Cât de banal pare jocul acesta
Să lustruiești consoanele și vocalele
Diftongii, triftongii și adjectivele
Mai ales adjectivele
Apoi
Cu gesturi sacrementale
Să le-mpletești în părul incert al cuvântului
Peste vertebrele sale transparente
Să țeși locuțiuni anagramate
În care-ți refulezi tristețile și angoasele
Rebele ca niște fluturi năuci
Ce-și devorează propria crisalidă
Patetic și cabotin totodată
Să recunoști
Că viața valorează doar cât o viață
Pe când moartea…
Dar taina ta cea mare
Să n-o șoptești nici măcar pământului
Pentru că el naște copaci
Iar crengile lor
Frunze
În bătaie de vânt...