Dintr-odata
Am simtit ca idealul
E sa te porti asa cum simti
Si sa fii asa cum esti
Acolo unde fiinta ta
E numai esenta.
A te manifesta prin dilutii
E marketing si
Nu-mi ardea mie de vanzari,
Urasc jocul de-a gradinarul
caruia ii vinzi castraveti
Din propria gradina.

Atunci m-a palit un gand,
gandul ca noi ne ambalam continuturile,
Ca ne punem cirese pe tort,
ca facem curat cand ne vin musafiri,
Ca ne tinem in lesa firescurile
ca ne impaiem sufletele
Si jucam tontoroiul
De frica sa nu devenim centrul
Unui cerc vid de iubire si de atentie.

De cele mai multe ori
Mi-a placut mai mult ce-am vazut in oameni
Decat in afara lor.
cand m-au lasat in ei,
cand mi-au dat voie sa-i dezbrac de
Ambalajele cu fundite si
Sa scot ciresele zaharisite de pe frisca
Asezata in serpentine si gramajoare
Albe,
Abia atunci am inceput cu adevarat sa-i
Gust, sa-i iubesc.

Si-am inceput apoi eu sa renunt la glazuri
La zorzoane si fasoane
Cand am constatat ca nu pe mine ma iubeau,
Ci pe aia, pe cea pe care o construiam
Zi de zi, dupa placul altora.
Si mi-am spus:
Cu riscul ca n-o sa ma mai iubeasca nimeni
Adica pe ea, pe cealalta,
Macar o sa ma iubesc eu!
Si-atunci, subtiata de zorzoane
M-am mutat in centrul idealului,
Unde inainte n-aveam loc decat sa pun
Un varf de picior.
M-am asezat acolo si-am asteptat sa fiu fericita.
Si-am fost.
Si nu e fericire mai mare
Decat sa fii iubit
Pentru tine,
Pentru cum esti
Si ce esti
Fara armuri
Si zorzonane.

dec 2004