Mai știi iubite când, ca două stane de piatră
dezvelind veșnicia
cutezam să-i ironizăm pudoarea?

Doar pulsul ce căuta să evadeze
din gâtu-ți
pătruns de vertebre unse-n suspin...

Doar vibrațiile focului
ce se prelingeau prin așternut,prin perete
și de acolo
in văzul lumii,
petrecute prin nectarul florilor
spovedite prin dorințele fecioarelor...


Chiar și secundarul
hotărât să-și dovedească vrednicia
timid,înșela absolutul.