Sa-mi asum vina, e de prisos, caci timpul ma preseaza asa cum vreau eu, cu tot timpul de pe lume de care dispun.
E un timp pierdut, pe care-l adulmec ca un animal de prada si pe care nu-l mai pot prinde in coltii mei, groaznic de tociti, dar de care nimeni nu trebuie sa stie.
E parfumul timpului in timp, ce n-are titlu, autor si speranta odorizarii camerei din spatiul mintii tale. Un roz parfum cu iz de dus si un pic de moarte, un negru parfum de dincolo... de unde, niciunde, o cristalina unduire a soaptei amintirii fiintei tale, o transparenta existenta, prin care-ti vezi viata; inutila mangaiere pe sticlosa-ti retina, opacizata de ghimpii frumosi ai vederii.
Cam asa suna povestea unui romantic neatins de jivinitatea lumii.
Dar eu fiind o hiena romantica, va voi povesti, ceea ce nici visul nu-mi poate sopti in noapte.
Daca ma veti intreba daca am iubit vreodata va voi spune ca da, dar nu un om sau vreo persoana, ci lungul miros al scrisorilor, cerneala abia uscata pe amprentele degetelor mainii mele, pe care o ascundeam de privirea lacoma a mamei mele in viata, dar atat de netraita in imensul pustiu al vietii.
…. Pe mine traind… doar ma vad, nici chipul iubit nu mai apare, nici sanul ei, la care nici nu visam; e-o pagina manjita de lacrimi, adrenalina scrijelita pe pumnii-mi nervosi, la care privesc cu luare aminte.
Tu oare ce-mi auzi vorbele, poate-ai iubit un chip imbatranind; nepasator batran ce esti, astazi vei fi indragostit din nou.
Dar eu dormind, aprind o stea, sau poate ea… imi lumineaza visul…
Un vis cosmar ca sunt, ca vad, aceeasi obsedanta lume.