"Ce mai faci?" Ne-am întâlnit iar astăzi, pe aceeași stradă, la același stop, la aceeași oră...

Au mai trecut câțiva ani, în fiecare clipă o lume a mai murit pentru a se naște alta și totuși nimeni nu a plâns măcar o lacrimă, nimeni nici măcar n-a realizat. Crezi că în clipa următoare va mai fi totul la fel? Mă uit pe fereastră și afară e o beznă de nepătruns, beznă peste toată lumea, peste soare, peste nori, peste lună, peste noi. Am orbit eu de tot sau s-a orbit lumea întreagă, a mai ramas vreo urmă de lumină în marea întunericului care se arată în față? Gemete ce răzbat din ea.
Și pentru ce? Unde e Dumnezeu? Nu ne-a dat destule șanse? De ce ne mai chinuie atâta dacă vede că noi nu reușim să devenim ceva mai mult decât simpli oameni?
E o noapte a întunericului care se lasă mai greu și mai greu...care întră în minte și în suflet și otrăvește inima...
De ce par toți lipsiți de orice urmă de viață si luciditate? Mă privesc din altă lume. Parcă s-ar fi rătăcit pe drum iar întunericul i-a vrăjit, nu mai vor nimic. Trag de ei și nu mă înțeleg.
"Ce ai cu mine?". Răspund sec: "Nimic, am crezut ca ești altcineva".