Am în față un cristal. Nu știu exact ce este, l-am luat în cursul uneia din călătoriile mele înspre Militari. Cel care mi l-a vândut a spus că este cristalit (?). Este extraordinar de neted. Înăuntru se văd, în partea de jos, niște firișoare. După aceea, firișoarele se pierd într-o încrengătură fantastică. Am un nor în cristal ! Ceva de genul acestui cristal era și ea. Foarte directă și tăioasă la suprafață. Cu totul derutantă- în adâncuri.
Recunosc, n-am reușit niciodată s-o înțeleg. Nici atunci când venea la mine la serviciu- după program- și stăteam ore întregi vorbind sau ascultând duduitul molcom al unui scanner care trăgea coperta unei cărți de Pearl Buck. "M-a rugat tata dacă poți să îmi tragi această copertă. E ruptă și vrea s-o lipească peste original". N-am înțeles-o nici atunci când m-a așteptat într-o ploaie cumplită aproape 20 de minute- nu era în obiceiul meu să întârzîi- dar pur și simplu credeam că nu mai vine. N-am înțeles-o nici când m-a făcut s-o aștept o oră jumate- ca să aăară după și să spună că a trebuit să rămână la serviciu pentru că acel coleg al ei... Pur și simplu, n-am înțeles-o niciodată. Eu am fost numai băiatul de serviciu. Bun să cumpere pantofi și să repare tocuri.
Și astăzi salivez când mă gândesc la picioarele ei. Nu era nimic deosebit cu ele- chiar avea fund de româncă- adică un pic cam mare și cam jos. Nu era nimic deosebit cu ele- dar le visam noaptea- atât piciorul propriu-zis- talpa- numărul 39- de o formă bizară, ca o floare exotică, puțin carnivoră, puțin orhidee câtt și pulpa și coapsa- foarte netede, cu un pic de mușchi- exact atâta cât să-ți înfierbânte gândul...îmi plăcea să-i cumpăr pantofi- încălțatul și descălțatul ei- chiar când nu-i surprindeam decât floarea aceea exotică- era un adevărat spectacol.
Își dădea pantofii jos de parcă s-ar fi dezbrăcat- încet, cu niște gesturi ușor leneșe, ușor provocatoare,îndrăznețe de parcă s-ar fi aflat acasă. De fapt, ea se afla acasă oriunde. Și atunci când zâmbea- în opt ani cât am fost împreună nu știu dacă a râs de două ori- transforma pe oricine în sclavul ei.
Poate că cel mai frumos moment a fost când și-a rupt vara tocul de la sanda. Erau la modă tocurile acelea mari, de plută. Am avut privilegiul să-i ating, fugar, glezna. Clipa minunată !
Eu eram doar băiatul de serviciu. Orb, surd și mut în fața unei așa zeițe eram bun doar să scot banii din portofel și să-i transport pachetele până la 785. Când și când s-o însoțesc până în fața blocului- dar niciodată mai departe pentru că "ce-ar spune vecinii ?"
Sunt un om normal. Îmi place să mă culc cu celelalte femei. Aș zice chiar, că sunt un pic afemeiat. Iar aici, la Manchester...ce să mai vorbim...rromân verde. Și totuși...
Mi-e un dor cumplit de ea. M-aș lăsa ciopîrțit în bucăți, m-aș lăsa călcat în picioare doar să mai fim împreună. Nu vă gândiți la prostii. Asta înseamnă doar să mă accepte în preajma ei ca pe un cuțu ciudat. DIn milă. Sau oboseală.