Un alt Titan era Dan. Și-acum mă mai străduiesc să-l înțeleg. Era cel mai noncomformist dintre noi. Era el și...restul omenirii. Parcă-l văd și acum în fotoliul lui roșu. Era bunul lui cel mai de preț. Pentru el, „materialismul“ era un cuvânt pe care nu voia să-l învețe niciodată. Simt lipsa nopților în care împărțeam ultima țigară, în care beam din aceeași ceașcă de cafea…dar cel mai mult îmi lipsește felul lui de-a fi. Era prietenul din umbră pe care puteai să te bazezi. Am avut încredere în el…și nu m-a dezamăgit. Când toată lumea înceta să mai creadă în mine, el reînvia speranța în sufletul meu. Era genul de prieten pentru care mi-aș fi dat viața, fără să regret nimic. A plecat… fără să spună nimănui nimic. A plecat să caute sensurile ascunse ale vieții. Cred că le-a găsit.
Îmi lipsesc nopțile petrecute la lumina becului fragil din camera lui, mereu în dezordine, dar în care fiecare lucru își avea farmecul lui. El avea un farmec aparte.
in anii de studenție am rămas cu multe amintiri. El e printre cele mai importante. Era faimos…cu blugii lui spălăciți, care au devenit o parte din personalitatea lui, cu aceeași haină neagră de piele de care nu s-ar fi despărțit niciodată… mereu în căutarea absolutului, a profanului… a perfecțiunii. Am trecut prin atâtea împreună…examene picate, veșnicele cafele de la facultate, eterna căutare a ineditului, goana după iubire, bețiile de cuvinte. Era genul de om, deși nu considera că făcea parte dintre”noi”, care fermeca prin simpla lui prezență. Abia acum îmi dau seama cât de mult a însemnat pentru mine sprijinul necondiționat pe care mi l-a acordat. Era fratele pe care nu l-am avut niciodată…un mic model în gândire.
Și acum îmi revin în minte, uneori obsesiv, cuvintele pe care le-a rostit când s-a pierdut printre aburii deși ai gării…Nu vei întâlni niciodată fericirea deplină, dar merită să-ți petreci toata viața în căutarea ei…


Îți multumesc, Dan