Viata e formata din miracole in care nu crezi pana ti se intampla, din miracole care iti ofera o raza de soare si-apoi te arunca intr-o gaura neagra existentiala care te descompune fara sa iti dai seama dar nu si fara sa simti.
E. Cioran spunea ca nu poti sa iubesti decat muntii ,marea si muzica. Pentru ca nu o sa ramai niciodata fara aceste iubiri. Si iubesc prin definitie, fie ca vreau fie ca nu vreau. Iubesc o litera pentru ca mi se pare altfel, iubesc un pom vazut o fractiune de secunda prin geamul masinii, iubesc o melodie, iubesc vocea unui necunoscut din multime. Iubesc si plec mai departe, fara sa regret, fara sa privesc inapoi.Poate intr-un moment bizar de visare imi amintesc de o iubire pasagera si zambesc...si plec mai departe. E vorba de iubirile primite si savurate pe moment.
Dar ce se intampla cand nu iubesti o clipa, un ceas, o zi? Ce se intampla cand iubirea isi pierde esenta si felul de a fi si se transforma in clipele ce trec prin tine, in zambetul ce-ti inunda sufletul, in lacrimile care te ard, in mana care te mangaie?
Ce se intampla cand brusc, iubirea ce intre timp ti-a luat printr-un pact marsav fiinta pleaca la fel de senina si calda precum a venit?
Ce se intampla atunci cand te simti gol simicile iubiri trecatoare isi pierd sensul? Ce se intampla atunci cand TU te parasesti pe tine? Ramai pustiu si trist intinzand mainile spre nicaieri si invartindu-te haotic ca un orb in propria ta fiinta.Si e liniste. O liniste dureroasa si asurzitoare care se naste la nesfarsit in bezna care s-a depus dupa ce ai ramas singur , fara iubiri, fara mistere, fara tine insuti, doar cu NIMIC. Si nimicul e uneori prea mult si prea mare ca sa-i poti da vreun nume. Si-atunci, ramane nimic, adica un cuvant mut pierdut printre urmele moleculelor ce au hotarat sa plece cu tine din TU, lasandu-te depersonalizat si inexistent.
.....
.....
.....