Celui mort pe campii de crini,

Langa mine sta privrea ta frustranta, reprobatoare. Am incercat sa o iau in brate, s-o invelesc (mai ales peste ochi, sa nu ma mai priveasca asa) dar, avea spini. Mi-a parut rau. Stiam ca pentru prima oara am renuntat la orgoliu. (vorbisem cu el,..sa nu ma mai impiedice sa te accept..sa suporte umil insulta dupa insulta ca pe un dulce calvar)..am renuntat si la mindrie...(tu esti mai bun si mai sfant decat mine..eu nu am drept sa te acuz)...apoi am renuntat la demnitate (m-am tarat, am plans am injurat -degeba...tot ma urai)..replici inutile:"Nu poti sa lasi totul asa.Imi pasa de tine enorm. Esti cel mai bun prieten al meu...nu poti sa lasi totul asa pentru cineva caruia nu ii pasa de tine"...zambesti.."Asa e, Iris..si ce pot face?"
Fiecare moment in care am ingrijorata alungam fricile tale, incercand sa le conving. Fiecare cuvant dulce si prietenos, fiecare...gest de afectiune. Fiecare raset si ploaie..da ploaie..lipseam toti de la ore...ca sa citim in parcuri. Fiecare sistematic citea cartea lui..una mai groasa decat cealalta. Crizele de ras, spasmele de fericire ce te determinau adesea sa cazi de pe scaun. Acum, am intors spatele tie..si lor...si am plecat. De la o vreme este o apasatoare ura, un invizibl dar perceptibil repros din partea ta.
"Nu am nimic Iris".."nu stiu..nimic nu s-a schimbat..esti paranoica" imi zici toate astea...plecand.
Versurile-ti fermecatore despre pamanturi misterioase, s-au transformat in versuri despre durere, iubire, suferinta, moarte,...
Nu as vrea ca tu sa citesti cele scrise de mine,..de fapt nimic nu s-ar schimba...poate..ca sa citez o persoana draga mie "peste 20 de ani o sa te scot in oras la o cafea".
As vrea..da cred ca asta imi doresc cel mai mult..as vrea sa devii ceea ce ti-ai dorit dintotdeauna...om. As vrea sa ii simti pe cei din jurul tau..
Nu iti doresc fericirea..as minti (momentan inca te urasc si aceste randuri sunt scrise intr-un moment de calm)...insa...sinte linistea, copile...simte iarba si viata.
De acum inainte ..orice ar fi, tacere!




Celui mort pe camp de trandafiri..odata albi,..acum..rosii?

Da, renunt la doua persoane atat de importante mie. Da, tu esti una dintre ele. De ce am plecat?... satula de compromisuri, de lucruri inutile carora li se acorda prea multa importanta. Acum...pana in ultimul moment ai tinut sa imi amintesti ca eu sunt panglica de doliu din viata ta. Ai tinut sa imi amintesti chimul ce ti-l provoc..sa imi ..spui..printre suspine ca sunt teribila. Cu un cutit mi-ai prins aripile si le-ai sfasiat. Nu te acuz..nu vreau sa te acuz. Doar ca...baletul meu insangerat iti era oferit. Fiecare picatura de sange ce pulsa din mine iti era de mult sacrificata pe altarul ..sperantei.

Orice as face orice as spune,..vei gasi o replica destul de usturatoare cu care sa smulgi un vis, sa arzi usor o speranta. Pentru fiecare gest necugetat o palma, pentru fiecare gand..o lama.
Nu mai exista fericire..nu mai stiu daca a existat vreodata..tu cu siguranta ai uitat tot ce e bun si frumos in mine. Eu am adorat doar ce era lumina in tine, am ignorat ce era respingator, ce ma alunga, nestiind ca acea parte din tine...e cea care domina. Cel mai ciudat a fost sa simt cum fug cu tine, mana in mana...si in inima de langa mine..sa fie un gol. A fost ciudat sa simt cum iubirea ti-a fort sufocata de durere, apoi de dorinta si acum, vad ..de orgoliu.
Te-ai pierdut pe drum.
Credeam ca voi reusi sa leg cuvintele asa cum vroiam..insa durerea cea mai crunta..nu se poate exprima. Aflu asta acum
...cand nu mai pot sa plang.
Te-ai intins pe camp alb de roze, si ai sinucis in tine iubirea. Prin durere si ura ai colorat trandafirii.
"Beware dearest...beware of the silent ones"
Tie nu iti doresc nimic.

Mie insa imi doresc uitare, sau macar indiferenta.


Acum, voi trage cortina grea cu ciucuri aurii, peste toata aceasta piesa de teatru,..in care despartirile si certurile si...distrugerea sunt subiectul principal.

Se pare ca portile gradinii mele,..de vise devin din ce in ce mai stramte, si din ce in ce mai putini vor sa descopere un suflet. Ce cruzi sunt oamenii!