agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-02-14 | |
- Închide ușa că intră frigul în casă!
M-am conformat rapid, cu dificila întrebare în minte – de ce oare frigul doar intră în casă, dar nu iese niciodată. Unde dispare el atunci - vreo lege necunoscută a fizicii. Îmi pun paltonul, pălăria gen „Comisarul Moldovan” pe urechi și închid yala pe dinafară. Constat tulburat că închizând ușa cu cheia pe dinafară fac exact mișcarea inversă închiderii pe interior. Dacă știam asta mai demult, probabil că nu mai dormeam pe hol atâtea nopți de chef când cheia „nu funcționa”. Ies în stradă. Adierea vânticelului primăvăratic dinspre N-V umple nările mele de miresmele mării. Mulțime de oameni, unii grăbiți, alții contemplând frumoasa arhitectură a caselor înghesuite în Orașul Vechi. Îmi croiesc drum prin mulțime în direcția firmamentului pestriț al localului-țintă. Câteva scări acoperite cu mochetă roșie îmi conduc pașii pe sub bolta tapetată de igrasie. Câteva secunde fac diferența între lumea de afara și cel mai autentic underground european. O muzică rave se consumă undeva în surdină. În bătaia discretă de lumină roșiatică, copii afumate ale unor picturi celebre își dispută spațiul mural și valoarea cu graffiti multicolore dar autentice. În toate marginile salonului, la fel ca marginile separeurilor sunt mobilate nu atât cu gust, cât confortabil. Canapele și fotolii din piele în care se afundă dosuri delicate de adolescente și cururi cu siguranță nespălate ale câtorva junkies. Pe mese se înghesuie niște veioze artizanale din sârmă contorsionată, creație anonimă a vreunui fan hippy. Și fum. Mult fum, de diverse arome. Odată trecute în revistă încăperile, capăt încredere și mă întorc pentru a comanda la bar. Barmanul, un tip tras la față și negricios tronează peste tejghea plictisit, cocoțat în vârful scaunului lui rotitor, răsucindu-și dexter o țigară. Mă privește curios, pătrunzător chiar; dându-mi un fior – oare e ceva în neregulă cu mine, ori e atât de evident că nu sunt unul de-al locului... trec rapid cu degetele prin păr, mă pipăi pe sub nas, aranjez rapid gulerul, trec apoi mâna în lungul gecii, mă opresc scurt in zona cataramei si sub ea și o parchez cu un gest aparent relaxat în buzunarul pantalonului. Comand un ceai și ezit. Tipul însă, se întoarce imediat și după câteva secunde am în față ceașca, biscuitul, zaharnița. Nesiguranța nu m-a părăsit încă și caut ajutor la noii veniți, doi tineri americani, ce se așează lângă mine. Îi observ discret cum iau lista de prețuri ce spânzura anost pe un cui. Se înțeleg dintr-o privire și comandă degajați câteva „sticksuri” din cele maro. Capăt curaj și încerc să fac o glumă cu barmanul, cerând niște pătrunjel, „că merge bine la ceai”. Acesta absolut impasibil, deschide doar sertarul cel mai lat de după tejghea, acesta dovedindu-se plin de diverse produse medicinale. Îmi aruncă degajat în față două-trei pliculețe și eu decid că la stress-ul meu potriveste cel mai bine al doilea medicament. Plătesc și mai iau o gură de ceai; îmi aprind o țigară. E doar episodul doi al acestei zile. Si mai urmează cu siguranță și altele.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate