Am să te țin de mână
(un fel de leac băbesc al frigului)
o să călătorim speriați de gândul că ne-am putea uita
în gări fără nume prinși între mirajul unui Kent mentholat
și batista roșie a șefului de tren
ai prea multe sentimente uitate în buzunarele salopetei de femeie
noaptea auzi suflete nomade cum îți răscolesc lada de zestre
îndoind mucuri de țigară pe reverul murdar de ruj
al cămășii lui Nesus

deșira-mă șarpe
leapăda-mă piele
sânge-mă tigru
(să nu te sperii îmi e drag să descânt uneori)
rece ingredient
al unui sos secret

îmi ești clipa de vis a roților de tren răsturnând lumea cu șinele în cer
nu te-am văzut niciodată
dormind
ascultând muzică
îmbrăcându-te în roșu
desigur îți voi expune cândva teoria mea despre îngeri
nu au sex nici șosete albe
sunt ființe de buze
fac dragoste câte doi de parcă ar fi oameni
nu fumează după
nu-și fac cafele
nu se machiază
nu se miros încurcându-se-n plete

dincolo de muntele alb al miresei un șoarece
deșiră firul ciorapului tău dezvelind privirii
sensul căderii

te voi locui cândva
la mijlocul unei secunde rătăcite în eșarfa lui moebius
doar răsuflare
captiv pumnului tău primitiv ca un os de mamut
oamenii te vor porecli
Încleștata
într-o noapte la marginea unei ape
te vei dezbrăca de mine
ca o nudistă anonimă
nerușinat de goală
prefacându-te că mă scapi
te vei ruga peștilor
să mă-nfieze