Despre dragoste se poate vorbii la nesfarsit. Cei nefericiti ii zguduie apartenenta la spirit, cei gelosi nu pot decat sa-i consume energia, cei fericiti sunt doar sisteme fictive. Dragostea e doar o acceleratie asurzitoare, trebuie sa strigi ca sa-i accentuezi viteza de reactie. Si totusi toti tac.


Adam a iesit din marginile gradinii cu tot cu cotletul sau. Probabil foamea il dobora, iar proxenetii isi transau carnurile pe alte continente.


Iubirile fictive- pasiuni simulate.


Cand dorinta devine obsesie, iubirea e doar un preludiu scarbos consumat intr-o toaleta publica.


Romantismul- diaspora indragostitilor.


Rama si Sita sunt doar o eroare a sistemului. Victime scutite de mijlocirea Erosului universal, dar umilite de lipsa orgasmului hindus. Nici Valmiki nu le da drept divin, iar omul ii ocoleste.


Neavand drept la replica, iubirea nu mai consta in puritatea pasiunii cum ar crede altii, ci in contradictia ei.


Dragoste in contrasens e o supravietuire intr-un mediu nepolarizat. Cand pasiunea se concentreaza in jurul tau nu ajunge totusi sa se incadreze in tine si faptele ei sunt inutile.


O iubire neutra e la fel de bine venita ca un client fidel la bordel.


Nu iubesti. Atunci de ce-ti fixezi ochii-n pamant la despartire?


Anatomia cuplului: un cotlet si cateva perioade de indiferente. In rest doar intarziere.


Indiferenta- insomnia pasiunii.


Romeo al lui Shakespeare e mult mai diabolic decat Faust al lui Goethe. In timp ce primul se pierde-n spectrul sinuciderii, al doilea se canonizeaza.


Iubirea imposibila e o arsura ingaduita de cei slabi.


Finalul cuplului- mandrii zoologice.