Așa am fost învățați...niciodată să nu tragem primii. Totdeauna să somăm. Chiar și atunci când suntem în teren dușman. Chiar și atunci când suntem pe cont propriu. Printre amintirile mele din armată una face toți banii- probabil pentru stupiditatea ei. Am fost desantați în niște mlaștini, lângă Brăila, cu ordin de a ajunge în 24 de ore la garnizoană, știind că pe urmele noastre se află întregul corp de armată din zonă. Din punctul lor de vedere era un exercițiu interesant. Din punctul nostru , o mizerie. Era primul salt de noapte, toamna târziu. O burniță și un frig groaznice. Nu vedeam nici măcar la doi pași.Mi-era o frică-frică.E tâmpit,anormal sau mincinos cui nu-i este frică în asemenea situații. Deodată aud o mișcare lângă mine, într-un crâng. "Stai, cine-i ?" Nimic. Mă și gândeam ce moace încântate trebuie să aibă dobitocii de la DIA- trmiși de obicei după noi în astfel de aplicații "Boul de diversionistul măsii ne somează...pe noi...". "Stai, cine-i ?" . Tot nimic. Dezasigur și bag cartuș pe țeavă. Le arăt eu lor. La a treia somație trag în plin. "Stai, cine-i ?". Mi-am adus aminte de cum ne băteam noi joc de această somație "Stai, cine mi se pare că vine ? Lumina-ți-aș fața" și atunci, la lumina unei raze scăpate din lună l-am văzut. Era mic, speriat. Un pui de măgăruș. Mi-am îngropat fața în blana lui. Era cât pe ce să omor un suflet nevinovat.
Nu pot să înțeleg mentalitatea soldatului american în Irak. Cazul recent al asasinării agentului italian demonstrează încă o dată că mentalitatea e de vină. Mentalitatea după care, tot ce nu e american, indiferent de faptul că ți-e aliat, neutru sau dușman e prost. Mentalitatea după care poți să ucizi cu impunitate. Mentalitatea "să tragi întâi și după aceea să-ți pui întrebări".
Chiar dacă e un incident nefericit, responsabilii cu moralul acestei armate ar trebui să-și pună mari întrebări. Pentru că mentalitatea "trigger happy" a condus la înfrângerea armatei americane în Vietnam.