Cum poate să fie plăcerea de a citi o carte ? Cum poate fi plăcerea regăsită, plăcerea nemaipomenită de a stinge ecranul monitorului, de a-i spune pa calculatorului și de a lua de pe raftul bibliotecii o carte...
O carte ? Ce este aceea carte ? Ceva ca o cărămidă cu coperți groase și ceva cu multe, multe foi ?
O carte ? Ce este aceea carte ? Plăcerea care te înfioară atunci când o vezi pentru prima oară pe raft, într-o libărire luxoasă sau pe o tarabă umilă...dorința care te cuprinde, nestăvilita dorință de a o avea, de a o poseda, de a fi numai a ta...dorința care te face să economisești, să-ți iei de la gură...doar pentru a o avea- și atunci când reușești să-ți strângi bani teama că nu mai există...teama că n-o vei mai găsi...”O mai aveți ?”. Iar dacă nu mai e, fuga la următoarea tarabă, fuga la Cărturărești sau la sala Dalles...sunt cărți care dispar pentru totdeauna, cărți care nu mai apar niciodată-de exemplu „Pielea” a lui Malaparte, apărută în colecția „Secolul XX”...sunt alte cărți care, odată pierdute apar după mulți ani în anticariate...sunt cărți. Dacă ai noroc, dacă neprețuita, nemaipomenita ta carte este acolo, o iei și o bagi repede în geantă, la adăpost de privirile indiscrete. Pe vremuri era un titlu de mândrie să-ți iei cărți. Pe vremuri le purtai ca pe un drapel și lumea te invidia „aha, a pus mâna pe „Istoria literaturii române” !”.Azi nu mai este invidie ci ură pură că ți-ai putut permite...iar hoții taie așa de ușor pungile !
Ai ajuns cu cartea acasă...aici depinde de modul în care te porți cu ea...unii o divinizează, o învelesc cu hârtie colorată, se poartă cu ea ca și o regină...mie îmi place să o am într-un fotoliu comod, de preferință de piele, cu o băutură bună alături (de preferință un vin de Porto) și un trabuc Cohiba i Cohiba. Îmi place să profit de o carte ca de o amantă. Să visez cu ea, să mă bucur cu ea, să profit de ea ca de o femeie superbă.Îmi place să profit de carte ca de o camaradă. Să mă înveselească, să-mi refacă moralul, să-mi redea încrederea și îndoielile. Îmi place să profit de cărți. Îmi place să le citesc toată noaptea, fără oprire. Îmi place să profit de cărți. Îmi place să revin asupra unor pasaje, să le răsfoiesc, să las diverse semne și bilețele misterioase „A. și p230”, „câh,câh până-n 25”, mici cadouri, un semn de carte din 1850, o poleială de la o bomboană deosebită...îmi place să profit de cărți.
Apoi, după ce le-am epuizat, le pun cu grijă în bibliotecă. Știu unde e fiecare carte. Le salut zilnic, le acord atenția necesară. Și ele mă iubesc. Și atunci când am nevoie de ele, atunci când îmi arde buza după o schimbare, o găsesc acolo. Pe raft.
Am preferatele mele. „Ciuma”. Și „Speranța”. Și „Winnetou”. Și „Cei trei mușchetari”.”Balanța”. Și versurile lui Eluard. Și Prevert. Și multe, multe altele. Și am și multe dezamăgiri. Dar aș prefera să rabd de foame decât să-mi vând vre-o carte.
Cum poate să fie plăcerea de a citi o carte ? Nemaipomenită.