Se lasa înserarea si pleaca-ncet lumina. De parca nu ar vrea sa doara cu stralucirea-i plina. Sau poate clipa noastra o împinge de la urma.

Mi-e asa de dor de tine ... Nu te-am vazut de zile. Am si uitat cum suna cuvântul spus de tine. Si nu mai stiu nici jocul, tacut, serios si tandru al fiecarei clipe pierdute lânga tine ...

Iar mângâierea lina, si dulce, si senina, plecata si ajunsa din ochii tai la mine, ma doare însa acuma. Prea lunga-i asteptarea.

De n-as uita ... De mâna mea nu ti-ar uita conturul. De n-ar uita sa-alunge acele negre gânduri ce dantuiesc în juru-ti.

Mi-e asa de dor de tine ... Unde-ai plecat atuncea ? Unde-ai ramas acuma ?

Am renascut prin tine în alta primavara. Dar m-am trezit din vis plângând în ploaie si n-am stiut daca si cerul plânge sau doar ma mângâie cu degete de ploaie.

Se lasa înserarea si pleaca-ncet lumina.