coborai ore în șir
căutând cuvinte să poți descrie înălțimea
fiecare ochi doar infirmitate
a unor lumini colorate aduna în cerc piese de os
striveai sub tălpi urletul lumii
amestecat printre oameni cu umbrele
din unghiurile ascuțite ștergeai
cu dosul palmelor femeile păianjen
pline de alunițe
cu umerii goi
ce știau să crească nopților
cornul unei lune galbene
coborau decoruri în curburi fără somn
desenând filigrane sau
imaginea tulbure a unui templu grec
doar eu
născutul dintr-un inel zgâriat
în două spirale simetrice
al unor esențe cu intarsii
te decupam oblic suflând fumul
pândea o eșarfă ca toate femeile
doar așa ca să te simți mai în largul tău