Întotdeauna am crezut că Dumnezeu și viața au un deosebit simț al umorului. Niciodată nu mi-am imaginat că acea scrisoare deschisă va deveni ceea ce a devenit. Și nici nu mi-am imaginat această receptare și aceste reacții. Dragii mei, totul a început în momentele în care îmi făceam bagajele pentru o călătorie ceva mai lungă și mai deosebită. Spun lungă pentru că sper că sînteți de acord cu mine că 2200 de mile sau aproximativ 3500 km. reprezintă nu tocmai o distanță scurtă. Poate voi mai scrie despre această călătorie. Deci cu asta nu am indus pe nimeni în eroare. Singura problemă e că, fiind obișnuiți cu textele mele poetice, unii au interpretat metaforic aceste cuvinte. Iar deosebită pentru că urma să o fac cu mașina și era pentru o perioadă mai lungă de timp iar de ea depind mai multe lucruri care sînt importante pentru mine. În acel moment am aflat că un prieten mai tînăr de pe poezie.ro avea nevoie de cîteva cuvinte din partea mea pentru că trecea printr-o perioadă mai dificilă și era necăjit. M-am oprit din ce făceam și am încercat să îl încurajez. I-am scris așa cum mi-aș fi dorit să îmi scrie și mie cineva cînd sînt descumpănit și singur. După ce i-am trimis mesajul l-am recitit și chiar mi-a plăcut (aici recunosc că nu prea dau dovadă de modestie), așa că mi-am zis că poate nu aș greși cu mult dacă puțin modificat l-aș posta pe site ca un fel de scrisoare generică, mai ales că îngloba cîteva elemente din concepția mea despre poezie și creație în general, și “traiul” aici pe poezie.ro. Bineînțeles nu am pretenția că părerile mele sînt infailibile dar mie deocamdată mi-au prins bine. Unele lecții le-am învățat pe pielea mea, the hard way. Și uite cum din acest bine modest pe care am vrut să îl fac s-a născut toată această poveste revelatoare pentru mine.
Astfel că “profetul nu pleacă” iar toată ideea cu ecorseul sînt aberații care n-au avut niciodată nici cea mai vagă legătură cu realitatea.
Am să vă spun sincer că am rămas uimit și chiar impresionat de sentimentele multora dintre voi. Așa mizantrop cum mă știți nu mi-aș fi imaginat asta. Dar uite cum o “gafă hermeneutică” a lui Claudiu Banu acompaniată și de alții a dus la această neașteptată comedie a erorilor. Am ajuns chiar să mă simt ca bătrînii din acel sat care obișnuiesc să își plătească jumătate de slujbă de înmormîntare încă înainte de moarte, se urcă pe masă în copîrșeu și li se face jumătate de slujbă și au ocazia să se dedulcească ascultînd cît de mult și cît de tare îi jelesc consătenii. Poate fi de-a dreptul măgulitor. Sper să îmi înțelegeți gluma. Eram într-o parcare prin Oklahoma și soția îmi citea la telefonul mobil aceste surprinzătoare comentarii și trebuie să vă mărturisesc că de cîteva ori am rîs cu lacrimi. Nu mi-aș fi imaginat asta. Cu ocazia aceasta am învățat odată în plus cît de important este să nu sar repede la concluzii și să nu mă mulțumesc cu o hermeneutică superficială citind un text. Mi-am dat seama că și eu pot cădea în astfel de gafe.
Mă bucur pentru cei pentru care cuvintele mele au picat “la tzanc”. Nu știu dacă am înțeles ce legătură am eu cu Humboldt și Charlie. Cineva m-a întrebat: “Monica știe în ce mizerie și ce damnare a murit Delmo Schwartz?” Pentru că se pare că Humboldt nu e altul decît Delmo Schwartz. Sau se vrea să se spună că eu aș fi un fel de Delmo Schwartz? Amuzant.
Am auzit că se spune că “profetul a plecat”. Vreau să vă asigur că “profetul nu pleacă” deși într-un fel unele lucruri s-au schimbat și poate se vor mai schimba în ce mă privește. Mulțumesc celor care m-au citit, mă citesc sau mă vor mai citi. Voi continua să scriu și să postez în limita timpului disponibil.
Mulțumesc pentru sfaturi și încurajări. Chiar am nevoie de ele. În ce privește apariția pe hîrtie nu mă grăbesc. Îmi place să mai fiu bard o vreme. Poate că am să scriu ceva și despre asta în curînd. Deocamdată mă simt nemaipomenit de favorizat să am atît de mulț prieteni pe care nu i-am întîlnit niciodată față către față dar pe care îi simt foarte aproape de sufletul meu. Știu că sînt mulți și cei care mă citesc regulat și fără să fie membrii poezie.ro. Mă plec în fața voastră și vă asigur că “once a prophet, always a prophet”. Peste vreo cîteva săptămîni voi aniversa un an (doar un an!!!) de cînd am început să activez pe poezie.ro. Sub nici o formă nu mi-aș fi imaginat asta acum un an. Cu siguranță Dumnezeu și viața au un extraordinar simț al umorului.


Virgil a.k.a. profetul