Realizez ca existenta mea mucegaita se taraste pe pamantul avid dupa lichid... Si ca umbrele prinse cu ace de mine mi-au strapuns identitatea pierduta. Nimeni nu-si scapa spiritul de razboiul pueril dintre natura si om. Toleranta dintre fizic si psihic este vazuta de eul meu ca o pierdere de timp, pentru ca stiu ca nu voi ajunge sa pipai cu falangele mele roase de rame ceea ce visez...
Ploaia acida a gandurilor imi dizolva creierul, care abia isi mai creste neuronii minusculi, iar ingerul cu aripi de frunza roz, chiar daca incearca sa ma apere de dintii lumii, nu are parte decat de insulte la adresa mea. Nisipul uscat de atatea lacrimi virtuale imi macina buzele descuamate, dar parul imi creste de atata chin inchis in epiderma mea jilava... Si continuu sa ma crap in zambete false si sa ma lipesc la loc cu sange inchegat de banalitate...