ce zi a fost ieri...
am simtit-o densa de la inceput, ca o bila... eram elastica in interior, si totusi intunecata
grea
m-a pregatit pentru intalnirea cu cosmin

de cateva zile, l-am simtit obosit, dezarmat, la scoala merge greu, nu se poate concentra deloc. uita ce teme are de facut, trag de el anevoie... are si o atitudine care ma scoate din pepeni, in fine zilele astea am tipat la el, a plans, l-am mai si trosnit

luni a fost sedinta cu parintii
ieri doamna mi-a scris in caietul de corespondenta ca i-a dat insuficient la testul de matematica pentru ca se tot uita in caietul colegei de banca. bun. vin acasa cu gandul sa stau de vorba cu el. se tot juca cu o masinuta. m-am dus in pat, l-am privit
- cosmin, vii sa stam putin de vorba?
nici un raspuns.
repet. nimic
- hei, vii?
vine greu, sta pe marginea patului. ma dau eu jos, ma asez pe scaun langa el. caietul de dictare deschis. primise minus foarte bine (de mult n-a mai luat foarte bine)
- uite, ii zic... foarte bine (ca sa-l incurajez)
- cu minus, zice posomorat
- dar stii cine are foarte bine cu plus? il intreb. nu-si dezlipea ochii de la caiet.
- tu... tu esti pentru mine plus foarte bine
nu schiteaza nimic
- cosmin, ii zic, ia uita-te in ochii mei.
ne privim
- ce-i?
si incepe sa-mi spuna... cu greu am inteles ceva... incepe sa planga...deci: femeia de serviciu a gasit o jucarie BIONICLE "din care imi doream foarte mult", in fine un soi de jucarie care se asambleaza (stiu ca e destul de scumpa). vine in clasa, intreaba daca a pierdut-o cineva, un scurt moment de tacere, apoi cosmin zice ca el. intre timp apare si perdantul, doamna isi da seama ca a mintit, cosmin la randul lui n-a mai stiut cum sa dreaga busuiocul, zice ca si fratele lui are una, ca mihnea are 9 ani si e clasa a II-a (!), doamna ii zice: bine, sa aduci maine jucaria sa o vad, el stie ca n-are de unde, zice ca frate-su a facut-o praf, doamna ii zice ca ma suna acasa, asta saracu' n-are curaj sa-mi spuna... i se mai si zice ca ce a facut e ingrozitor, ca e un mincinos si ca Dumnezeu n-o sa-l ierte (asta mi-a zis in hohote). deci luni am fost la sedinta, invatatoarea nu mi-a zis nimic, astepta probabil sa imi spuna el... nu mai stiam cum sa-l opresc din plans, il vedeam asa de mic si speriat, condamnat parca pe veci de o povara pe care nu mai putea s-o retraga. l-am luat in brate, l-am incurajat, i-am zis: lasa, cu totii mai gresim, si noi oamenii mari...linisteste-te... si-apoi Dumnezeu ne iarta, el se uita in inima... "cum poate sa ierte atatea minciuni? am mintit de 4 ori," si incepe iar sa mi le-nsire. El a facut lumea din iubire, si cine iubeste iarta... ai gresit, gata, n-o sa mai faci... de ce n-ai venit la mine? (si-mi aminteam cum m-am purtat cu el zilele trecute - cine sa mai vina?) s-a dus pe pat, asa de slab pe cuvertura rosie, incepuse sa se mai linisteasca... "ce fericit sunt cu tine..." i-am aratat icoana pe metal aurit cu Maria Magdalena, i-am povestit de oamenii care voiau sa arunce cu pietre in ea. i-am spus de El, cum scria ceva in nisip, cum le-a zis: cine are inima curata sa arunce primul, cum pietrele au cazut. du-te si nu mai gresi, i-a zis . (atunci am inceput sa plangem prosteste, de bucurie...) prin ce-a trecut...
i-am scris ceva doamnei in caiet, rugand-o sa-l ierte si sa-l incurajeze
apoi inainte de culcare am citit din povestea fara sfarsit (era atat de istovit!...). si a citit singurel din biblia pentru copii despre preafrumoasa lume a lui Dumnezeu

azi il sun de la serviciu, are vocea vesela
- ce faci?
- bine!
- i-ai dat caietul doamnei? a citit?
vocea i se intuneca
- a zis ca nu e multumita de ce ai scris...