Peste bluza din aripi de viespi îți plimbai degetele agale
Nici măcar nu mai stăteam picior peste picior
Doar te priveam fix în ochi
Cu dușmănie
Ascultând până și bătăile inimii
Priveam scara apropiată vopsită în negru
Puteam spune: "Te iubesc, scară!"
Dar asta mi-ar fi dat insomnii
Hedonismul fremăta în aerul fosforescent
Iar Camil Petrescu revenise în forță
cu același aer stupid
Îmi desenam buzele și sprâncenele
Ca o marionetă pistruiată la balul de absolvire
Simțeam că nu sunt pregătită de marele salt, dar asta spune oricine
Înainte de a-și aprinde lumânarea și de a sufla apoi brusc în ea.