Dimineata-mi face curte. Ce m-ar mai tine-n gheare noaptea!... Dimineata ma simt cel mai viu, apoi ma evapor ca apa in ceainice. Multe-ar fi de trait, dar toate-s pe graba. Am fost nascut din lacrimi si din stele, si astept nedumerit sa rasara-n interiorul meu o ploaie a inaltarii. Imi dau intalnire cu vrabiile albastre ce se trezesc inaintea mea si ascult cantecul de sansa a celor cazuti, a celor care au inaintat neatent pe sarma, au baut fantana cu nesat de limpezime. Dupa ce au sorbit pana si din intuneric, aripile li s-au incurcat. Incerc sa nu fac ca ei, ma straduiesc sa strabat intunericul cu lumina sufletului. Le-am facut semn cu mintea sa le dau din lumina mea, mi-am pus tarile de jos in sus, si inima am lasat-o deschisa cu muntii pe fereastra. Putini stiu cat doare desfacerea inimii transformanda-n stanci. Si cand daruiesti, din stancile tale nu ploua-a roua, ci cu boabe de ingeri! Si ultimul everest cui sa-l daruiesc? N-a pogorat inca lacrima mea la ei pe masa? Steaua mea calatoare ar straluci in apele straine, in plansuri de ocazie. Numai de n-ar fi totul prea mult, numai de n-ar fi zadarnic...
Suntem cate unul in acelasi loc, ne cautam, ne pierdem... Cine am fost, de unde venim? Cine rupe spre noi cate o stea? Am uitat ca suntem, am uitat ca nu suntem. Ma leg cu soare la ochi, pentru ca atunci cand ma saruta soarele parca-s altul decat sunt. Unde sa mai alerg legat la ochi? Cand ajung deasupra marelui nimic ma loveste melancolia si realizez ca predestinarea are picioare scurte. Or, impiedicarea de sine ne reaminteste ca radacinile stelelor se rasucesc in pamant. A ramas stelelor sa tina loc si de cantec, si de mistuire. In tunelul sapat de tunetul cantului meu plansu-i interzis, pomu-i fulgerat. Acum as rade ca un nebun cu neputinte si, intr-o structura nenumita, m-as contopi cu focul de dragul de-a pastra o cruce. As fi murit pe-o cruce de abis de n-as fi stat in asteptarea vietii, pe soclul dulce al unui pom de vis. La crucea mea veni-vor sa se-nchine indragostitii in clipa fericirii pentru a avea dorintele-mplinite. Iar pentru cei ce se decid mai greu, cand ajung la mine totu-i umbra, iar cand ajung in infern e prea tarziu. In suferinta lor va fi purtata-n ganduri icoana-mi fermecata si mataniile sculptate-n genunchi de rugaciune.
Cu poale de frunza, cu steaua impletita din fan, din lucerna, ma infasor; mi-e frig si ultimul strat de acoperamant il las norilor batrani. Apoi, chem sorii sa insteleze noaptea si, ca orice strop picurat din petalele de trandafiri cosmici, parasesc cu viteza intensitatii serile muntilor loviti de insangerarile brumei. Culorile unui ciudat curcubeu nocturn vor veni sa soarba apa unui rau de lacrimi pana cand voi deveni un Don Juan lunar si voi rasturna vezuvii, aruncandu-ma in ele, intopindu-ma. Iata de ce noaptea-s aspru la pipait si plutesc desprins de mine insumi, in levitatie, in moarte...N-am sa mai cant, n-am sa mai ard. Imi sun flautele si inelele padurii neadormite. Asa cum pasarea face calatorii initiatice in interiorul oului, eu m-am calit in rotundul zilei si-acum adorm inghetat pe ramul constelatiei fara nume. Parca torc sfarsitul lumii si zdrobesc dintai fructul cunoasterii. Dintre viermi am ciugulit samburii vietii si iata cum toti viermii fug din mine; ar mai ramane unul, care nu mai pleaca pana nu-mi iese Dumnezeu din ochi, din lacrimi si din stanci.
Vezi pe bolta luminita de margean? Eu am fost acela! Tu - mergi numai inainte, caci esti nastere, ecou si incantare! Urma mea te-asteapta-ndepartare!...