Am fost de curand la un spectacol sustinut de Tudor Gheorghe la sala Palatului. Ajuns acolo cu inca cativa colegi care venisera si ei la fel ca mine (adica fara bilet), ne-am luat fetele de milogi si am incercat sa abordam fiecare persoana mai derutata, in speranta obtinerii tichetului izbavitor. Abordam in special persoanele mai in varsta, cu texte de genul: Suntem si noi studenti.........;sau : Haideti doamna se apropie Pastele, si trebuie sa fim cu totii mai buni.........in fine in 30 de minute am reusit sa strangem 7 bilete, adica cu 3 mai mult decat aveam nevoie (pe care le-am dat altor cautatori de cultura). Ne-am asezat strategic in primul rand, ca sa putem urmari pleiada de senatori, deputati si conbducatori sportivi, ce se perindau in primele randuri. In acest spectacol actorul a facut o scurta sinteza a ceea ce a insemnat sistemul comunist pentru cei ce au vrut sa se opuna, interpretand ironic si subtil texte din cei care s-au autointitulat poeti (dar prin ale caror vine curge tot sange comunist), si care in prezent si-au facut cuib intr-un partid nationalist. Spectacolul a fost diferit fata de celelalte prestate de Tudor Gheorghe el incercand astfel sa-i atinga pe toti comunistii care in prezent nu-si recunosc statutul. Am vazut langa mine batrani care plangeau la auzul acestor poezii, dar am vazut si pe acesti imbogatiti pe spinarea comunismului care se amuzau de situatie cu o indiferenta strigatoare la cer. Pe mine care nu am trait acele vremuri chiar m-au atins la coarda sensibila acele poezii.