Cat despre memoria colectiva a romanului din ziua de astazi, si aici ma refer in mod special la istorie, avem de-a face cu un paradox destul de tragic. Acest individ, cu tendinte moderniste, care isi pune problema integrarii europene, care isi pune problema democratiei, a libertatii de opinie si multe altele, se pare ca inca mai traieste cu un nor rosu, greoi, deasupra capului (urmarile cenzurii comuniste).
Interesant este de vazut ce ar putea raspunde la intrebarea: "Ce amintiri istorice sunt inca vii in memoria lui?"Ar putea vorbi despre etnogeneza, la fel de usor si-ar putea aminti miturile populare romanesti, si-ar putea aminti de victoriile domnitorilor romani impotriva turcilor, meritele lui Stefan cel Mare si a lui Mihai Viteazul, unirea principatelor, primul razboi mondial, si un numar destul de reprezentativ de informatii despre al doilea razboi mondial si chiar despre perioada interbelica. Cat despre istoria din timpul comunismului...
Aici incep sa apara dificultati considerabile. Din aceasta perioada el stie doar niste termeni izolati cum ar fi: "tragism", "lipsa de libertate", "perioada nefasta a carei consecinte le suportam si acum" etc.. Insa pe faptele care au generat aceste consecinte nu se pune accentul asa cum ar fi necesar... Mai mult, in spatele cuvintelor seci imaginea cenusie nu capata proportiile reale; ba chiar, in unele momente el este gata sa afirme ca "era mai bine inainte". Ce a uitat (sau mai bine zis ce nu mai vede el)? O imagine cutremuratoare: celulele din inchisorile Jilava, Pitesti, Aiud s.a., cu gratii de fier, reci si inspaimantatoare, in spatele carora a suferea toata intelectualitatea romaneasca; degradarea speciei umane, imaginea cinica a tortionarului dezumanizat care putea sa-si chinuie suspectul ( acea fiinta vie care a avut curajul sa citeasca o carte abuziv interzisa, sau care a avut curajul sa spuna ceva care nu convenea regimului si a fost turant la securitate ) ore in sir.
"2+2=4 Formula aceasta aparent numerica este de fapt abstracta si algebrica, ea cerandu-se mereu tradusa, exemplificata, surprinsa in timp, si anume de fiecare data in conformitate cu adevarul atunci interzis." (N. Steinhardt "Jurnalul fericirii"). In anumite regimuri, sa enunti ca 2+2=4 si nu 5 cum se pretinde este o adevarata primejdie. "Cand alaturi de tine oamenii sunt taiati cu fierastraul, daca vrei sa enunti ca doi si cu doi fac patru inseamna ca trebuie sa urli cat te tine pieptul : este o nedraptate strigatoare la cer. (...) Chestiunile arzatoare la ordinea zilei, erau inchisorile, erau procesele insotite de recunoasteri si autoacuzari ale inculpatilor. A le denunta pe acestea insemna sa rostesti ca doi plus doi fac patru" (N.Steinhardt).
Asadar, iata unde se opreste memoria colectiva. Desi sunt documente semnificative, se pare ca foarte putini le mai iau in consideratie. In mod paradoxal, cenzura comunista a reusit sa invaluie amintirile abia dupa ce a fost desfiintata. Tragic. Uitam nenumaratele crime comise in aceasta perioada. Mai mult, uitam cum au fost torturarati oameni nevinovati zile in sir, prin tot felul de metode sinistre urmate de alte atrocitati impotriva tinerii generatiii : reeducare de la Pitesti. "Distrugerea biologica a adversarului nu mai satisface, nu mai convine sau poate nu mai renteaza. Daramarea personalitatii victimei este mai tentanta si mai folositoare. Uciderea valorilor umane, reducerea la o treapta de animalizare a omului, o "dezumanizare" definitiva. Transformarea omului intr-o pasta docila, maleabila, supusa toturor capriciilor dresorului" (D. Bacu - "Pitesti")
Modernizare nu are oare nevoie de aceste imagini socante? Oamenii nu au nevoie sa cunoasca aceste aspecte? Pentru ca, im mod sigur, astfel s-ar schima o rotita din mecanismul cu ajutorul caruia percepem realitatea cotidiana. Sinistru. Un tentacol al cenzurii comuniste inca mai persista. S-a transformat in ceva mult mai subtil si planeaza deasupra noastra, incetosandu-ne. Din moment ce nimeni nu-i mai banuieste prezenta, cenzura isi continua intr-o oarecare masura demersul diabolic.