Inca de la primii ani ai adolescentei copiii invata sa scrie. La inceput, ajutati de Doamna Invatatoare reusesc sa scrie primele fraze cu inteles... mai apoi incearca sa scrie singuri, sa isi expuna ideile, sa se elibereze de acea gramada de ganduri pe care o are fiecare in minte... Unele idei pot devenii obsesii... pot sa te duca atat de departe incat ajungi sa te rupi de realitate, ajungi sa traiesti intr-un alt univers creeat din idei si iluzii. Tocmai de aceea cel mai bine e sa scri, sa lasi ideile pe foaie.
Chiar daca am mult prea putina experienta (ca sa nu spun ca nu am aproape deloc) consider ca cei mai mari poeti si oameni ai culturii se nasc inca din adolescenta, inca de la varste fragede incepem sa scriem, sa visam... chiar daca unele texte sunt lipsite de valoare, sunt gandurile noastre, e modul nostru de a ne exprima si de a gandi liber...
Stiu ca sunt multi aceia care vor citi acest text si poate nu vor fi de acord cu ceea ce am scris in randurile de mai sus, dar.. sunt copil si eu, si stiu care e mentalitatea de adolescent...
Scriem de nebuni, scriem pentru ca ne place, acceptam critici pentru ca stim ca nu suntem atat de buni, suntem constienti de faptul ca pentru altii aceste texe pot fi doar un joc, dar pentru noi este un mod de exprimare, un mod de a spune ceea ce simtim cu adevarat, un mod de a ne elibera...