agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-18 | |
Atrag atentia eventualului cititor ca acest text nu are ce cauta intr-un site cu pretentii. Din nefericire nesimtitul s-a strecurat in personalele mele si nu prea stiu cum sa-l dau afara. Ma dezic de acest text.
Stateam linistit in fotoliu si nu suparam pe nimeni. Ma uitam la televizor, unde un tinerel imbracat in salopeta molesta cu multa pricepere o blonda semiimbracata, pe care eu nu as fi tarnosit-o atata, indiferent cate pacate ar fi avut ea. Iar blondele, stim cu totii cate pacate au! Ba chiar imi venise in minte versetul "si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri" ceea ce dovedeste clar ca si blondele te pot face, uneori, sa te gindesti la cele bisericesti. -Tata, am luat nota patru la matematica. Universul s-a spart in mii de bucatele. Tinerelul putea s-o bata mar, ce-mi pasa mie de toate pacatoasele din lume? Stiam ce urmeaza. Pustiul tinea carnetul de note in mana si ma privea cu repros. Avea dreptate. Trebuie totusi sa salvez ce se mai poate salva. -Pentru ca nu vrei sa inveti, dragule. Eu iti explic de nu stiu cate ori si tu, in loc sa fii atent, te gandesti la joaca. D-aia ai luat nota patru. -Am facut asa cum mi-ai zis tu, d-aia am luat nota proasta. Sunt pedepsit sa fac 5 probleme pana maine. Eram sigur ca asta urmeaza. S-a dus dracului odihna mea. Tinerelul tocmai o impaca pe blonda, dar eu - desi pacifist de felul meu - nu mai puteam participa la lectia de umanism de pe micul ecran. Doamne si cat de rau imi parea. Cine n-ar fi vrut sa se impace cu blonda aia?! -Foarte bine, fa-le. -Dar nu stiu. Am oftat cu sinceritate. Nu mai avea nici un rost sa lupt. Pustiul a sesizat imediat momentul meu de slabiciune si in cateva secunde mi-a intins cartea de matematica, de data aceasta oftand el fericit. Il intelegeam. Poate ca totusi momentul nu este atat de rau, imi da prilejul sa ma reabilitez; trebuie sa confirm pustiului, copilului meu drag ca victoria taticilor asupra matematicii este definitiva. Deci: un taran avea in ograda gaini si porci. Numarand capetele orataniilor el a constatat ca sunt 18, numarind picioarele a constatat ca sunt 52. Cate gaini sunt in ograda? -Vezi dragule desi la prima vedere pare o problema complicata ea nu este de loc asa. In problema sunt cateva elemente foarte clare. In primul rand faptul ca orataniile din ograda au cate un cap si in mod firesc o coada; aceasta concluzie constituind o generalizare a observatilor noastre, iar in al doilea rand stim ca o gaina are doua picioare si un porc patru. -Tata, un miriapod cate picioare are ? -Termina cu prostiile si fii atent. Deci rationam asfel: daca toate gainile ar fi porci, atunci ele ar avea patru picioare si in mod evident s-ar gasi mai multa carne de porc pe piata. Ea s-ar ieftini si … De fapt acesta este motivul pentru care noi nu avem ... Oare picioarele de gaina sunt bune pentru piftie? Blonda ii explica ceva tinerelului miscandu-si intr-un mod foarte elocvent picioarele. Oare cata piftie ar iesi din ... Dumnezeule, m-am prostit ? Trebuie sa ma concentrez. Pustiul isi facea de lucru cu o sforicica. Adica eu lucrez si el se joaca? Dar e mai bine asa, nu ma deranjeaza, ma pot concentra. Blonda continua asaltul cu cele doua membre zise posterioare. Daca fatuca asta ar fi miriapod, mama ce problema frumoasa as avea de rezolvat. As prinde-o cu mana stanga de mijloc iar cu dreapta as ... Drace, am pierdut firul, trebuie sa ma concentrez. Sa reluam. Deci cate capete? Pai cate capete atatea idei. Ce idee si pe nevasta-mea sa plece tocmai acum de acasa. Ea ar fi rezolvat foarte repede problema asta, care nici nu este cine stie ce dificila. Si oricum are mai multa experienta; pai cate gaini i-au trecut ei prin bucatarie! Sa nu deviem, sa revenim . Pustiul si-a scos trenuletul fara nici un fel de jena. Daca orataniile ar fi gaini atunci le-am putea inparti in doua si am putea folosi vestita metoda " divide et impera ". Dar nu, ea nu ar putea fi folosita aici pentru simplu motiv ca pustiul nu stie latineste. Asta e, li se dau probleme care nu sunt corelate cu stadiul de asimilare al celorlalte materii. -Termina cu trenuletul! Termina imediat! Pune-l in cutie. De aia nu stii la matematica! in loc sa fii atent la explicatiile mele, tu ce faci ? Te joci! Poate ar trebui sa folosesc regula de trei simple. Al naibii de simpla! si care trei? Nu avem decit gaini si porci. Nu, pur si simplu nu pot sa ma concentrez. Problema este banala, pot spune stupida, dar eu sunt foarte obosit. O salvare ar exista, sa-i dau telefon lui Georgescu. Colegul meu, Georgescu. Are asta o minte! Adica sa ma dau pe mina lui? Asta este, nu am incotro. -Alo, Georgescu? -Nu, nu Georgescu; eu sunt liftierul de serviciu. Vocea colegului meu este mai mult decat ostila. -Salut, mai baiatule! Ce e cu tine, mai Georgescule, pari cam nervos. -Ce sa fie? Nu e nimic,m-am reprofilat, ma ocup de ascensoare. Asta e. -Cum adica ? -Uite asa! a urlat el la mine. Am un ascensor si de plafonul lui este montat un resort. De resort se agata o tinara de 70 de kilograme. Daca liftul coboara cu N metri pe secunda, spune-mi tu ce tensiune ia nastere in resort. Ei, spune-mi, ma someaza el. Spune-mi ma, ce cauta ma, tinara asta in lift la ora asta? Ma uit la ceas, Dumnezeule, s-a facut ora 21! -Spune-mi ma, nu ma iarta amicul Georgescu, unde ai vazut tu lift cu resort pe plafon? Ce pazeste ma Ascensorul, nu avem noi si asa destule probleme cu liftul? Si fetele astea tinere, ma, nu mai au maniere, asculta-ma pe mine, nu mai au maniere. Spune ma, tu ce-ai zice daca ai vedea una d-asta agatata de plafon. E ce-ai zice? -?!? -Si n-as fi ma asa de suparat, dar mai e si grasa, ne strica liftu, asta e. Si desi stau la parter, astia vor sa ... Am inchis, nu stiu ce vor aia dar imi e clar ce-a patit amicul Georgescu. Nu trebuie sa ma las coplesit, eu nu trebuie sa ajung in halul asta. Trebuie sa fac ceva, sa ma concentrez. Deci un taran avea ... Drace, asta este, nu am tinut cont de taran. Taranul are doua picioare si un cap. Da, dar nu are coada, asta incurca putin lucrurile, dar oricum il putem trece in tabara gainilor. Problema care se pune este daca nevasta lui se afla si ea in curte. Dar daca are si copii? Nu, nu se poate, sunt prea multe necunoscute. Cred ca e o greseala in carte. Pai nu-i stiu eu pe astia de la tipografie ? Dumnezeule, suna, a venit nevasta-mea. -Pustiule, ia cartea si fugi la maica-ta, sunt putin cam obosit. Sper ca ai inteles ce ti-am spus eu pana acum. Restul iti explica ea. Pe micul ecran, o fatuca de aproximativ 70 de kg evolua la trapez. Oare ce tensiune...? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate