23 decembrie, ora 21
Mama:
Nu mi-e foarte clar ce fac eu aici. Am 58 de ani, sunt mama a doua fete, as putea, cred, linistita petrece Craciunul invitata la una dintre ele, acasa. Si? Uite-ma. Am in fata trei kilograme de carne care asteapta sa intre in masina de tocat pentru ca, de sarbatori, toata lumea vrea sarmale. Si, uite, in living ma asteapta patru metri si jumatate de hartie de impachetat cadouri si cateva zeci de mici atentii. Nu cred ca le dovedesc pana maine. Unde naiba o fi Markus? Acum doua ore a plecat sa cumpere becuri – si stia din ianuarie ca sunt cateva arse la instalatia exterioara. In capul lui nu exista o lista de prioritati logic definita. Ca si cum nu am fi avut nimic altceva important de facut la ora asta. Am imbatranit langa un copil. Mda, un copil frumos... dar tot un copil a ramas! Of! E copilul meu, ce sa-i fac?

Neda, fata cea mare, mama, la randul ei, a doi copii, Lukas (8 ani) si Regine (6 ani):
Nu stiu de ce nu ne-am dus noi frumos la cumparaturi... Au venit copiii cu ideile astea, culese de la scoala si (uite-ma) cum vopsesc cani. De-as fi avut macar talent. Iar astia micii-s franti deja. Hai, gata, las-ca ma descurc eu. Ce poate fi greu? “Il iubesc pe cel mai formidabil bunic din lume pentru ca...”, “O iubesc pe bunica mea perfecta pentru ca...” Hai, gata, nu mai behaiti asa, dati-mi o idee si, apoi, mergem la baie.

Xara, mezina, zero copii:
Mi-a cam ajuns pe ziua de astazi, cred eu. Nu de alta dar pentru mama nu am cumparat mare lucru iar tatei nu i-am luat nimic. Cred ca si sutienul Nedei trebuie schimbat; cat despre cadouri copiilor mai vorbesc maine cu ea! Sunt obosiiiiiiiiitaaaaaaaa... De fapt, sfatul acela cu “poti sa dormi in cele trei zile de sarbatori” nici nu e chiar prost. Cred ca inca un pahar as mai putea sa beau. De fapt, tipul e chiar dulce. Dar numai unul!


24 decembrie, ora 11:
Xara:
Ce groaznic... durerea asta de cap de-a doua zi este pedeapsa suprema. Mi-e gura punga, stomacul traista iar capul banita. Daca nu am pierdut firul, s-a cam facut patru dimineata. Tipul e o nebunie! Dar puteam sa-l intalnesc intr-o perioada mai putin agitatü a anului... Daca mai stau mult in pat raman fara cadouri! Ce bine ca Rodrick a ales sa-si petreaca, anul acesta, Craciunul in insula, cu parintii. Nu stiu de ce n-ar fi fost prea indicat sa-mi fie sub ochi in urmatoarele 48 de ore.

Neda:
Uita-te la el, dragul de Gundolf, a stat jumatate de noapte sa monteze pentru mama un film cu copiii si a si vrut sa puna melodiile ei preferate ca ilustratie sonora. Acuma, nu-i drept ca-i singur de vina? Putea sa le faca mai din vreme? E aaaatat de sifonat, uite-te la el, e... ah, ma duc sa-l pup pe obrajori, inainte sa-si dea jos barba! Si, dupa aceea, repede, sa terminam canile acelea! Copiii astia, inca nu s-au decis care din lista de motive ii determina sa-si iubeasca bunicii!

Mama:
Markus a descoperit ca instalatia mai are o hiba – si s-a dus la un electrician, in oras, sa ii repare cablul de alimentare. Cred ca imi ascunde ceva. Unde o fi fugind? Si aia mica trebuia sa-mi dea deja un semn pana la ora asta. M-a sunat ieri seara si Rodrick, de cateva ori. Ce sa-i spun, nataraului? Hm, eu imi cunosc fiica. El nu-si cunoaste iubita!


24 decembrie, ora 16:
Xara:
“Petrecere de Craciun”? Socru si ginere mesterind cine stie ce dracii prin pivnita, Neda sta cu pustii si se uita la acelasi film cu Tim Allen transformandu-se in Mos Craciun iar mama imi spune pentru a treia oara ca exista cineva caruia ii este dor de mine si ar trebui sa pun mana pe telefon.

Mama:
Da, imi miroase deja a seara de Ajun. Copilele sunt aici, nepotii la fel... Incepe bine.

Neda:
Alt an, acelasi film... dar, de bine de rau, copiii sunt captivati!


24 decembrie, ora 19:
Neda:
Hehe, sunt curioasa daca il mai incape, pe tata, costumul de Mos Craciun de anul trecut; adevarul e ca anul acesta a cam pus pe el. Sper ca Gundolf nu calca prea tare pe acceleratie, sa vina el frumos acasa, chiar si cu un cadou in minus. Sa-mi mai pun putina sampanie? E a treia. Let’s have a party!

Mama:
E o minune de Craciun, uite, vezi cum se leaga, pana la urma, toate? Luminatia de pe fatada straluceste, pomul este instalat, in curand va urca si Markus, cu cadourile... Sper ca Gundolf sa nu goneasca prea tare!

Xara:
Puteam sa jur ca Gundolf va uita acasa tocmai cadoul meu. Sigur, puteam sa-i spun ca nu e o drama daca mi-l ofera maine. Doar ca ar face bine sa se invete ca si in viata e ca la munca – termenele fixe se cuvin respectate.


24 decembrie, ora 23:
Xara:
Patru SMS-uri de la Lukas: “Tocmai ma gandeam la tine...”, apoi “Iar mi-ai trecut prin gand”, dupa care “Se repeta, sa stii!”, in fine, ultimul: “Incep sa-mi fac griji – cum voi dormi la noapte?” Ce-as putea sa-i rapund? “Poate ajuta vinul alb!”

Neda:
Gundolf e o comoara. A retinut bratara aceea vazuta asta vara si, uite, pe langa ea, a mai dat si unui pictor sa faca – dupa fotografia de familie facuta la casuta de la tara – un tablou in ulei; copiii arata superb... si parca si mie mi-au disparut ridurile! Si, uite, acum, ce veselie pe copii, cu trenuletul acesta primit cadou de la mosu’ (desi cred eu ca si mosul asta ar cam vrea sa se joace cu trenuletul). Promit ca pana se termina anul sa nu-l mai cert!

Mama:
Dragul de Markus, a transpirat in asemenea hal sub pelerina de Mos Craciun – la final avea, crestinul, ochelarii aburiti!


25 decembrie, ora 13:
Xara:
Stiam, stiam ca o sa iasa cu suparare! Mai dormeam, cand a sunat Lukas. De abia puteam lega doua vorbe, mai ales dupa ce mi-a spus ca nimic nu-i place mai mult la mine decat vocea, in primele secunde, dupa ce m-am trezit! Si nici nu am inchis telefonul ca a si sunat Rodrick. Proasta sunt – in loc sa bomban ceva, cand m-a intrebat cu cine vorbeam, am inceput sa ma scarpin pe frunte! Ar fi trebuit sa caut in setarile telefonului, trebuie sa am doua cai si optiunea apel in asteptare. Mda, desigur, Rodrick se va gandi la ce e mai rau – si, desigur, nici nu greseste prea tare! Mama ma cheama la pranz iar eu nici macar nu mi-am luat micul dejun...

Neda:
Bine ca am iesit sa ma plimb putin, dupa cina de aseara, gascanul de astazi nu ar mai fi avut loc!

Mama:
Nu-i asa ca prima zi de Craciun este cea mai reusita? Copiii au atatea jucarii noi de descoperit, barbatii se holbeaza la cine-stie-ce retrospectiva sportiva a anului iar eu pot sta, toata dupa amiaza, la barfa cu fetele. In fiecare an imi jur ca n-am sa mai fac niciodata atatea feluri de carne; si nici prajituri atat de multe! Dar, uite... mda, inchidem ochii si mergem inainte!


25 decembrie, ora 21:
Mama:
Problema cu statul la masa de Craciun este ca pana ajungem sa terminam toate felurile se face tarziu iar vinul rosu fie ii moleseste, fie li se suie la cap! Uite, Xara a iesit din sufragerie pe la cinci cu telefonul mobil si, o ora mai tarziu, s-a intors toata plansa. Si i-am spus de atatea ori... ea, ea cu barbatii ei, nu poate nimic bun sa se intample! Ar trebui sa invete ceva de la Neda, i-a spus Markus si astazi – si s-a repezit la el: “Auziti cine vorbeste, marele cunoscator al psihicului femeii! Poti sa-mi spui, tata, de ce, atunci, Neda se trezeste, o data pe an, sa mi se planga de plictiseala, o plictiseala sora cu suicidul?” Markus nu superficializeaza, de obicei, dar, uite, cand bea (rar, din An in Paste) starneste astfel de dispute. Si, desigur, i-a stricat cheful si Nedei. Si, bietul Gundolf, nici el nu este prea incantat de ceea ce aude!

Xara:
Da, asa e, am baut cam mult si nici nu pot sa-mi tin gura, asa, orgolioasa cum sunt. De fapt, nu au nici o vina. Atata, doar, ca ma iubesc. Stiu ca ma vor lua iarasi in brate, dupa ce-o sa fac mutrisoara aia de “Am gresit!” Si: dupa cearta de dupa amiaza am primit doua SMSuri identice: “Ne vedem maine seara, nu?” Da, super. Dar cu cine?

Neda:
Nu ii inteleg. De ce nu se pot controla?


26 decembrie, ora 14:
Xara:
Mi-am cerut scuze Nedei si sper ca mi le-a acceptat si Gundolf. Daca ma gandesc bine, tipul asta trece – prin felul sau de a fi – de tot ce-ti pot oferi amantii, iubitii. Sigur ca, in anumite momente, Neda incepe sa se plictiseasca de monotonie, dar siguranta tocmai astfel de “pagube colaterale” poate avea. In fond, ii este bine cand il stie aproape si cand se poate abandona in bratele relatiei lor, refugiu de seara dupa zilele proaste. Am mai primit doua SMSuri. Primul spunea ca “Abia diseara imi incepe Craciunul”; celalalt se intreba “Cand vine, odata, seara?”. Sunt, pe alocuri, clipe in care as face schimb cu mama si cu tata. Pariu ca vor sta, tinandu-se de mana, diseara si vor rade la M.A.S.H.?

Neda:
Anul viitor mergem la parintii lui Gundolf. Asa a fost conventia. Mama sufera deja, gandindu-se la casa goala. Biata mami! Asta este. Eu sunt cu Gundolf, insa... E superb sa fii mereu sigura ca este el langa tine, cand vine vremea sa impachetezi cadourile de Craciun!

Mama:
Ce frumos, azi dimineata au dormit cu totii, pana tarziu, toate subiectele au fost deja epuizate, in cateva minute se vor imbratisa frumos... Si, dupa ce pleaca... strang ultimele resturi, masina de spalat se ocupa de vase, eu imi fac o cafea, mai adun cateva prajiturele si, dupa aceea, in liniste, ma asez pe canapea si iau la cercetat cadourile primite. De fiecare data, inainte de sarbatori, imi spun ca nu mai vreau nici un cadou... dar, uite: halatul de baie, albumele de arta, celelalte carti, canile desenate de copii, caseta video... Dupa ce-o sa fac o baie fierbinte cu multa spuma o sa imbrac halatul (cadou de la Markus) si am sa ies la balustrada, sa-i sugerez ca mai avem o jumatate de ceas pana la M.A.S.H.. Iar daca voi avea cea mai mica indoiala, daca as putea sa ma tem o farama, doar, ca n-a inteles ce vreau de la el... pai, am sa-i spun, direct, ca si de ce il astept sus. Dar... nu, nu cred ca e cazul. Imi va spune ca de trei zile asteapta acest moment!