E timpul să ne vedem de ale noastre. E timpul să plecăm acasă. Să facem copii. Să ne îngrijim de animalele din poiată. E timpul să creștem și să ne înmulțim.
Aduși dintr-o eroare de gândire pe pământuri ostile, pe pământuri unde nu avem ce căuta e timpul să plecăm acasă.Să fim lucizi.Am fost cățeluși față de cine nu trebuie încă din 1990. N-am câștigat absolut nimic. Decât praful pe tobă. State care nu s-au grăbit să condamne Irakul, nu s-au grăbit să trimită trupe unde și-a înțărcat dracul copiii, au fost primite înaintea noastră și în Nato și în UE.Nu e războiul nostru. Nu avem ce căuta acolo. Singurele lucruri pe care le putem primi din Irak sunt sicrie închise. Sicrie de plumb cu oameni care au fost cândva vii, au fost cândva fericiți.
Între viața a 3 oameni și 3 cadavre însângerate stă o decizie foarte simplă. Să plecăm acasă. Au făcut-o și alții. Spaniolii sunt un popor mult mai mândru .Aznar a fost prietenul personal al lui Bush. A trebuit să vină nenorocirea din gara Atocha și un om extraordinar- actualul premier Zapatero pentru ca spaniolii să se retragă. Fără nici un fel de regret- pentru că la fel ca și noi, erau într-un război care nu era al lor.
Să dea Domnul să fie bine. Și să nu vedem mâine trei cadavre din prostie, dintr-o mândrie stupidă și fără rost.
Să dea Dumnezeu ca cei trei ziariști- buni sau nătăfleți- să se întoarcă acasă vii. Și cu ei, și trupele noastre.