"At the end of the day you're another day older
And its the only thing you could say of the poor...
At the end of the day you get nothing for nothing"
Les Mis-Varianta engleză

Mă gândesc încă la ea.Mă scol cu ea în minte, mă culc cu ea în somn. Mă gândesc mereu ce mai face. Mă gândesc mereu...mai bine zis fac greșeala să-mi închipui că ea e încă cu mine. Trec pe lângă un magazin și mă gândesc că rochia asta i-ar plăcea tare mult...sau pantofii...i-ar încerca cu bucuria copilărească pe care o avea de câte ori primea ceva...i-ar încerca cu nonșalanța ei de fetiță-femeie, acum femeie, bineînțeles.Căci are un copil. Copil care ar fi trebuit să fie al meu. Copil care ar fi trebuit să ne lege pe veci, să ne facă nemuritori. Copil care ar fi trebuit să fie ceea ce noi n-am putut să fim.
Mă gândesc încă la ea.Când mă scol, când mă culc. Aveam obiceiul să-i cer părerea de fiecare dată. Sau poate nu. Poate că nu sunt, așa cum a spus, decât un iubitor de mine-însumi. Poate nu sunt decât o fantoșă "dragostea asta există doar în mintea ta-în realitate n-ai ținut niciodată la nimeni. Îți place să epatezi cu actele tale de caritate, cu cadourile tale icnite. Niciodată n-ai dat cu plăcere. Pot să pun pariu că plângi totdeauna cel puțin o jumătate de oră după ce faci un cadou...".
Mi-e dor de ea. Ea e atât de aproape...și atât de departe. Weekenduri întregi am luat avionul, ma schimbat la Amsterdam sau la Bruxelles și am venit până în Militari. Am stat, am stat pur și simplu în fața blocului ei, vizavi de Autogara Militari. N-am avut nici cel mai mic dram de curaj...măcar să-i fi dat un telefon. Ca să aflu ce ? Că probabil s-a măritat cu ăla pe care l-a despărțit de nevastă și de fata lui de 13...14 ani. Că probabil au plecat fericiți în Germania. Sau că a făcut copilul de disperare,de teamă, de furie că e singură ? M-am bucurat când am văzut-o la ceva vreme după ce ne-am despărțit-adică cam la un an.Îmbătrânise vizibil- era pur și simplu o femeie bătrână și speriată.M-am bucurat că a suferit din cauza mea. Că-și pierduse total magia. Fetița era departe...acum îmi dau seama că am fost măgar. Că a suferit.Și că poate...dacă s-ar putea lua totul de la început...
Aș fi vrut să nu mă fi cunoscut. Și să nu fi suferit din cauza mea. Aș vrea să aibă tot ce poate- iar dacă bărbatul acela e bun pentru ea- să fie fericiți. El poate să-i ofere în mod sigur mai multe. El poate să o facă fericită prin lucruri, prin tot ce n-a avut și tot ce și-a dorit. El însuși e un lucru- o posesiune râvnită și dorită- bărbatul alteia.
Aș fi vrut să fie fericiți. Știu însă că nu-i așa. Și-mi pare imens de rău. Și îmi pare imens de rău pentru ea. Pentru că aș vrea să aibă tot ce e mai bun. Pentru că merită să aibă tot ce e mai bun.