Da, cand ma trezisem, telefonul huruise metalic. Nici soneria nu se aude doar vibratia pe lemnul de...ce-o fi. Azi, m-am desteptat cu durere in mine. "cred ca am mancat prea mult aseara"...mi-am spus, si am incercat sa reconstitui scenele vietii mele petrecute ieri. ...Da, ma trezisem tarziu, ieseam in oras seara, imi amintesc, ti-am spus ca e plumb si gol, si ca parca astept sa mor. Facusem baie, lasand prosoape si apa prin toata casa, incercand sa spal rautatea din ea cu roua de pe mine. Am vorbit din nou cu tine, apoi. Erai bolnav. Eu vroiam sa ma intalnesc cu el si totusi. Era posac totul. Era noapte si liniste si nu mai canta nici macar cocosul. Am urcat in metrou, eram in fata unui geam mare, clar, ca o oglinda. "Cred ca sunt frumoasa, mi-am spus", dar din nou nu reuseam sa imi percep imaginea ca find eu. Eu nu sunt cea frumoasa, o privesc in oglinda doar. O fetita se uita la mine, putin speriata -iar am pus prea mult negru la ochi, sperii copii. Avea parul negru si lung, prins in 2 codite care parca incercau sa castige scalpul ei in ingrozitoarea tentativa de a se intinde din ce in ce mai mult, luptandu-se-ficare tabara- pentru orice bucatica de piele si par. Avea ochi negri, ca niste masline curioase, o idee revoltata de atitudinea mamei ei. Ma privea, fix si poate interesat. "Oare ea ce vede? Si ea vede ca sunt frumoasa azi? Cred ca numai noi doua stim"...mi-am adus aminte de strigatele tale dezamagite, ce se impotriveau creatiei ce avea ca scop sa te stoarca de vlaga. Sa iti smulga linistea in versuri cutremuratoare. Ti-am spus ca aveam sa mor curand, ca aici nu-i locul meu. Ti-am marturisit ca tanjeam dupa condurii de satin, dupa rochiile stralucitoare, cristaluri, lumanari, putreziciune. "Erau viata mea ti-am spus. Acum, fara ele, valsul sangelui in vinele mele pare fara rost." Si ai fugit, ai fugit, de pe o barca pe care eu muream, salvat de pasarile-ti urlatoare.
Bolnav, cazut-ai oare? Acum? ...ti-a fost frica.
Cobor din metrou, el ma astepta. Zbuciumul s-a linistit. Apele cele rosii s-au retras. S-a terminat calvarul, macar un timp. ... vorbe, rasete -cred ca am fost fericita- plansete -cred ca nu le-a vazut. S-a oprit si mi-a relevat raspunsul ghicitorii:"esti frumoasa". Oare?.

Acum, ma uit la perusii mei, albastri. Unul a turbat. I-am povestit de rochia mea verde, si cred ca l-am omorat. Le-am promis, ca daca voi reusi sa fug din acest secol, inapoi in vremurile trecute, o sa ii iau si pe ei. Si rochia verde. Rochia mea verde, ii privesc manecile, si stiu ca inca nu e totul pierdut. Voi pleca, acolo unde valsul nu s-a oprit niciodata.