noi teorii, toate avînd însă rădăcini adînci, în gîndirea freudiană. Cei mai apropiați elevi ai maestrului, Jung și Adler, și-au deschis școli proprii, încercînd să perfecționeze teoria psihoanlizei freudiene prin concepte proprii, Adler continuînd ideea despre complexul lui Odipus, în manieră personala.
Și geniile greșesc. Uneori nu-și mai pot repara greșele, sau atunci cînd le descoperă,nu le mai ascund, pentru că sînt mult prea celebre.
Teoriile dragostei la Freud au esențe ale intuitismului primar, pe care le urmează ,în ciclul erotic .
Libidoul este un act primar inconștient după Freud, reminiscență a noului început al vieții în individ, atunci cînd acesta este strict dependent de mamă. De aici vine și interpretarea complexului lui Odipus, inspirata din drama antică a lui Sofocle.
Cît de mult s-a chinuit Freud să fundamenteze această teorie nu știu, însă interpretarea dramei sofocliene a fost cu siguranță greșită, sau prost înțeleasă.
Sofocle, un psihoanalist al antichitații a dat vina pe destin și pe ființe, aproape primitive, luate de poporul naiv drept divinități absolute, care se jucau cu cinism, cu destinele pămîntenilor.
Trebuie să ne gîndim la nașterea lui Odip, prorocită de Sfinx, la înstrăinarea sa de părinți, de teama crimei pe care acesta ar săvîrși-o împotriva tatălui, la crima săvîrșită de acesta totuși în necunoștință de cauză, la rezolvarea rebus-ului Sfinxului, tînărul Ödipus răspunzînd corect la întrebări și la destinul scris de către Sfinx pentru cetate:
"Cel care va răspunde corect, va primi regatul și va fi căsătorit cu tînăra văduvă , cu regina".
Regina se pare că ar fi avut vreo 30 de ani, deci o femeie la cei mai frumoși ani ai ei, Ödipus ar fi avut vreo 18-19 ani. Nimeni nu poate dovedi, că a fost o relație de mare dragoste, totuși regina a avut patru copii, dintre care doi cu tînărul rege, doi cu bătrînul.
Dacă tînărul Ödipus ar fi știut că Iocasta este mama sa, nu s-ar fi căsătorit cu aceasta, pentru că, scopul călătoriei sale a fost acela de a-i cunoaște pe adevărații săi părinți. În necunoștință de cauză, el a tratat-o pe necunoscuta mamă ca pe o femeie cam trecută, dar încă frumoasă. Adevărata recunoaștere a rupt conștiința ambilor păcătoși în bucăți: Iocasta s-a spînzurat iar Ödipus și-a scos ochii. Prea tîrziu, Ödipus a recunoscut că a greșit, însă adevăratul criminal al dramei a fost Sfinxul, Ödipus fiind doar o marionetă ușor manipulabilă.
Pe acest demon analitic al timpului lui Ödipus ar fi trebuit să-l fi folosit Freud ca model, ceea ce a și făcut, mai mult sau mai puțin inconștient, chiar în propria sa familie. Pentru a experimenta teoriile erotice (libidoul), Freud a mers atît de departe, că și-a violat propria fiică, pe Dora, atunci cînd aceasta abia împlinise vîrsta de 11 ani. Sub acest pseudonim, a cercetat Freud adevărata sa teorie despre chatarsm. Isteria Dorei nu provenea nici dintr-o boală pulmonară , sau sindrom nevrotic ci, era o reacție tipică, copiilor violați de rude apropiate. Legătura amoroasă dintre "Dora Pappenheim" (Papa in Heim însemnînd în limba germana, tăticul acasă),și curiosul tată a început în perioada cînd soția lui Freud era plecată mai des la băi cu ceilalți copii. Tatăl și-a violat copilul în subsolul casei. De atunci, Freud a trăit cu fiica sa, pînă cînd aceasta s-a sinucis, la vîrsta de 26 de ani, într-un moment de disperare.
Uneori a numit-o pe Dora și Ana O., susținînd că acesta a ajuns o mare socioloagă a vremii sale. Ana o chema pe cealaltă fiică, la fel de celebră astăzi ca și genialul ei tată, Ana Freud.
Teoria viselor lui Freud, se bazează pe analiza subconștientului. Freud sustine că această conștiință umană ar avea trei trepte: inconștientul ( cea mai depărtată, despre care nu se știe nimic, care înregistrează elementele obiective și senzitive ale vieții de zi cu zi și pe care le redă interpretate sub formă de gînduri și vise mult mai tîrziu),subconștientul și conștientul.
Teoria viselor lui Freud nu este decît o demonstrație a răsfrîngerii mediului înconjurător, cu toate fenomenele sale explicabile și inexplicbile asupra subiectului, care, supraaglomerat de unele dintre cele mai semnificative dintre acestea le reproduce deformat, ca o oglindă care reflectă conștiința. Aceasta arata ca o cameră de luat vederi sau ca un aparat de fotografiat, care reproduce imagini prin reproducerea inversă a imaginilor reflectate.
Cele mai interesante teorii freudiene sînt cele despre sadism , masochism și sadomasochism și despre efectele cataclismelor, războaielor și ale molimelor, asupra indivizilor, pe care-i transformă în hiene canibale, în fetișiști macabri și în violatori ai morții.