agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1669 .



Steaua și credința
personale [ Gânduri ]
-

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Remy ]

2005-03-29  |     | 



Cand nu mi-a mai ramas nimic de spus, m-am intors de la lume cu fata spre stea. Si a trebuit sa ma schimb, sa nu mai cred in stingere. Asa am aflat cine sunt, am aflat ca- in esenta zilei ce vrea sa vina- sunt un vanator de peisaje ceresti, care se trezeste dupa ceea ce a vanat ieri si astazi.
Si a venit vremea sa se aseze steaua peste mine, sa mi se-ngusteze fiinta, sa fiu mai putin decat cel care-am fost. Ca orice stea, si ea fusese un praf demiurgic, mantuit in vant. De cand duhul stelei sade peste mine, noaptea mi-a alungat intunericul florilor mortii si m-a indemnat involuntar sa nu intarzii foarte mult. Nimic nu e de scuzat cand nu esti iubit de steaua pentru care-ai fost chemat. Cu mine era altfel. Mi-era atat de bine incat nu ma gaseam, nu vibram. De la stea am invatat ca inauntru e cuminte sa ramai un absolut, si-am devenit sclavul desavarsirii, un copil original in ratacirea iubirii, un copil care a crescut si care se debaraseaza azi de scuzele marunte direct in lada de gunoi a astrei. Incurabil dependent de spatiu, steaua te invata sa nu-ti mai fabrici indoieli proaspete, sa nu-ti inmultesti ideea necredintei, ci sa sorbi tot ce a mai ramas bun din viata.
Mai presus de toate, intunericul meu nu mai e pustiu, incertitudinile m-au parasit. Luminita din noapte ma tine in brate la greu, ca o margine care nu irita. Din cand in cand, imi da drumul sa calc pe musuroaiele, pe mormintele sau pe pietrele unde sta scris acelasi nume ce-mi atinge talpa goala: "Credinta"! Strigatul credintei mi-a numarat anii si m-a inabusit in echilibru. Se tace si nu se raspunde, acum cand sunt atat de liber si singur.
Cerul casca catre mine si trec pe partea cealalta, sa prind timpul ce fuge in asfintit. Nu oricine vede frumosul gurii cerului, intrucat trebuie sa ai dreptul la lumina. Cata lumina mi s-a strans in ochi de la steaua nenumita pentru a fi desfrunzit de asfintit! Bratele stelei trec prin suflet ca niste spini ce dor la iesire, spini ce te ingana tocmai cand ti se imprastie lumina din toate partile. Nu, nu sunt transformat intr-un vampir; e semn ca Geniul imi releva multiplele trepte de evolutie. In cauzalitatea cotidiana, pentru mine abia acum lucrurile ies din coji de stea, iar infinitul e in extaz.
Am crescut putin, sunt adolescentul cosmosului in ale credintei. Ce stiam despre credinta e faptul ca materialul ei era rece, nesigur pentru inima mea. A trai pentru mine a fost odios, plictisitor si in ultimul timp m-am dedicat credintei. Sprijinul pe picioarele mele a fost greu, pe credinta insa poate fi mai lesnicios de-acum inainte. Ar fi pacat sa-nsel o stea. Divortul de astre are un judecator ferm. In umbra mea se impiedicau cirezi de urme, insa azi ma inchipui ce nu sunt, ca apoi sa vad ce se poate intampla cu pasii de urme in umbra. E ca si cum m-as sui intr-o luntre unde eruditia nu e rasplatita, cu toate ca rostul marului se doreste a fi impus stiintific de catre ateul de rand. Ce bine e sa te desprinzi din lumea de atei!
In curand voi respira si eu altfel. Acum trebuie sa mai amestec verbele iubirii intru credinta, sa biciuiesc toate virtutile si sa plang de uimire. Poate i se va face Cuiva mila. N-am stiut cum se naste cosmosul, ce e un zgomot de tacere, cum e sa abdici de oboseala, si am calcat pe singuratatea florilor astrale care suspina dupa o ploaie rece de primavara, o spalare de pacate. Pe treapta evolutiei spre credinta mai am un tel: peste fruntea mea ingenunchiata sa caut sa nu ma mai apar cu palarii de imprumut.


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!