Am plecat din Bucuresti in Vinerea mare, seara am fost la biserica din sat la slujba; eu am dus crucea, mergand in fata preotului, in costum national, cand s-a inconjurat biserica. Sambata dimineata am fost in picioare la 6.20, am plantat flori in gradina pana la 8.30 (asta pentru ca in Vinerea mare nu se planteaza nimic) dupa care am trezit-o pe Catalina si ne-am pregatit pe drum.Au urmat aproape 11 ore de condus pana la Beius.Drum foarte frumos.Pe drum ne-am oprit la manastirea Sambata de Sus, la fel ca si anii trecuti.Am mancat pe gardul de piatra al manastirii avand in fata ochilor biserica profilata pe fundalul inzapezitilor munti Fagaras.
Ne-am mai oprit la Tebea, la mormantul lui Avram Iancu.La Beius ne-am instalat in vechea casa batraneasca, casa nelocuita in prezent decat ... de Pasti si cateva zile vara.Am urcat la cimitir, biserica si cimitirul sunt situate pe un deal la marginea orasului, am aprins o candela la mormantul strabunicii mele si m-am plimbat putin prin oras.
Vremea era foarte rece, la slujba de Inviere care s-a tinut afara, Catalina a inceput sa tremure efectiv.Am plecat la prietenii nostri de acolo unde am stat pana la trei noaptea.A doua zi dimineata am plecat tot cu prietenii nostri ( sot si sotie, cu un copil de 10 ani) la Ferice, un sat de munte aflat in apropiere.Am plecat prin sat in cautare de camasi taranesti, pana la urma mi-am gasit una si am vorbit cu o femeie sa-mi coase inca doua camasi.Am fost si la Ferice la biserica, unde la ora 3 dupa-amiaza a avut loc Invierea mica, astfel se numeste slujba din dupa-amiaza zilei de Pasti.
Seara ne-am intalnit si am povestit cu o prietena de a noastra din Oradea care venise la parintii ei la Beius.
Luni am fost in vizita la tanti Marioara, femeia care a ingrijit-o pe strabunica mea si care acum mai trece pe la casa noastra sa mai stearga praful, sa aeriseasca si sa vada pe acolo.Am mancat, am beut si am povestit.Am cumparat de la tanti Marioara doua stergare populare cusute cu mana ei, la fel ca si in alti ani de altfel, care imi vor aminti intotdeauna de aceasta deosebita femeie, o blajina taranca din Ardeal care a ingrijit cu devotament batranetile strabunicii mele.Tanti Marioara e imbracata tot timpul in fusta neagra, camasa alba, vesta neagra si batic negru, la fel ca toate tarancile din satele din imprejurimile Beiusului.A fost femeie de serviciu la spitalul din Beius, unde a fost remarcata datorita atentiei deosebite cu care ingrijea bolnavii, multi din ei oameni saraci, care nu-si puteau permite bacsisuri pentru asistente.Impresionati de comportamentul ei, cativa medici au recomandat-o celor care aveau batrani si bolnavi in ingrijire si asa a ajuns si la noi, pentru ingrijirea strabunicii mele.Tanti Marioara este ceea ce se cheama un om a lui Dumnezeu, care infaptuieste binele cu simplitate si naturalete, ca si cum ar respira sau ar bea apa, implinind cuvintele Scripturii cu linistea ancestrala a omului simplu, adica a omului adevarat.
Dupa ce am plecat de la tanti Marioara, am fost in vizite pe la diverse doamne din Beius, care, cu ani in urma veneau pe la strabunica mea.Seara, ca toate serile petrecute la Beius de altfel, am petrecut-o la prietenii nostri de acolo, Gyula si Tamara.
Marti am fost la Chiscau, un sat din apropierea Beiusului la capatul caruia se afla pestera Ursilor, monument al naturii, printre cele mai frumoase pesteri din lume, un loc deosebit de frumos.In Chiscau se afla un muzeu particular a unui satean, Aurel Flutur se numeste, de profesie sofer, acum pensionar, are in casa si in curte peste 3000 de piese, de la razboaie de tesut si camasi populare la obiecte de ceramica si usi vechi de lemn cu tinte de fier, toate adunate de-a lungul timpului datorita profesiei care i-a ingaduit sa calatoreasca foarte mult.Ne povestea ca are icoane vechi de lemn pe care le-a gasit prin curti la oameni care isi carpeau cotetul de gaini cu ele !!!
Niste oameni deosebiti si el si nevasta-sa, au o pensiune foarte frumoasa acolo, ne gandim ca la anul acolo vom merge de Inviere.
Miercuri am fost la o veche biserica de lemn din apropierea Beiusului unde am stat de vorba cu preotul, un preot tanar, deosebit, un adevarat preot al comunitatii, poate totusi prea vehement in unele privinte si la schitul Huta din muntii Codru Moma, unde ne-a intampinat un calugar din cei doi care erau la schit.Calugarul, imbracat intr-un cojoc din blana de oaie, ne-a aratat vechea biserica de lemn, ne-a trecut la toti trei ( eram si cu copilul de 10 ani al prietenilor nostri) numele pe un pomelnic si ne-a dat cate o iconita din plastic.La un moment dat, Ecaterina admira un buchet mare de flori albe, cale se numesc, asezate in fata icoanei maicii Domnului.Calugarul a luat un alt buchet de cale aflat intr-o strana si i l-a dat Ecaterinei, care era cam incurcata, nu stia ce sa faca.I-am explicat Ecaterinei ca oamenii lui Dumnezeu sunt buni, altruisti si simpli, asa ca atunci cand un astfel de om iti daruieste ceva primesti si ii multumesti, nu il refuzi.Catalina a luat buchetul de cale si, cand am plecat spre Izvoare, l-a dus la mormantul strabunicii mele.
Dupa care, calugarul ne-a invitat la masa.Am mancat cas cu ridichi si ceapa si tort dobos in trapeza schitului.Ne-a povestit despre cum s-au construit anexele schitului dupa revolutie, doar biserica de lemn fiind cea care exista inainte.La plecare, calugarul ne-a dat o carte scrisa de celalalt calugar de la schit despre cei trei sfinti romani, ocrotitori ai Ardealului.
Ne-am despartit si am parcurs din nou cei 12 kilometri de drum forestier pana la cel mai apropiat sat.Un drum deosebit , era foarte frumos de vazut jocul razelor de soare printre nori, raze care cand dispareau dintr-o parte, cand apareau in alta parte.
Joi am fost la traditionalul targ din Beius care are loc in fiecare joi, ne-am cumparat o oala de lut pentru sarmale.
Joi dupa-masa am fost la o alta biserica veche, de lemn, din Totoreni, un alt sat din apropiere, unde, vorbind cu batranul care a venit cu cheia bisericii, mi-a spus ca isi aduce aminte de bunicul meu, inginerul silvic Nicolescu, sef de ocol silvic la Sudrigiu( in apropiere, la cativa kilometri de Beius) timp de 10 ani , intre 1935 si 1945.Pe acest batran (are 75 de ani) il cheama tot Tudor, i-am spus ca vom reveni la vara prin acele locuri foarte frumoase.
Astea sunt cele doua intamplari speciale din aceasta excursie de Pasti.
Prima, cea din Vinerea mare, cand preotul din Izvoare a venit la mine si mi-a spus sa duc crucea cand se inconjoara biserica, ceea ce am si facut, evident, iar a doua intamplare a fost acea intalnire cu acel batran Tudor, care il tinea minte pe bunicul meu si mi-a si vorbit despre el.
M-a dus undeva in spatele biserici si mi-a aratat locul unde se facea judecata in vechime, a spus ca o sa-mi spuna mai multe cu alta ocazie, cand voi veni la vara.
Intalnirea mi s-a parut speciala pentru ca acest batran necunoscut mi-a vorbit despre bunicul meu ( prima oara cand mi se intampla, bunicul meu a plecat in 1945 din acele locuri) si purta acelasi nume ca si mine, Tudor.Toata aceasta intamplare desfasurandu-se intr-un peisaj de basm.
Imi aduc aminte de anii copilariei in care mergeam cu ai mei si bunica mea (bunicul meu murise)prin satele din imprejurimile Beiusului si ai mei intrau in vorba cu taranii cautand oameni care il cunoscusera pe bunicul meu.Frumoasa, interesanta preocupare.Ceea ce e straniu aici e ca aceste preocupari profunde ale alor mei tineau doar pe perioada concediului lor.Cum ne intorceam la Bucuresti si incepeau serviciul, marea majoritate a discutiilor si preocuparilor ( fata de noi, de copii) se invarteau numai in jurul scolii, daca ne-am facut lectiile, ce ore avem maine, sa ne puna meditatii, etc .
In privinta peisajelor, daca in cazul meu se poate spune ca e vorba de o chestiune psihologica dat fiind faptul ca pe aceste meleaguri mi-am petrecut vacantele de vara din copilarie sau adolescenta, Ecaterina nu a fost niciodata in Bihor pana sa ma cunoasca pe mine si e de acord cu faptul ca sunt locuri cu totul deosebite acolo.Ecaterina s-a exprimat foarte bine, spunand la un moment dat "si in alte parti e foarte frumos, dar aici, totusi, e altfel ".
Vineri ne-am intors la Izvoare, pe drum oprindu-ne din nou la Tebea, la mormantul lui Avram Iancu.Am avut un ghid care ne-a spus tot felul de lucruri despre care nu am avut cunostinta pana atunci, cum ar fi povestea gorunilor din apropierea mormantului lui Avram Iancu.
Am ajuns seara la Izvoare, dupa 11 ore de drum, unde am avut parte de o primire stranie, vecinii nostri, desi stiau ca venim, nu ne asteptau cu nimic pregatit.Ecaterina s-a comportat impecabil, desi era nervoasa din cauza atitudinii lor, s-a dus si a luat cateva merinde si i-a pus ea pe vecini la masa la noi acasa desi era dupa 11 ore de drum in loc sa ne puna ei pe noi la masa, cum ar fi fost firesc si cum, de altfel, s-a intamplat anii trecuti.
Sambata dimineata ploua zdravan la Izvoare, pe acea ploaie am plantat niste bujori care ii luasem din gradina de la Beius si cateva lacramioare, tot de acolo.Ma gandeam ca
s-ar fi uscat daca nu-i plantam atunci, dimineata.Mai tarziu am plecat cu sapa pe drum sa aranjez impreuna cu alti sateni cursul apelor care se scurgeau de pe dealuri, prin santuri, sa nu intre in curti.Pe la pranz am plecat prin sat, pe la prieteni, seara am ajuns acasa unde am povestit cu Diana, fetita de 13 ani a vecinilor nostri.Vrem s-o luam pe ea si pe Vlad, un baiat de 14 ani, tot din vecini, in excursia care o vom face la vara.
Duminica, dupa ce am fost la biserica, am plecat cu cativa copii din sat sa vedem Dambovita, pe acolo au fost ploi mari, si Dambovita venea foarte involburata, prin apropiere de Izvoare albia raului e foarte larga, asa ca
n-au fost decat probleme minore.
Duminica am ajuns prin Bucuresti, am povestit cu ai nostri, cam asta a fost.
Despre Beius, este evident faptul ca in Ardeal, traieste o alta lume.Oameni sunt calmi, asezati, nu sunt repeziti sau isterici, e clar ca au si alte preocupari decat permanenta goana dupa bani a celor din capitala.
Au si o alta conceptie, spre exemplu am sa povestesc o scena :
stateam de vorba cu un beiusean get-beget care a lucrat in capitala mai de mult.Imi spunea ca se facusera actele pentru plecarea in Kuweit a mai multor muncitori si se mai astepta indeplinirea unor formalitati.Unul din grup, un bucurestean, se "descurca" si obtine viza mai repede decat ceilalti ceea ce atrage mania unui alt bucurestean, care era hotarat sa-l dea in gat, chiar daca asta ar fi provocat un scandal care ar fi pus in pericol sau in intarziere, oricum, plecarea tuturor.Beiuseanul (ardeleanul) ii spunea bucuresteanului " nu fii fraier, lasa ca-i mai bine sa plece el intai, vede cum e pe acolo si cand vom ajunge noi o sa aflam de la el ce si cum, n-o sa bajbaim pe acolo" .Bucuresteanul " cum, sa ma faca el pe mine? cum, sunt eu mai fraier ca el? cum, e mai smecher ca mine?", etc.Beiuseanul zice," ma, nu fii fraier, cand il vezi pe unul ca-i merge bine, du-te langa el, ca-ti iese si tie de o friptura, daca-i bagi bete in roate, nu-ti mai iese de nimic, ce castigi tu de la cineva pe care-l ajuti sa pierda, castigi de la unu' pe care-l ajuti sa castige." Corect rationamentul ardeleanului, dar eu am de facut o completare.Ceea ce spune el este valabil in cazul ardelenilor.Adica, un ardelean iti va da o friptura,
intr-adevar,ba chiar si un pahar de vin si unul de palinca, dar un bogatas din alta parte nu e deloc sigur ca te mai baga in seama dupa ce muncesti toata ziua pentru el, ba chiar iti spune ca n-are bani la el si sa vii peste doua zile sa te plateasca.