agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-01-21 | | In miezul acestui codru efemer, nu de vecin mi-e dor, ci chiar de mine insumi. Greutatea de “imediat” pe care mi-o ofera eul e incomensurabila. Nu traiesc nimic si nu simt nimic, nu doresc si nu astept nimic de la natura sau de la celalalt... Am trecut de pragul disecarii nevrotice si purulente a celor din jur. Daca n-aveam aroganta sa ma socotesc cea mai nenorocita fiinta din lume, de mult m-as fi prabusit in prapastiile lor universale. Acum, mi-e dor de vinovatiile mele. Iata ca in materie de vinovatie incep cu mine insumi, sunt reflexiv, nu tranzitiv. Cateodata a durat saptamani intregi pana cand imi vorbeam. Trebuia sa privesc foarte atent inlauntrul meu, pentru ca am fost incapabil de tragedii si de exaltari eroice. Eram inzestrat cu un spirit de cireada, si gandeam inca din copilarie propozitional, predicativ. Nu puteam sa trec de la aproximatie la rigoare morala, sa-mi asez, socratic, gandurile. Erau inhibitii mentale peste tot, nu traiam intr-o istorie anume. Mi-e dor si „de cel de mai tarziu”, de maturul ce se topea in dezmatul emotivitatii. Stiu cata dreptate poate avea iubirea telurica, dar cand inima e indiferenta la vesnicie, plange in euritmii. Sunt stari in inadecvare cu categoriile inimii, ezitari hamletiene. De aceea imi asumam dilema: cand ‘ne dam sufletul’ mai cu folos, cand stim pe dinafara traseul cartitei si ascunzatoarea sarpelui sau cand am invatat tainele soarelui, a eului nostru divin? Probabil ca voi plati scump capacitatea de „a ma amana” in alegerea raspunsului... Mi-e dor de mine, de toate etapele vietii, de convorbirile fara de sfarsit, secundele de trecere, valorile vitale ale erosului, spiritul meu activ. Unde mi-e vocea aceea blanda? Se pare ca in Limbajul lumii am fost povestit drept vis… Suntem semne ale vremii, dar nu mai inteleg nimic. Sunt depasit de imprejurari. Neputand demonstra din codru ceea ce nu inteleg, sunt nevoit sa fac o sumedenie de disocieri, pana plictisesc spiritele ingerilor. Obosit sa scutur anii ce mi-au fost raspuns, las toate clipele sa se-adune in nenumit, hranind cu soapte focul din torte pentru un sunet ce se pierde in mutenie. Si cand nenumitul imi incheie dorul de mine insumi, voi fi asimilat intr-o istorie cu o convergenta universala si precisa. Peste mine padurea se va inchide, precum nufarul peste propriu-i maine. Soarele meu va fi dus in maini la asfintit si mi se va pierde urma in scandinavii. De undeva, de dincolo, astept sa vina celalalt si sa spuna: “A stranutat in cer si a mai cazut o frunza in mijloc de codru. De-atunci muntii s-au mai imbogatit in materie organica! Dar cine trage consecintele acestei transformari? “
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate